Copilul schimba relatia de cuplu

V-aţi dorit din tot sufletul să aveţi copii. Acum sunt centrul universului vostru. Iar asta înseamnă, adesea, mai puţin timp pentru relaţie. Totuşi, nu te resemna. De voi depinde să menţineţi pasiunea şi după ce aţi devenit părinţi!

Cei mici sunt plini de energie şi vă solicită tot timpul. Au mereu întrebări de pus, dorinţe pe care doar voi le puteţi îndeplini şi poveşti pe care trebuie să le ascultaţi.

În acest context, nu-i de mirare că sunteţi părinţi în majoritatea timpului şi că vă rămâne mai puţin timp în care să vă puteţi consolida relaţia. Totuşi, este necesar să menţineţi vie pasiunea.

Continuare in Adevarul.es

Cand copiii pun intrebari incomode

Perioada în care micuţul începe să-ţi pună zeci de întrebări îţi dă de furcă. Într-o încurcătură şi mai mare s-ar putea să te afli când va începe seria întrebărilor incomode. Află ce răspunsuri i-ar putea satisface curiozitatea.

Şirul întrebărilor pe care ţi le poate pune copilul este nesfârşit, ţinând cont că micuţii din zilele noastre au acces la tot felul de informaţii prin intermediul televizorului şi Internetului.

De aceea, este cu atât mai important ca tu să-i răspunzi pe înţelesul său, astfel încât să asimileze corect cunoştinţele. De exemplu, sunetele de plăcere ale adulţilor care fac dragoste şi pe care copilul le aude în timp ce priveşte la televizor pot fi interpretate ca unele de ajutor. Iar, în viitor, este posibil ca micuţul să simtă repulsie faţă de activitatea sexuală.

Continuare in ADEVARUL

Copiii învaţă jumătate din vocabular mâncând cu familia

Din 2.000 de cuvinte pe care le ştie un copil, 1.000 le învaţă stând la masă cu familia sa. Acesta nu este singurul beneficiu al obiceiului de a lua masa cu părinţii.

Un studiu realizat de o echipă de cercetători din Canada, Chile şi Italia a scos în evidenţă faptul că primele cuvinte pe care le învaţă bebeluşii, sunt aceleaşi în întreaga lume, adică „mama” şi „tata”. Acest lucru se datorează faptului că cei mici au o predilecţie pentru recunoaşterea cuvintelor alcătuite din silabe repetate.

Continuare in Adevarul.es

Cariera sau familie - Cu ce pret le poate face o femeie pe amandoua?

Vremurile in care femeia era obligata sa statea acasa si sa se ocupe de gospodarie si de copii au trecut. In prezent, milioane de femei duc o viata "dubla", fiind nevoite sa se achite cu succes de doua seturi de indatoriri la fel de importante: cele de familie si cele legate de cariera lor.

Nu conteaza care este motivatia, daca au nevoie de bani sau pur si simplu sunt constiente de propria lor valoare si considera ca pot obtine rezultate spectaculoase in domeniul pe care si l-au ales si pentru care s-au pregatit ani in sir.

Important pentru o astfel de femeie este sa stie sa manevreze haturile in asa fel incat "trasura" pe care o conduce sa tina drumul drept: sa nu o ia nici la stanga, catre casa, nici la dreapta, catre serviciu.

Se poate face asta si, mai ales, cum? Iata cateva opinii exprimate de Becky Sweat pentru "The Good News Magazine".

Aceasta porneste de scrisoarea unei cititoare a revistei care ilustreaza o situatie destul de frecvent intalnita. Femeia povesteste cum decurge una dintre zilele ei obisnuite. Termina serviciul la 17.00. Drumul catre casa ii ia mai bine de o ora, timp in care ii ia de la scoala pe cei doi copii, pentru ca sotul termina slujba dupa 19.00.

Continuare in Ziare.com

Cum sa ai o familie fericita

Programul de lucru foarte incarcat si stresul de zi cu zi ne facem sa nu oferim atentia necesara membrilor familiei. Chiar daca munca iti ofera satisfactii, nu uita ca familia este cea mai importanta si cea care are cel mai mult de suferit din cauza neatentiei tale.

Afla ce poti face pentru a mentine fericirea in familia ta. Womansday iti ofera cateva sfaturi pentru a avea familia perfecta.

Intotdeauna ramai in contact cu familia ta. "Una dintre nevoile primare ale unui individ este sa se simta in contact", spune Scott Haltzman, autorul unei cartii despre secretele unei familii fericite.

Acest lucru este foarte simplu de facut. Atunci cand un membru al familiei tale iese sau intra pe usa, saluta-l. Daca ai copii, intreab-i cum le-a mers in ziua respectiva. In acest fel vei tine legatura cu ei si vei afla in ce anturaj este si ce face dupa ce pleaca de la scoala.

Ia cina in familie. Numeroase studii au demonstrat ca adolescentii care cresc intr-un mediu in care se ia cina in familie au mai putine sanse de a deveni delincventi, de a se droga si au mai multe sanse de a-si finaliza studiile.

Fii generos cu ceilalti. Invata-i pe cei mici ca este important sa ii ajuti pe cei din jur. Cauta in comunitatea ta persoane care au nevoie de ajutor, precum orfanii sau batranii si ofera-le ajutorul tau. O sa fie o lectie importanta pentru copiii tai.

O data la cateva saptamani programeaza o zi in familie. Acest lucru inseamna fara televizor, fara telefoane mobile, fara computer sau orice aparat care v-ar putea distrage atentia. Eventual planifica o iesire in parc, la piscina sau la picnic. In acest fel familia ta se va simti mai unita.

Comunicare, comunicare, comunicare. Comunicarea reprezinta cheia reusitei. Stabileste o anumita ora pentru a va strange cu totii si sa discutati despre ceea ce ati facut in ultima vreme. Acest lucru va intari ideea potrivit careia o familie trebuie sa fie unita pentru a rezolva orice problema. De asemenea, aceste reuniuni iti va ajuta copiii sa devina adulti responsabili.

Familiile care merg in mod regulat la biserica sau participa la activitati religioase rezista mult mai bine in fata influentelor negative.

Din cand in cand lasa-i pe cei mici sa ia decizii importante. Copiii de multe ori simt nevoia de a fi ascultati, asa ca uneori lasa-i sa decida ce urmeaza sa faceti in weekend. In acest mod cei mici vor invata ce inseamna sa iei o decizie de care depind ceilalti.

De asemenea, este foarte important sa faceti activitati importante impreuna, precum curatenia.

Ai grija de sanatatea fizica. Daca vei consuma de la fast-food si nu vei face exercitii, este foarte posibil ca micutii tai sa iti calce pe urme. Pune in aplicare o nutritie adecvata pentru tine si familia ta. De asemenea, stabileste un program in care sa faceti sport impreuna. Nu uita! Tu esti un exemplu pentru familia ta.

Accepta fiecare membru pentru ceea ce este. Cei din familia ta nu pot fi trasi la xerox unii dupa ceilalti. Este important ca fiecare sa aiba propria personalitate si propriul punct de vedere.

Sursa: Ziare.com

Cu sau fără copii în concediu?

Pentru binele familiei, este preferabil ca vacanţele să se facă în echipă completă. Pentru binele cuplului, din când în când, se cere o evadare în doi.

Indiferent dacă e vorba de o ieşire în weekend sau de o vacanţa mai prelungită, stresul e cuvântul de ordine într-o familie cu copii. Portbagaj burduşit cu haine, pătuţ pliant, cărucior, medicamente, borcă naşe cu mâncare, jucării, toate fac parte din lista obligatorie care se cere bifată.

Pe drum, relaxarea părinţilor durează cât somnul micuţului, iar mami şi tati riscă să se întoarcă acasă mai obosiţi decât la plecare. E mai bine să laşi copilul acasă ca să ai parte de relaxare în concediu? Psihologii nu prea agreează ideea şi spun că nimic nu conferă copilului o mai mare siguranţă şi echilibru emoţional decât să se afle în compania părinţilor. Momentele de evadare în cuplu nu trebuie însă să lipsească pentru a elibera tensiunile inerente care se acumulează.

Continuare in Evenimentul Zilei

Singur la părinţi, nu şi egoist!

Este unicul vostru copil şi nu aveţi de gând să măriţi numărul membrilor familiei? Se spune că singurătatea şi egoismul sunt pericolele care-i pândesc pe cei asemenea lui.

Pot fi idei preconcepute, însă despre copiii fără fraţi se crede că sunt răsfăţaţi peste măsură şi convinşi că doar lor li se cuvine totul. Totuşi, ca părinţi, nu trebuie să intraţi în panică. Cel mic poate fi educat în aşa fel încât personalitatea lui să nu aibă suferit din cauza acestei situaţii.

Continuare in Adevarul

Relaţiile de familie pe timp de criză

Există riscul ca disputele să se acutizeze din cauza lipsei banilor, însă şi şansa ca partenerii să se apropie.

Dificultăţile financiare generate de criză creează toate condiţiile pentru ca relaţiile familiale să se deterioreze. Criza, prin constrângerile sale, poate oferi şi şansa ca membrii familiei să se sprijine mai mult unii pe alţii şi să petreacă mai mult timp împreună, iar întreaga familie să iasă, astfel, în câştig.

Continuare in Evenimentul Zilei

Mai multe generaţii în aceeaşi casă?

Tinerii pot trăi alături de părinţi dacă fiecare dintre membrii familiei respectă nevoile celuilalt.

Cum costurile implicate de cumpărarea unei locuinţe sunt exorbitante pentru mulţi tineri, frecvent a - ceştia aleg să se mute cu părinţii unuia dintre ei. Pentru ca mai multe generaţii să reuşească să convieţuiască în aceeaşi casă este necesar ca fiecare membru din familie să ţină cont de nevoile celuilalt, spun psihologii. Chiar dacă despre bătrâni se spune că sunt pisălogi, nu trebuie uitat faptul că experienţa lor poate fi de folos în momentele critice.

Continuare in Evenimentul Zilei

«Te iubesc, dar îţi spun nu!»

Ca orice părinte iubitor, faci tot posibilul să nu-i lipsească nimic celui mic şi îţi vine greu să-l refuzi când îţi cere ceva. Cu toate astea, a spune „nu“ e uneori chiar o dovadă de dragoste părintească.

Cât de greu poate fi să spui „Nu!”? Ei bine, odată ce copilul a învăţat să vorbească şi a început să aibă dorinţe şi preferinţe pentru o anumită hăinuţă sau pentru anumite jucării, ar fi bine să începi să exersezi cu negaţiile, până când devin suficient de convingătoare, te sfătuiesc psihologii.

Pentru că, în unele situaţii, când cel mic îţi cere ceva, cu greu rezişti tentaţiei de a-i ceda. Îi cedezi o dată, de două ori şi, în scurt timp, devii doar un instrument prin care cel mic obţine toate lucrurile pe care şi le doreşte, până când se face suficient de mare să şi le procure singur.

Continuare in Adevarul

Atmosfera din familie influenteaza comportamentul copilului tau

Se stie mult prea bine ca formarea comportamentului unui copil se face inca din primii ani de viata si ca familia joaca rolul cel mai important atat in oferirea afectiunii necesare cat si in formarea educatiei.

Nu putini sunt copiii care sufera din lipsa atentiei parintilor sau din cauza firii hiperprotective a acestora. Ei reactioneaza diferit, de la caz la caz, unii se inchid in ei, sunt timizi, altii sunt hiperactivi, altii indiferenti si, in cel mai rau caz, agresivi sau opozitionisti.

Continuare in Femina.ro

Prietenii şi familia ajută la diminuarea stresului

Nu este exagerat dacă spunem că slujba este motivul principal pentru apariţia stresului, iar motivele sunt numeroase. Ore suplimentare, şef cicălitor sau mereu nemulţumit, colegi aroganţi sau invidioşi sau atmosfera tensionată sunt câteva dintre exemplele care cresc nivelul de stres.

După o zi încărcată şi agitată la locul de muncă, psihologii recomandă pentru diminuarea stresului ieşirile în aer liber alături de prieteni. Specialiştii spun că închiderea între patru pereţi nu este una dintre cele mai bune soluţii de destindere. Anxietatea duce la izolare, iar aceasta accentuază stresul, iar reversul are rezultate optime. În acelaşi timp, rudele oferă un echilibru emoţional, care ajută la reducerea stării de încordare după o zi stresantă. Psihologii adaugă că părinţii sunt cei care sunt de acord cu toate deciziile luate şi oferă susţinere morală, iar câteodată şi financiară pentru a ieşi din impas. În acelaşi timp, specialiştii recomandă persoanelor stresate să nu sară peste cina în familie, deoarece acela este momentul ideal în care fiecare povesteşte cum a petrecut ziua, iar neplăcerile pot fi trecute mai uşor cu vederea. Plimbările în aer liber, mai ales seara, oferă relaxare din punct de vedere psihologic. Primăvara şi vara sunt cele mai ideale anotimpuri pentru plimbări cu scopul de a diminua stresul. De asemenea, ieşirile în aer liber la grătar, la piscină sau la un pahar cu prietenii ajută la diminuarea stărilor negative.

Continuare in : Gandul

Micile defecte, mari probleme în cuplu

A devenit deja şablon ideea că „bărbaţii vin de pe Marte, iar femeile de pe Venus”, dar că tocmai aceste deosebiri îi apropie. De fapt, în multe cazuri, aceste diferenţe sunt percepute de partener mai întâi ca mici defecte, iar apoi, după mai mulţi ani de căsnicie, pot deveni chiar probe la divorţ.

Între neînţelegerile pe tema cheltuirii banilor, a împărţirii treburilor casnice şi certurile pe telecomandă ajungem să ne întrebăm, la un moment dat, dacă nu cumva femeile şi bărbaţii au fost concepuţi, de fapt, să trăiască separat unii de alţii. Ba, mai mult, acele defecte, cum sunt considerate cicălelile femeilor şi lipsa de comunicare din partea bărbaţilor ajung, în timp, să distrugă cuplul dacă aceste probleme nu sunt gestionate cu răbdare şi cu înţelegere de ambii parteneri.

Continuare in Adevarul

Etapele relaţiilor părinţi-copii

Dacă în primii ani de viaţă, părinţii sunt un model pentru copii, după pubertate are loc demitizarea lor.

Când sunt foarte mici, copiii îşi văd părinţii drept persoanele cele mai puternice din jurul lor. Odată cu pubertatea însă, are loc „demitizarea” acestora. O etapă normală, care nu trebuie să vă îngrijoreze, este cea în care taţii se înţeleg mult mai bine cu fetele iar mamele cu băieţii.

Situaţia persistă până spre pu bertate, însă lucrurile se schimbă radical atunci când copiii încep să-şi dezvolte feminitatea sau masculinitatea şi preiau modelele părintelui de acelaşi sex. După pubertate, relaţiile conflictuale sunt de foarte multe ori înlocuite cu cele de prietenie.

Continuare in Evenimentul Zilei

Copilul abuzat emoţional

Copilăria trebuie să fie una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii. Din păcate, nu puţini sînt copiii privaţi de bucuria unei vieţi liniştite şi fără greutăţi. Sînt copii nevoiţi să îşi petreacă o parte din cei mai fragezi ani ai vieţii în teroare şi suferinţă, fiind victime ale abuzurilor aplicate chiar de către aceia care le‑au dat viaţă. Abuzuri fizice, abuzuri sexuale... Din fericire, acestea se observă, pot fi depistate şi dovedite şi sînt aspru pedepsite de lege, iar micuţii sînt protejaţi şi ajutaţi să crească într‑o lume mai bună.

Abuzul are şi o faţă nevăzută. Abuzul emoţional reprezintă tot o formă de agresiune, însă legea nu o poate pedepsi. Puţini părinţi îşi dau seama că le fac rău copiilor lor, fără să îi agreseze fizic sau sexual, ci pur şi simplu prin atitudinea pe care o manifestă – excesivă, într‑un fel sau altul. Mai exact, abuzul emoţional reprezintă acel comportament care are ca scop controlul, supunerea, manipularea sau chiar umilirea şi blamarea unei persoane.

Continuare in evenimentul.ro

Analize obligatorii pentru viitorii părinţi

Pentru a elimina riscul naşterii unor copii cu probleme sau pe cel de a pierde o sarcină, este bine ca ambii părinţi să-şi facă analize înainte de a-l concepe.

Investigaţiile medicale nu trebuie făcute după ce o sarcină a apărut deja, ci înainte. Statisticile arată însă că mai puţin de 20% dintre cuplurile care decid să aibă un copil îşi fac analizele înainte de a-l concepe pe micuţ. Consultul clinic la medicul de fa milie sau ginecolog, ecografiile şi analizele uzuale pentru depistarea unor afecţiuni precum diabetul, hepatita sau bolile sexuale îi pot ajuta pe viitorii părinţi să se asigure că sarcina va decurge fără probleme şi că viitorul bebeluş va fi sănătos.

Costurile analizelor sunt acoperite în mică măsură prin sistemul public. În clinicile private, ecografiile costă în jur de 120 de lei, mamografiile între 80 şi 150 de lei, iar determinarea RH-ului - 12 lei. Destul de scumpe sunt analizele pentru depistarea unor infecţii cu toxoplasmă sau chlamydia.

Continuare in Evenimentul Zilei

Jocurile video violente pot duce la comportamente agresive ale copiilor

Copiii care au acces la jocuri video violente dezvoltă tendinţa de a fi agresivi fizic luni întregi după aceea, indiferent de mediul cultural şi ţara din care provin, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători japonezi şi americani, citat de The Telegraph.

Rezultatele studiului au fost publicate în ediţia de luna aceasta a jurnalului de specialitate Pediatrics şi arată că, în ciuda diferenţelor culturale sau a ratei criminalităţii din anumite state, copiii sunt afectaţi în mod egal de jocurile video agresive.

Craig A. Andreson, profesor de psihologie la Universitatea Iowa, care a condus studiul, a spus că: "Avem, acum, rezultate concrete privind faptul că jocurile video violente au efecte negative asupra copiilor şi adolescenţilor".

Continuare in SigurPe Net.ro

Trei sferturi dintre copiii care navigheaza pe internet spun ca au vazut lucruri socante

Trei sferturi dintre copiii care navighează pe internet spun că au văzut pe web imagini şocante, potrivit unui sondaj efectuat de organizaţia de caritate National Society for the Prevention of Cruelty to Children (NSPCC) din Marea Britanie, informează BBC.

Organizaţia de caritate şi-a reînnoit apelul către producătorii şi comercianţii de computere de a instala sisteme de securitate care să-i împiedice pe copii să vizioneze scene cu conţinut violent sau sexual.

NSPCC a organizat un sondaj pe site-ul dedicat copiilor There4me.com, iar rezultatele sunt îngrijorătoare. 377 din totalul celor 497 de copii care au participat la sondaj au declarat că s-au simţit deranjaţi de imagini văzute pe internet.

Un copil a postat pe site-ul There4me mesajul următor: "Am văzut imagini violente. Nu le căutasem intenţionat. M-am îngrozit". Un alt copil a declarat că sora lui, în vârstă de opt ani, a căutat poze cu animale şi a găsit reclame pornografice.

Continuare in SigurPeNet.ro

FAMILIE: Româncele, între cratită si birou

Deşi de mult nu mai este valabilă regula "femeia trebuie să stea la cratiţă", un studiu recent arată contrariul.

Astfel, din cele 2.252 de femei participante la sondajul gustos.ro, jumătate dintre ele au declarat că petrec în bucătărie între una şi două ore zilnic şi doar 0,4 % gătesc foarte rar, de 2-3 ori pe an, petrecând în bucătărie numai o jumătate de oră.

Frecvenţa de a găti este determinată de mai mulţi factori, spun specialiştii. Astfel, în funcţie de jobul pe care îl au, s-a descoperit că cel mai des gătesc femeile casnice, cele în concediu de maternitate şi cele care sunt şomere şi, considerabil mai puţin, gătesc angajatele cu studii superioare.

De asemenea, gătesc mai mult femeile care au mai mulţi copii şi cele care provin din mediul rural. În plus, femeile care sunt de părere că gătitul este de datoria lor gătesc mai des decât cele care neagă această "cutumă".

Continuare in Evenimentul Zilei

FAMILIE: Cum şi când îi spui unui copil că este adoptat

Micuţii care ajung în familie prin adopţie trebuie familiarizaţi cu acest termen, iar părinţii sunt cei care ar trebui să le dea vestea cât mai devreme.

Momentul în care unui copil i se spune că a fost înfiat este unul de cumpănă în viaţa lui, iar han dicapul fizic pe care îl poate avea, din cauza circumstanţelor în care i se dă această veste, poate deveni major. Experţii în protecţia co pilului şi psihologii le recomandă părinţilor adoptivi să aibă grijă ca micuţii să afle cum au ajuns în familie chiar de la ei şi cât mai devreme posibil.

În ultimii ani, din cauza schimbărilor legislative, numărul copiilor de vârstă mică care sunt adoptaţi în România este din ce în ce mai mic, aşa că multe cupluri au fost nevoite să se îndrepte spre copii mai mari. Dacă doriţi să înfiaţi un copil, înarmaţi-vă cu multă răbdare pentru că procedurile care trebuie urmate sunt foarte greoaie.
Continuare in Evenimentul Zilei

Când este indicat să cereţi ajutor ?

Lipsa de comunicare, rutina, schimbările din viaţa de cuplu după ce apar copiii sunt câteva dintre problemele pe care trebuie să le depăşiţi. Dacă nu reuşiţi singuri, puteţi primi ajutor de la un consilier specializat.

Fiecare cuplu trece, la un moment dat, prin clipe neplăcute. Însă atitudinea şi felul în care se raportează la problema pe care o are poate face diferenţa între ruptura sau păstrarea relaţiei.

Consilierea te ajută să-ţi înţelegi dificultăţile, să-ţi analizezi modul de a gândi, de a simţi şi de a reacţiona, toate acestea, sub protecţia confidenţialităţii.

Experienţa psihologilor arată că foarte multe cupluri vin la consiliere când este deja prea târziu. Nu lăsaţi să treacă ani de suferinţă şi resentimente pentru a programa o primă şedinţă care v-ar putea schimba, în mod categoric, calitatea vieţii.

Continuare in Adevarul

Căsătoriile nefericite duc la apariţia bolilor de inimă

Persoanele care sunt implicate într-o relaţie stresantă riscă să se îmbolnăvească de boli de inimă, susţin cercetătorii americani de la Universitatea Utah. Riscul de a suferi hipertensiune arterială este mult mai crescut în cazul femeilor decât al bărbaţilor, adaugă experţii. Oamenii de ştiinţă le-au cerut subiecţilor să completeze un chestionar care cuprindea întrebări legate de relaţia de cuplu şi starea de spirit. După ce cuplurile implicate în cercetare au răspuns, specialiştii i-au supus şi unor teste de laborator.

În urma analizelor, oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile nefericite în mariajul lor prezintă riscuri mai mari de depresie şi sindrom metabolic, ce grupează o serie de afecţiuni precum obezitate, hipertensiune arterială, un nivel crescut de colesterol şi de zahăr în sânge, iar toate aceste afecţiuni duc la apariţia bolilor cardiace. De asemenea, cercetătorii americani au constatat că o căsătorie nefericită duce, de cele mai multe ori, la o viaţă sedentară, care contribuie la aparţia maladiilor cardiace.

Specialiştii au precizat că descoperirea lor reprezintă doar unul dintre factorii cu care femeile trebuie să se confrunte pentru a încerca să diminueze riscul de apariţie a maladiilor cardiace şi că ele ar trebui să încerce să rezolve mai întâi problemele mai grave de sănătate.

Cercetarea s-a efectuat pe un eşantion de 276 de cupluri care erau căsătorite de peste 20 de ani.
Sursa :Gandul

Cât de sudată este relaţia voastră?

O vorbă din popor spune că dragostea adevărată trece peste toate obstacolele. Cu toate acestea, iubirea trebuie întreţinută. Testul următor vă poate arăta cât de bine stă la acest capitol relaţia voastră.

Continuare in Adevarul

Cum îl protejezi de capcanele Internetului ?

Eşti îngrijorat din cauză că, în ultima vreme, copilul tău petrece tot mai mult timp în faţa calculatorului? Află cum îl poţi proteja de efectele nocive ale Internetului.

Fiind o sursă bogată de informaţii, Internetul are un rol educativ. Însă nu există un filtru care să ofere copiilor numai acele informaţii de care au nevoie cu adevărat.

De aceea, Internetul poate deveni o adevărată capcană, mai ales pentru acei copii care nu găsesc răspunsuri decât în lumea virtuală. În plus, unele site-uri sunt total nepotrivite, cu un conţinut şi un limbaj prea agresive pentru vârs­ta lor.

În acest fel, poate apărea un derapaj între lumea reală şi cea virtuală, iar copiii vor avea aşteptări greu de împlinit, fiind dezamăgiţi de ceea ce le oferă societatea reală.

Continuare in Adevarul

FAMILIE: Ce-şi doresc părinţii - băiat sau fată?

Numărul românilor care ţin neapărat să aibă un băiat a scăzut.

Zilele în care părinţii îşi doreau să aibă cu orice preţ un băieţel par să fi apus. Situaţia este explicată de specialişti prin faptul că societatea modernă le permite femeilor să fie independente financiar şi să acceadă la funcţii înalte, fapt care le conferă siguranţă şi putere.

Mai mult, „ducerea numelui mai departe”, calitate atribuită odinioară exclusiv bărbaţilor, este posibilă acum prin femei, numărul celor care preferă să-şi păstreze numele de familie şi după căsătorie fiind în creştere. Tendinţa este observată şi de medicii specialişti în fertilizare, care spun că pentru părinţi nu contează sexul copilului, ci sănătatea acestuia.

Continuare in Evenimentul Zilei

Mamele de gemeni – predispuse depresiei

Femeile care aduc pe lume gemeni au nevoie de o atenţie specială din partea partenerului de viaţă
Femeile care aduc pe lume gemeni prezintă un risc dublu de a suferi de depresie postnatală, susţin cercetătorii de la Universitatea Helsinki. Oamenii de ştiinţă spun că mamele de gemeni au o responsabilitate dublă, comparativ cu cele care nasc un singur copil. „Stresul este dublu deoarece o astfel de mamă trebuie să ia decizii pentru alte două suflete, să cumpere de două ori mai multe haine şi alimente”, explică dr. Unkila Kalio, coordonatorul studiului. De asemenea, o naştere dublă implică şi o frică mult mai mare, mai ales dacă femeia în cauză se află la prima naştere. Specialiştii adaugă că femeile care devin pentru a doua oară mamă compară dificultăţile de la prima naştere şi le multiplică.

La cercetare au participat aproximativ 1.000 de femei care erau însărcinate cu gemeni, iar cercetătorii le-au monitorizat pe tot parcursul sarcinii pentru a vedea cât de stabile sunt din punct de vedere psihologic. Oamenii de ştiinţă au constatat că majoritatea subiecţilor acuzau teamă, iar principala grijă era că partenerul de viaţă nu le va oferi sprijinul necesar pentru creşterea celor doi copii.

„Partenerul de viaţă joacă un rol esenţial, iar acesta trebuie să îi ofere viitoarei mame singuranţa de care are nevoie. Mamele de gemeni au nevoie de o atenţie mai specială din partea soţilor”, spune dr. Kalio.

Sursa : Gandul

BONĂ: Pe mâna cui îţi laşi copilul?

Unii părinţi sunt atât de nerăbdători să găsească o bonă pentru copilul lor încât pierd din vedere un amănunt esenţial, şi anume că este foarte important să cunoască persoana căreia îi vor încredinţa siguranţa celui mic.

Mulţi părinţi consideră că, dacă le este prezentat un CV bine întocmit, din care reiese că persoana care doreşte să fie bonă are o experienţă de mai mulţi ani în domeniu, este suficient pentru a se simţi liniştiţi atunci când pleacă de acasă. Ca variante de alegere a bonei exită, pe lângă recomandările prietenilor, ale vecinilor sau ale familiei, şi agenţii specializate în acest sens.

Continuare in Evenimentul Zilei

Bărbaţii nu suportă să îşi ceară scuze

Psihologii susţin că lipsa scuzelor poate duce la „ruperea” unei relaţii

În opinia bărbaţilor, „iartă-mă” este un cuvânt formal şi nu schimbă nimic din ce s-a întâmplat

Bărbaţii consideră că a-şi cer scuze în faţa unei femei este ca şi cum ar fi nedreptăţiţi, iar, de regulă, acest obicei este unul tipic femeiesc, susţine psihologul Pam Spurr, de la revista „The Times”.

Acesta completează că scuzele venite din partea bărbaţilor reprezintă o slăbiciune a personalităţii lor, în niciun caz puterea de a-şi recunoaşte greşelile. Specialistul spune că persoanele de gen masculin preferă să discute despre problema care a deranjat-o pe femeie, decât să recunoască că în mare parte vina îi aparţine. „Partea cea mai interesantă apare atunci când femeia este de acord să discute despre neregulile din cuplu. De cele mai multe ori, bărbaţii preferă să găsească soluţii care îi implică pe amândoi, nicidecum numai pe el, pentru că la urma urmei problema nu ar fi existat dacă femeia nu ar fi observat-o”, explică Pam Spurr.

Scuzele sunt esenţiale pentru sexul frumos

Psihologul Anca Munteanu, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie, spune că există diferite formule pentru ca un bărbat să îşi recunoască greşelile. Astfel, o îmbrăţişare, un gest frumos cum ar fi cadourile, un zâmbet sau orice altceva care ţine locul cuvintelor atât de speciale pentru femei sunt modalităţile prin care un bărbat recunoaşte că este vinovat.

„Persoanele care nu-şi cer scuze nu consideră că aceste vorbe pot îndrepta ceva şi preferă să facă o altă acţiune prin care să demonstreze că şi-au reparat greşeala”, spune specialistul Munteanu. În opinia bărbaţilor care nu suportă să îşi ceară scuze, aceste cuvinte nu sunt decât ceva formal şi nu schimbă nimic din ce s-a întâmplat, adaugă Anca Munteanu.

Psihologii spun că pentru sexul frumos, esenţial este să audă „scuză-mă” sau „iartă-mă”, pentru că, în subconştientul lor, aceste cuvinte simple le diminuează suferinţa. „Aceste cuvinte sunt destul de importante mai ales într-un cuplu, deoarece absenţa lor poate duce la ruptura relaţiei”, adaugă specialistul Munteanu.

De cele mai multe ori, absenţa scuzelor creează în mintea celuilalt scenarii precum: „Nu şi-a cerut scuze, înseamnă că nu-i pasă de mine”, „Niciodată nu-mi cere iertare, e ca şi cum nu s-ar întâmplat nimic, nu-şi dă seama cât sufăr”, spun psihologii. De asemenea, aceste cuvinte arată faptul că se poate vorbi despre respectiva greşeală, iar cel în cauză şi-a dat seama de impactul acţiunilor sau vorbelor sale asupra celuilalt şi vrea sa le „repare”.

Sursa : Gandul

Cina în familie, benefică pentru cei mici

Seara, luaţi masa cât se poate de des cu cei dragi şi încercaţi să purtaţi discuţii relaxante. Acestea întăresc atât încrederea de sine a copiilor, cât şi relaţia dintre părinţi.

Chiar dacă munca vă răpeşte o bună parte din zi, este bine ca în fiecare seară să vă străduiţi să vă întâlniţi pentru a lua cina cu cei dragi. Asta pentru că masa de seară luată în familie este benefică pentru toată lumea.

Pentru copiii foarte mici, cina este importantă pentru că îi ajută să-şi însuşească abilităţile de a sta la masă, dar şi pentru că discuţiile cu părinţii le pot creşte stima de sine. De asemenea, masa luată împreună poate întări o relaţie, cu atât mai mult cu cât timpul petrecut în familie este scurtat de orele prelungite petrecute la serviciu. Ora potrivită pentru cină nu e foarte strictă, aveţi doar grijă să mâncaţi de seară cu 2-3 ore înainte de culcare.

Continuare in Evenimentul Zilei

Ghid pentru părinţii vitregi

Acceptaţi întâlnirile dintre micuţi şi părinţii lor naturali şi nu încercaţi să vă impuneţi prea repede în faţa copiilor.

Una dintre greşelile mari pe care le fac părinţii vitregi este să-şi intre prea repede în rolul de părinte, atrag atenţia psihologii.

O altă eroare este să-l bârfească pe celălalt părinte biologic al copilului şi să-i restricţioneze întâlnirile cu acesta.
Dacă sunteţi în situaţia de a relaţiona cu un astfel de copil, este bine să nu încercaţi să vă împrieteniţi cu orice preţ cu micuţii dacă aceştia sunt reticenţi, deoarece riscaţi ca atitudinea lor ostilă să se menţină mai mult timp.

Părinţii vitregi care au la rândul lor un copil în grijă trebuie să stabilească reguli clare şi să evite comparaţiile şi competiţiile dintre micuţi.

Nu-i criticaţi părintele biologic

Copiii cu părinţi divorţaţi trebuie să rămână cu o impresie pozitivă faţă de aceştia.
„Părintele în custodia căruia rămâne copilul nu trebuie să vorbească urât despre celălalt părinte sau să-l învinuiască, fiindcă micuţul riscă să devină vulnerabil emoţional. Copiii sunt ataşaţi de ambii părinţi. Părintele vitreg trebuie să urmeze regula şi să nu interzică vizitele dintre copil şi părinţii biologici. Copiii se simt responsabili pentru despărţirea părinţilor şi vor încerca să-i împace, să se ţină de mână, să se întâlnească des, dar asta este o atitudine la care părintele vitreg trebuie să se aştepte“, explică Bogdana Bursuc, psiholog la Mind Institut din Bucureşti.

Dacă relaţia părintelui biologic cu alt partener începe la scurt timp de la divorţ, copilul îl va percepe pe acesta din urmă ca pe o barieră în calea reunirii familiei.
„În acest caz, părintele vitreg trebuie să facă eforturi suplimentare şi să dea dovadă de multă toleranţă“, mai spune psihologul. Totodată, copilului trebuie să i se explice că un divorţeste o rupere a relaţiei dintre adulţi, nu a familiei.

Ostilitatea e normală

De asemenea, părintele vitreg nu trebuie să-i critice excesiv pe copii şi să impună standarde.
„Părintele vitreg este oricum perceput ca ostil, iar o atitudine rigidă din partea adultului ar creşte acest sentiment“, adaugă Bogdana Bursuc.

Dacă micuţul vă ignoră sau nu vă ascultă, nu încercaţi să vă impuneţi şi nici să-i câştigaţi cu orice preţ prietenia.
Copilul ar putea simţi că atitudinea foarte prietenoasă este de fapt artificială şi că vreţi să-l manipulaţi. Dacă vedeţi că este trist sau retras, e suficient să-l întrebaţi dacă-l puteţi ajuta cu ceva, iar în cazul unui refuz, nu insistaţi. În timp, copilul îşi va da seama că poate avea încredere în voi, iar şansele de a vă accepta vor creşte.

Căutaţi relaţii autentice, nu de dragul copiilor

O greşeală pe care părinţii vitregi o fac este să intre în competiţie cu copilul vitreg. „Se poate întâmpla ca părintele vitreg să vrea să petreacă mai mult timp cu partenerul decât cu copilul, dar competiţiile pot apărea şi pe plan financiar. De exemplu, părintele vitreg vrea să cumpere un lucru, copilul alt lucru şi până la urmă se ţine cont doar de dorinţa adultului“, explică Bogdana Bursuc. Importantă este însă şi atitudinea părintelui biologic. Acesta trebuie să petreacă cât mai mult timp de calitate cu micuţul şi să nu anuleze întâlnirile cu părintele natural al copilului în favoarea noului partener.

„Este foarte importantă şi atitudinea părintelui faţă de noul partener. Sunt frecvente situaţiile în care o mamă găseşte un nou tată pentru copil, nu un partener pentru ea. Astfel, apar stări conflictuale, pentru că micuţul simte că relaţia dintre cei doi nu este autentică. Copilului i se încurajează o atitudine cu care nu e de acord şi ajunge să fie făcut responsabil pentru alegerea mamei“, explică psihologul Mihnea Popescu.

Sursa : Evenimentul Zilei

Ajuta-ti copilul sa-si descopere aptitudinile

Copiii trebuie ajutati sa-si descopere aptitudinile si sa creada in visele care se pot realiza. Tu trebuie sa-l ajuti sa-si gaseasca acest vis, sa-l sprijini si sa te bucuri alaturi de el.

Multi parinti gresesc limitand imaginatia copilului, modelandu-l dupa ceea ce ei si-ar dori sa realizeze. Astfel, copiii nu mai au timp sa-si descopere propriile aptitudini, pentru ca parintii le-au stabilit deja.

Educatia are menirea de a corecta trasaturile exagerate, deplasate mult spre o extrema sau alta. Observand starea copilului poti descifra gandurile si sentimentele la care nimeni nu are acces. De exemplu, pentru a stimula comportamentul de ocrotire poti invata copilul sa se poarte cu grija fata de vietatile mici cum sunt furnicile.

Continuare in Femina.ro

Ce faci dacă partenerul te neglijează

La începutul relaţiei, profitaţi la maximum de fiecare clipă pe care o petreceaţi împreună. Acum însă, fiecare îşi vede de propriile preocupări. Îţi oferim câteva sugestii pentru a redeştepta interesul partenerului de viaţă.
Perioadele stresante, suprasolicitarea de la locul de muncă, aspiraţiile înalte, care necesită timp, călătoriile dese, conflictele, apariţia copiilor, neajunsurile materiale, uzura şi monotonia din cuplu duc la instalarea lipsei de interes a partenerului.

Este bine să ştii că neglijenţa partenerului nu va fi combătută dacă şi tu adopţi aceeaşi atitudine. Cu cât timpul trece, cu atât problema se amplifică şi este mai greu de depăşit. În acest sens, este indicat să faci primul pas încă de când observi o schimbare în comportamentul celuilalt.

Comunicarea cu partenerul tău într-un mod direct şi sincer reprezintă prima măsură pe care o poţi lua. O mare greşeală întâlnită în astfel de cazuri este presupunerea că motivul constă în existenţa unei alte persoane.

Continuare in Adevarul

Mă îngrijorează anturajul copilului meu!

Te bucuri să-ţi vezi adolescentul înconjurat de prieteni. Dar la fel de normală este şi îngrijorarea ta că un anturaj nepotrivit îl poate influenţa negativ, iar consecinţele pot dura toată viaţa.
Momentul în care copiii ajung adolescenţi este critic pentru întreaga familie. Părinţii, derutaţi de schimbările care se produc în comportamentul copiilor, devin suspicioşi şi îngrijoraţi. Ei au tendinţa, uneori nejustificată, să creadă că toate aceste manifestări apar pentru că adolescentul poate fi uşor influenţat de către prietenii săi.

Nu-l controla excesiv

Orice părinte ar prefera ca adolescentul să petreacă mai mult timp în familie sau studiind, în defavoarea ieşirilor cu prietenii care i-ar putea afecta educaţia. Totuşi, este greşit să controlezi excesiv activităţile copilului. El s-ar putea revolta, în cazul în care consideră atitudinea ta nejustificată.

Continuare in Adevarul

Peste 40.000 de divorţuri în 2008

Datele furnizate de INS arată că în România s-au pronunţat peste 40.000 de divorţuri, din care 17.330 de procese au fost soluţionate în primul trimestru al anului 2008. Anul trecut, România a înregistrat un număr record de divorţuri (pentru a compara cifrele daţi click pe tabelul de mai jos).

Din acestea, peste 13.500 de cauze au primit sentinţe definitive în primele 6 luni de la intrarea lor pe rolul instanţelor. 2.272 de dosare au stat în instanţă între 6 şi 12 luni, iar peste 1.000 de procese au primit sentinţe definitive după un an.
În Bucureşti, se pronunţă cam 250 divorţuri pe săptămână, care rămân definitive. În localităţile rurale de lângă Capitală, numărul este de aproximativ zece divorţuri pe săptămână.

La sfârşitul primului trimestru, pe rolul instanţelor se mai aflau aproape 23.500 de dosare de divorţ, din care peste 2.700 de cauze stăteau în instanţă de mai mult de 6 luni, iar peste 400 de dosare, de un an.

În prima parte a anului, judecătorii au respins, în prima parte a anului, 604 acţiuni de divorţ, iar peste 720 de cupluri şi-au retras cererile.

Ajutor oferit parintilor si copiilor

Organizatia Salvati Copiii, impreuna cu Positive Media si Centrul FOCUS a initiat in 2007 un Consortiu pentru dezvoltarea proiectului Sigur.Info. Marti, cu ocazia sarbatoririi la nivel european a Zilei Sigurantei pe Internet, s-a lansat oficial portalul national www.Sigur.Info, sub sloganul "Internet mai sigur pentru copii". Aici se gasesc informatii si sfaturi pentru copii, parinti si profesori, helpline unde pot fi cerute sfaturi si pot fi gasite raspunsuri la diferite intrebari ale utilizatorilor de Internet. Liliana Rosu, reprezentant FOCUS - Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual a atras atentia ca in Romania se manifesta o tendita de scadere a varstei copiilor care au acces la Internet. Astfel, daca acum cativa ani varsta de la care copiii aveau acces la Internet era de 8 sau 10 ani, acum copiii acceseaza Internetul chiar de la 3 sau 4 ani. Mai ingrijorator este ca doar 30% dintre parinti stabilesc un gen de restrictie pentru copii cand sunt on-line, 35% nu au nici un fel de restrictii iar 35% dintre parinti nu cunosc metode de restrictii pentru Internet. "Un studiu facut public in decembrie 2008 a aratat ca 70% dintre copii folosesc Internetul, iar dintre parinti doar 57% folosesc aceasta tehnologie. Nivelul mic de raportare al unor abuzuri pe Internet nu demnostreaza faptul ca nu exista astfel de infractiuni ci doar ca nu sunt constientizate si investigate. Va fi lansat la sfarsitul lunii martie un serviciu hotline in care vor putea fi sesizate diferite nereguli intalnite online", a precizat Liliana Rosu.

Sursa : ZIUA

Impactul divorţului asupra copiilor

Divorţul este stresant, în aceeaşi măsură, pentru părinţi şi copii. Deşi reacţiile copiilor depind foarte mult de vârstă, temperament şi de împrejurările în care are loc separarea, cei mai mulţi dintre ei experimentează tristeţea, frustrarea, supărarea şi neliniştea.

În general, divorţul generează probleme legate de imaginea de sine. Unul dintre parteneri pleacă, altul rămâne şi se simte abandonat, apar neînţelegeri între părinţi, care se repercutează, din păcate, asupra copilului. Atunci când părinţii mai au de împărţit şi bunuri comune, apar tensiuni care fac ca foarte rar divorţul să se finalizeze în termeni amiabili, ca foştii soţi să îşi strângă mâna şi să se ducă fiecare pe drumul său. Ei sfârşesc relaţia cu oarecare animozităţi, nefaste pentru copil, spune psihologul Armand Veleanovici. Potrivit acestuia, un divorţ presărat cu conflicte şi tensiuni cauzează un stres major copilului, cu repercusiuni asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Stări de depresie, anxietate, rezultate şcolare slabe, lipsă de chef şi, în cazuri extreme, tulburări de somn, de apetit şi devianţă spre violenţă ar putea fi câteva dintre semnele care trădează suferinţa copilului.

Continuare in Jurnalul National

Mama e suparata pe tata…

Agitatie mare pe siteurile de parenting si cresterea copiilor. Martha Brockenbrough a sondat opinia mamelor despre sotii lor …concluzia? Mamele e suparate pe ei, bre…

Studiul a fost realizat pe 1000 de femei si descrie o stare nu prea placuta pentru mame. “Necajita sunt Doamne, necajita…”(varianta modificata potrivit genului a celebrei expresii maneliste “Suparat sunt Doamne, suparat…”)

“Ne iubim sotii,” scrie Martha, “dar suntem suparate ca ne consumam cea mai mare parte a energiei noastre mentale in probleme de parenting. Suntem suparate pentru ca avand copii, vietile noastre sunt rasturnate mai mult decat vietile lor… Suntem suparate pe acesti domni care conduc afaceri sau camioane, care tin minte o grama de lucruri sportive dar n-au nici o idée ce mananca copii lor sau de ce rechizite au nevoie la scoala. Si cel mai mult suntem suparate pe faptul ca ei au timp mai mult pentru ei insisi decat noi putem avea pentru noi…”

“Noi avem prea multe pe capul nostru: programari la doctor, marimea pantofilor, detalii despre prieteniii copiilor. Chiar mamele care lucreaza au asupra lor tot felul de informatii si sunt aglomerate peste masura cu tot felul de detalii. Noi suntem precum o enciclopedie pentru familie pe cand tatii par a fi mai mult decat o brosura…”

Cateva detalii ale sondajului:

46 procente din respondente “sunt iritate de comportamentul sotilor lor cel putin o data pe saptamna,” Brockenbrough scrie: “Cele cu copii peste un an sunt mai suparte decat restul (54 procente). Peste jumate au descris mania ca fiind aprinsa dar trecatoare; 1 din 10 au declarat ca mania este adanca si persistenta…“
44 procente sunt “scoase din sarite” de catre partenerii lor “de cele mai multe ori pentru ca sotii nu stiu ce trebuie facut prin casa sau cu copii”; procentul creste pana la 54% la mamele cu trei sau mai multi copii.
40 procente au decalrat ca “sunt manioase pe sotii lor pentru faptul ca acestia nu au nici o idée care este cea mai buna cale de a avea grija de copii.”
40 procente “sunt suparate ca tatal nu poate fi multitasking”. Pentru mame cu trei sau mai multi copii, procentul ajunge la 46%.
31 procente au spus ca au mic ajutor sau deloc de la sotii lor, in treburile casnice. “De fapt,” Brockenbrough a declarat ca “femeile cred ca barbatii genereaza mai multa munca pentru femei.”
33 procente au spus ca sotii lor nu au responsabilitati egale in ceea ce priveste nevoile de baza ale copiilor, precum hrana sau imbracamintea.
Aproape o treime “s-au plans ca parentingul a schimbat viata lor mai mult decat a sotilor lor.
O patrime simt ca isi consuma in parenting mai multe energie mentala decat sotii lor.
50 procente din participantele la sondaj au spus ca “sotii lor au mai mult timp pentru ei insisi decat ele”. Timpul liber este o mare sursa de amaraciune pentru femei. Mai mutl de 60 % sunt suparate spatamanal din aceasta cauza – si aproximativ ¾ din acestea simt suparare din aceasta cauza in fiecare zi”
“Mania este coroziva,” a spus Pepper Schwartz, Ph.D., mama a doi copii si sociolog la University of Washington, care a studiat dinamica cuplurilor pentru ultimele decade. “Mania este precum o termita care naste alte termite. Daca nu o sa fugi de termite intr-o zi daca te vei rezema de un zid o sa cada pe tine.”

Redford Williams, director al Behavioral Medicine Research Center la Duke University, este mai radical despre acest subiect. “Mania omoara,” spune el. “Iti afecteaza inima si simtamintele; deasemena in studiile intreprinse s-a descoperit faptul ca oamenii des suparati sunt pasibili de atac de cord sau pot muri dintr-o data …”

Ce lipseste din situatia asta este ce cred tatii despre ei? Daca se uita in oglinda se vad ei precum consoartele o fac, adica fara habar, neindemantici, neinteresati, egoisti?

La final nu-mi vine decat o singura expresie in minte. “Be nice to the girl!!!”(care apartine pastorului Mark Gungor)…Daniel, Jacob, George…ceva idei?

Sursa : Pe scara cerului

Educatia face diferenta

Copiii au nevoie de o educatie corespunzatoare pentru a putea fi de folos in lume. De aceea parintii ar trebui sa se gandeasca la faptul ca ceea ce merita cea mai mare atentie pe lume este educatia copiilor lor mai presus de orice alte activitati necesare vietii.
Exista mai multe puncte care ar putea sa-I ajute:

· CONSOLIDAREA RESPECTULUI DE SINE AL COPIILOR. Parintii trebuie sa creada in ei si sa le ofere multe reactii pozitive, incredere in ei si in potentialul lor. In relatia lor cu copii trebuie apelat la gesturi mici de relatie personala cum ar fi plimbari impreuna, joaca, etc. Am crezut intotdeauna ca parerea pe care oamenii o au despre ei insisi in sinea lor este adevarata cheie a folosirii talentului si a eliberarii potentialului lor. Iar aceasta parere depinde in mare masura de felul in care sunt vazuti si tratati de ceilalti n special de parintii lor.

· INCURAJAM MARETIA PRINCIPALA. Exista doua feluri de maretii: cea principala, adicaun caracter bazat pe principii si cea secundara recunoscuta de lume. Parintii trebuie sa incerce sa-I indrume spre maretia principala si nu sa compenseze slabiciunile lor de caracter prin inlocuirea sau imprumutarea de putere din surse secundare (popularitate, avere, reputatie, talente).

· INCURAJAREA DE A SE OCUPA DE CE II PASIONEAZA. Este foarte important ca parintii sa-si sustina copiii acolo unde ei cred ca au talent, dar mai ales sa-i incurajeze in directiile unde au un adevarat talent.

· CREAREA UNEI CULTURI PLACUTE A FAMILIEI. “Dorim ca fiii nostri sa gaseascain familie mai multa distractie si satisfactie, decat la scoala la colegi sau sub orice alta influenta exterioara.” Copiii nu trebuie sa gaseasca in familie nimic impotriva careia sa se revolte, nu trebuie sa aiba sentimentul limitarii, ci a foarte multor posibilitati. In camin trebuie cultivat principiul: “Poti face multe lucruri, chiar grozave daca le planifici dinainte si te straduiesti pentru ele.” Periodic este bine sa aiba loc intalniri cu fiecare copil, discutii intre patru ochi pentru o relatie speciala cu fiecare dintre ei. Un alt moment de bucurie poate fi serbarea zilelor de nastere in mod special, zilele pot deveni saptamani de nastere..

· PREGATIREA DINAINTE A EVENIMENTELOR FAMILIALE. “Cred ca multi din parinti esueaza in misiunea de a face campioni din copiii lor, fiindca nu planifica evenimente care sa devina o traditie. O parte din distractie din aceste activitati o reprezinta pregatirea ei, de fapt deseori aflam la fel de multa distractie in anticiparea ca si in realizarea evenimentului.” Momente speciale pot fi atunci cand se largeste familia, prin intalnirea si sarbatorirea evenimentelor impreuna cu rudele, unchii si verisorii familiei.

· STRADUINTA DE A LE DA UN EXEMPLU DE EXCELENTA. Parintii nu trebuie sa-i oblige pe copii sa invete; aceasta trebuie sa faca parte din cultura familiei, ei trebuie sa se simta datori sa faca asta. Este de asemenea foarte important ca regulile sa se stabileasca impreuna cu familia si cu acordul tuturor membrilor.

· TREBUIE INVATATI SA VIZUALIZEZE. “Vizualizarea se bazeaza pe principiul ca toate lucrurile sunt create de doua ori: mai intai mental, apoi fizic.”

· ADOPTAREA PRIETENILOR LOR. Este foarte important ca parintii sa accepte prietenii copiilor lor. O mare bucurie pentru copii este atunci cand parintii le invita prietenii acasa, discuta cu ei si ii integreazaintr-un fel in familie.

· TREBUIE INVATATI SA AIBA CREDINTA, SA AIBA INCREDERE IN CEILALTI, SA II SUSTINA, AJUTE, INALTE, SA FIE O BINECUVANTARE PENTRU EI.· ACORDAREA DE SPRIJIN. RESURSELE SI REACTIILE PARINTILOR. “Ne bazam unii pe altii pentru a obtine reactii oneste fiindca ele sunt esentiale in procesul de crestere” “Formarea campionilor cere un effort constant. E o stradanie fara sfarsit si deseori simtim nevoia de a ne intoarce la principiile fundamentale.”

Sursa : educatiecopii.ro

Copiii invata ceea ce traiesc

Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.

Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.

Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.

Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.

Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.

Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.

Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.

Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie incurajatori.

Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.

Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.

Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.

Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se pretuiasca pe sine.

Daca traiesc incojurati de recunoastere, copiii invatea ca este bines a ai un tel.

Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.

Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.

Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.

Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectful.

Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti.

Daca traiec in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.
Sursa : copilul.ro

Greselile parintilor in educatia copiilor

Exista anumite gesturi si atitudini care sunt gresite si care pun la indoiala iubirea neconditionata a parintilor fata de copil. Acestea sunt:

- Sa-ti exprimi aprobarea doar atunci cand copilul este bun. Facand astfel, înseamna ca-ti iubesti copilul conditionat.
- Sa-ti ameninti copilul în încercarea de a-l corecta.
- Sa exprimi o atitudine critica.
- Sa tipi sau sa strigi la copil.
- Sa-ti exprimi, prin cuvinte sau privire, dezamagirea sau neplacerea.
- Sa te superi si sa nu-i mai vorbesti .
- Sa fii prea ocupat ca sa-i acorzi atentie.

- Sa rostesti numele copilului pe un ton jignitor.


Da, este usor sa gresesti cateodata si orice parinte
este vinovat de a fi facut, ocazional, macar una dintre aceste greseli.
Dar nu te lasa coplesit de vinovatie.
Fii dispus sa spui simplu: „Îmi pare rau”, apoi poti incepe sa indrepti lucrurile.
Urmareste urmatoarele sfaturi:

Continuare in pagina anexa

Cum îi vorbeşti copilului despre sex

Curiozitatea copiilor în ceea ce priveşte sexualitatea creşte odată cu vârsta. Dacă cel mic a început deja să pună întrebări, iar u te simţi stânjenit, iată cum trebuie să abordezi problema. Oricât de ciudat ţi s-ar părea să vorbeşti despre sex cu copilul tău, o astfel de discuţie e mai mult decât binevenită, pentru că vă poate scuti de neplăceri. Oricum, el are acces la astfel de informa­ţii oriunde: când iese la joacă, când deschide tele­vi­zo­rul sau când navighează pe Internet. Iar ceea ce aude poate să nu fie tocmai corect sau ceea ce ţi-ai dori tu ca el să afle.

De la ce vârstă începi să-l „instruieşti”

Încă de la vârsta de 3-4 ani, copilul vrea să ştie cum a venit pe lume. La cinci ani, acesta pune deja întrebări legate de diferenţele dintre un băiat şi o fată.

Ar fi bine să aveţi mici discuţii care implică sexualitatea încă de la vârste fragede. Astfel, pe măsură ce curiozitatea lui va creşte, vei fi şi tu mai pregătit şi va fi mai puţin stânjenitor pentru amândoi. Pubertatea este o perioadă dificilă, cu multe transformări, deci până la vârsta de 11 ani este bine să ştie ce se întâmplă cu corpul lui şi de ce.

Dacă vei începe să comunici cu copilul tău deschis, amândoi veţi beneficia de o serie de avantaje. Pe de o parte, cunoaşterea propriului corp de la o vârstă fragedă îl va ajuta să îşi dea seama atunci când un adult se comportă sau îl atinge inadecvat. În plus, discuţiile deschise dintre voi îl vor încuraja să vină la tine oricând are o problemă.

Ce paşi trebuie să urmezi

Încearcă să fii cât mai explicit, pentru ca cel mic să înţeleagă! Pune-ţi ideile în ordine înainte de a începe discuţia. Poţi apela la diverse surse (internet, cărţi) pentru a obţine toate informaţiile de care ai nevoie.

Notează ceea ce vrei să spui, exersează şi ai grijă să nu îi spui mai mult decât ai vrea să afle la vârsta pe care o are.

Fii cât mai relaxat şi natural posibil, pentru că astfel îl vei ajuta şi pe el să se simtă confortabil atunci când te abordează şi doreşte să pună întrebări.

Ar fi bine să ai un punct de pornire. De exemplu, dacă amândoi cunoaşteţi o femeie însărcinată, poate fi un context bun de a începe discuţia şi de a-i explica cum se concep copiii.

Alege un moment în care petreceţi în mod normal timpul împreună: în vacanţă, în timp ce-şi face lecţiile sau după ce s-a terminat un program la televizor. Astfel, conversaţia va fi mult mai naturală.

Cere-i şi lui părerea. Dacă nu vei fi doar tu cel care vorbeşte, copilul se va simţi apreciat şi se va implica mai mult în conversaţie.

Pregăteşte-te şi pentru întrebări mai dificile. Copiii sunt curioşi şi, dacă te întreabă ceva pentru care nu eşti pregătit, poţi amâna răspunsul pe mai târziu. Dacă întrebarea este rezonabilă însă, răspunde-i.

Nu vorbi despre sex doar din punct de vedere fizic, ci adu în discuţie şi aspectele emoţionale ale actului. Explică-i că sexul este ceva special, care se întâmplă între doi parteneri care se iubesc şi care sunt pregătiţi pentru asta.

Nu lăsa ca sexul să devină un subiect tabu. Copilul poate, astfel, să ajungă la maturitate şi să creadă că sexul este ceva greşit, când de fapt este o parte a unei relaţii normale şi sănătoase între doi parteneri care se iubesc.

Specialistul nostru : Lena Rusti psiholog psihoterapeut Mentarex Consult tel. 0720.554.854

Ideal este ca cel mic să nu crească într-o lume asexuată şi, dintr-o dată, să aibă revelaţia sexualităţii. Pudoarea şi reţinerile adulţilor fac parte din educaţie şi îi pot imprima copilului reţineri şi inhibiţii care vor influenţa ulterior dezvoltarea sa sexuală.

Pentru un copil care creşte în sânul unei familii, subiectele sexuale trebuie să fie prezentate în mod firesc şi explicate la nivelul vârstei la care se află el. Cu cât suntem mai atenţi la schimbările şi curiozităţile sale, cu atât vom evita probleme şi tensiuni care se pot ins­tala în comunicare.

Este bine să ţinem cont de faptul că, deşi nouă ne-au lipsit anumite informaţii când eram copii, trebuie să ne depăşim pudoarea şi să oferim ceea ce am fi vrut să primim la rândul nostru.

Fii deschis! Asigură-l pe cel mic că poate veni la tine oricând are o problemă, o întrebare sau o nelămurire.

Sursa : Adevarul

Asa striviţi sămânţa de scandal

În relaţia de cuplu, lipsa comunicării, banilor şi a libidoului sunt cele mai frecvente motive de ceartă. Iar unii bărbaţi puşi pe harţă au o scuză: o genă specifică, susţin mai nou specialiştii.

Conflictele din sânul familiei sunt aproape inevitabile. Acest lucru se întâmplă deoarece femeile şi bărbaţii sunt diferiţi: ei au păreri şi percepţii distincte, iar, ca urmare, aşteptările unuia faţă de celălalt diferă.

Discută cu partenerul tău

Psihologii susţin cu tărie că o bună comunicare între parteneri este cheia succesului unei relaţii solide. Discuţiile deschise vă vor ajuta să evitaţi resentimentele, să rămâneţi mereu pe picior de egalitate în cuplu şi să păstraţi armonia în relaţia voastră. Iată câţiva paşi prin care poţi îmbunătăţi comunicarea:

Pentru ca fiecare dintre voi să înţeleagă punctul de vedere al celuilalt este bine ca discuţiile să fie purtate într-un moment în care amândoi aveţi timp şi sunteţi relaxaţi;

Spune-i partenerului tău care sunt dorinţele şi aşteptările tale, fie că ele ţin de amenajarea casei, de educaţia copiilor sau de planificarea vacanţei;

Cere-i părerea în toate deciziile importante şi alegeţi o soluţie care să fie agreată de amândoi;

Nu fi prea critic cu jumătatea ta şi fă apel la diplomaţie atunci când vrei să-i comunici ceva neplăcut;

Ascultă-ţi partenerul şi pune-te în locul său, pentru că este foarte important să înţelegi cum gândeşte şi ce simte;

Apelează la umor în situaţiile delicate;

Acceptă diferenţele de opinie.

Stabiliţi reguli în ceea ce priveşte banii

Sondajele arată că banii sunt un subiect de discuţie pentru 90 la sută din cupluri şi un motiv de ceartă pentru 45 la sută din ele. Iată cum tu şi partenerul tău puteţi evita certurile despre bani:

Fiţi oneşti unul cu celălat cu privire la situaţia voastră financiară;

Fiţi realişti şi respectaţi bugetul vostru actual, nu vă amăgiţi că deţineţi mai mulţibani decât aveţi;

Stabiliţi împreună priorităţile. În acest sens, listele de cumpărături efectuate înainte de a ajunge la supermarket sunt de un real folos;

Renunţaţi la obsesia achiziţionării bunurilor inutile;

Acceptă nevoile celuilalt.

Nu face din sex un subiect tabu

Serviciu, copii, treburi casnice… În toată agitaţia de zi cu zi, este posibil ca libidoul să scadă. Încearcă împreună cu partenerul să găsiţi cauza şi să depăşiţi problema, căci viaţa sexuală are un rol important în cuplu. Pentru o sexualitate înfloritoare, daţi dovadă de imaginaţie şi de creativitate.

Bărbaţii arţăgoşi sunt „speciali”

La unii bărbaţi, pentru accesele de nervozitate este responsa­bilă o genă, susţin cercetătorii suedezi de la Institutul Karolinska. „Este pen­tru prima oară când se vorbeşte despre existenţa unei gene specifice asociate modului în care bărbaţii se comportă cu partenerele lor”, susţine cercetătorul Hasse Walum. La bărbaţii care prezintă două exemplare ale acestei gene, numită alela 334, frecvenţa problemelor în cuplu s-a dovedit a fi dublă.

Specialistul nostru : Lena Rusti psiholog psihoterapeut

Cearta apare când unul dintre parteneri nu se simte „văzut” de celălalt. Atunci îşi creează o frustrare pe care, dacă nu ştie cum să o exprime constructiv, o manifestă căutând un pretext care să îi ofere dreptul de a face reproşuri.

Şi cu cât unul pune mai multă presiune directă asupra partenerului, cu atât celălalt simte mai mult nevoia de a se apăra şi o face atacându-l pe celălalt.

Cea mai bună metodă de a ieşi din această situaţie este să conştientizăm ceea ce ne deranjează şi să încercăm să rezolvăm acest lucru împreună cu partenerul, acceptând că şi noi trebuie să facem anumite lucruri, nu doar celălalt.

Sursa : Adevarul

Rutina, duşmanul vieţii în cuplu

Simţi că nu te mai simţi bine alături de partener şi nu mai aveţi subiecte de conversaţie? Dacă răspunsul este da, atunci viaţa de cuplu a intrat în rutină şi trebuie să faci ceva pentru a o revigora.Activităţile în aer liber sau practicarea comună a unui sport condimentează relaţia şi nu vizionarea unui film seara pe canapeaua din sufragerie.

Nu te limita să te gândeşti la ce lucruri plăcute aţi putea face împreună, ci ia atitudine. Încercaţi noi experienţe care să eli­mine plictiseala şi să vă ofere satisfacţie. Nu este vorba de vizi­o­narea unui film, ci de lucruri me­nite să vă apropie: mergeţi în excursii în ţară sau în străinătate, urmaţi diferite cursuri sau încercaţi să practicaţi un sport împreună. Pentru a-ţi condimenta relaţia, urmează sfaturile specialiştilor în relaţia de cuplu:

Scrieţi-vă bileţele de dragoste

Seducţia începe cu mult înainte de a ajunge în dormitor. Recuceriţi-vă constant, indiferent de metodele la care apelaţi: fie că este vorba de tradiţionala cină la lumina lumânărilor sau de lipirea unui bileţel de amor pe frigider. Dacă nu îţi mai surprinzi în mod plăcut partenerul, atunci acesta se va simţi neglijat. Nu trebuie să îţi fie teamă că ceea ce faci este ridicol, deoarece fiecăruia dintre noi îi place să se simtă special, indiferent de modul în care alege să arate afecţiunea.

Petreceţi mai mult timp în dormitor

Dormitorul trebuie să rămână locul vostru intim, fără jucăriile copiilor împrăştiate peste tot, fără animalul de companie care să vă deranjeze şi, mai ales, fără lucruri care să vă aducă aminte de serviciu (mape, hârtii, acte). Creaţi o atmosferă relaxantă, seducătoare, înlocuind televizorul cu un CD player. Astfel, nu veţi mai fi tentaţi să vă uitaţi la TV în timp ce vă aflaţi în pat, ci veţi asculta muzica preferată alături de partener.

Comunicaţi în permanenţă

Multe cupluri rămân uimite atunci când se gândesc la ultima conversaţie adevărată pe care au avut-o şi realizează că au trecut săptămâni sau chiar luni de atunci. Chiar dacă ai o zi încărcată, este important să aloci puţin timp numai partenerului de viaţă. Altfel, serviciul, problemele şi treburile zilnice care aşteaptă să fie rezolvate îţi vor ocupa tot timpul liber.

O seară pe săptămână în doi

Stabileşte o seară pe săptămână pe care să o petreceţi în doi. Mergeţi la un restaurant, la o cafenea, într-un club sau luaţi cina acasă. Timpul petrecut împreună este foarte important pentru păstrarea căsniciei.

Nu neglija felul în care arăţi

Chiar dacă vă cunoaşteţi sau sunteţi împreună de mai mult timp, acest lucru nu înseamnă că felul în care arăţi nu mai contează. Mergi la sala de fitness, la cosmetică şi ai grijă la haine. Nu face un obicei din a-ţi întâmpina mereu partenerul în bluza ve­che. Îmbracă-te pentru partener aşa cum o făceai la primele întâlniri!

Nu-ţi sufoca partenerul!

Dacă la unele cupluri rutina apare ca urmare a lipsei timpului petrecut împreună, în alte cazuri aceasta este chiar consecinţa faptului că partenerii stau prea mult unul cu celălalt şi ajung să se sufoce reciproc. O vacanţă separată, o perioadă de două-trei zile în care să nu vă vedeţi pot face minuni. Astfel, aveţi timp să vi se facă dor unul de celălalt.

Redescoperiţi-vă reciproc!

Cu toţii am auzit clişeul: “Ne-am îndepărtat unul de altul”. De fapt, fiecare dintre parteneri s-a schimbat, iar cel de alături nu a observat acest lucru. La începutul relaţiei petreceaţi foarte mult timp împreună deoarece era perioada în care încercaţi să vă descoperiţi reciproc. După acest moment, partenerii nu îşi mai alocă timp pentru a comunica unul cu altul. Chiar dacă timpul trece, nu trebuie să încetaţi să învăţaţi lucruri noi unul despre celălalt. Partenerul evoluează, iar tu trebuie să ţii pasul cu aceste schimbări.

Petreceţi timp împreună!

Chiar dacă aveţi copii, este important ca, din când în când, să aveţi propriile voastre momente. Timpul petrecut împreună vă poate salva relaţia. Într-un mediu relaxat, puteţi vorbi mai bine şi aveţi timp să fiţi mai tandri.

Sursa : Adevarul

Televizorul dăunează grav sănătăţii copiilor

Copiii care petrec mai mult de două ore în faţa televizorului îşi pun sănătatea în pericol, susţin cercetătorii de la Universitatea NSW din Sydney. La studiu au participat 2.750 de copii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani. Oamenii de ştiinţă s-au dus prin şcolile primare şi licee pentru a-i supune pe elevi unor teste. Unul dintre ele a constat în completarea unui chestionar despre activităţile extraşcolare. După care, elevii au fost supuşi unui control medical de rutină, pentru a se putea vedea înălţimea, greutatea şi masa musculară. La ultimul test, copiii au trebuit să facă câteva mişcări de aerobic şi apoi să alerge, după care le-au fost măsurată tensiunea şi au fost întrebaţi dacă erau sau nu obosiţi. Exerciţiile nu erau unele extenuante, menţionează cercetătorii.

După strângerea materialelor, oamenii de ştiinţă au făcut o fişă a fiecărui elev, în care erau precizate programul extraşcolar, înălţimea, greutatea, masa musculară şi puterea lor de a face faţă unui efort fizic. Rezultatele au arătat că elevii care îşi petreceau mai mult de două ore în faţa televizorului, fie pentru a vedea anumite seriale preferate sau pentru a se juca diferite jocuri, aveau o predispoziţie spre obezitate, masa musculară nu era bine dezvoltată, iar înălţimea acestora era cu mult mai mică decât a copiilor care preferau să îşi petreacă timpul liber în compania prietenilor sau jucau diferite jocuri.

Copiii care preferau să îşi petreacă timpul liber în faţa televizorului spun că acest lucru nu se întâmpla atunci când nu îl aveau în cameră. „Rezultatele sunt şocante, iar singura soluţie pe care le-o dăm părinţilor este să scoată televizorul din cameră, deoarece acesta îi ispiteşte pe micuţi”, spune dr. Lousie Hardy, coordonatorul studiului.
Sursa : Gandul

Cum convingeţi un copil să mănânce sănătos

Alegeţi desene care promovează alimentele sănătoase şi luaţi masa cu cei mici.

Un stil de viaţă sănătos se învaţă din copilărie. Vă puteţi convinge copilul să mănânce corect şi să facă sport prin exemplul personal, dar şi prin antrenarea lui în tot felul de activităţi de grup. Educaţia poate fi completată cu ajutorul televizorului sau al calculatorului, dacă programele alese promovează acelaşi stil de viaţă sănătos.

Scăpaţi definitiv de dulciuri şi de sucuri. Mesele în familie sunt deosebit de importante. În cadrul lor, copilul învaţă cum, cât şi ce să mănânce. „Pe lângă faptul că sunt cea mai frumoasă amintire, acestea îi vor fi un ghid de nutriţie toată viaţa“, spune medicul endocrinolog Constantin Dumitrache, de la Institutul „Parhon“, din Bucureşti.

Întrucât copiii sunt cei mai mari fani ai dulciurilor, o metodă simplă pentru a-i dezvăţa de ele este să nu le aveţi în casă. În frigider şi în cămară nu trebuie să se găsească nici dulciuri, nici sucuri, nici alte alimente nesănătoase. „Dacă nu există tentaţia, nu va exista nici comportamentul nociv“, crede Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie la Institutul de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Continuare in Evenimentul Zilei

Salveaza un copil...Impusca un televizor !

"Stai frumos. Fii atent. Nu omorî pe nimeni."

Profesorii din ziua de azi au probleme cu mult mai mari decât copiii care mestecă gumă la ore. De la anorexie si sarcini surpriză, la copiii hiperactivi care nu pot sta locului si copii care umblă cu droguri la scoală (si acasă), scolile noastre prezintă o multime de probleme. Indiferent de discutiile despre metodele profesorale, este greu pentru o fată să învete dacă se supune voit la înfometare. La fel pentru un băiat care nu este atent. Care ar fi solutia? Cu ce trebuie început?

Poate... ar trebui să închidem televizorul.

Tuturor ne place un film bun. Pentru cei cu o activitate preponderent intelectuală, televizorul e un mijloc de relaxare. Apoi, sunt multe emisiuni interesante, dacă stii unde să cauti. Existenta în sine a televizorului nu e o problemă. Problema e că copiii stau în fata lui prea mult si văd prea multe lucruri gresite, fără a avea si discernământul pentru a le judeca.

Deficit de atentie

Acum câtva ani, un spital pentru copii din Seattle, Statele Unite, a publicat un studiu care corela problemele de atentie la copii cu expunerea la televizor încă de la începutul vietii. Concluzia era că copiii cu vârste între 1 si 3 ani prezintă un risc de tulburări de atentie si de altă natură cu atât mai mare cu cât expunerea lor zilnică la televizor creste. Pentru fiecare oră petrecută în fata televizorului între vârsta de 1 si 3 ani, riscuri de tulburări de atentie creste cu 10% până la vârsta de 7 ani.

Dr. Dimitri Christakis, care a condus studiul, a afirmat: "Stim din statisticile nationale că copiii petrec în medie 2-3 ore pe zi în fata televizorului, între vârsta de 1 si 3 ani, si că 30 la sută dintre copii au un televizor în camera lor". Dacă aceste cifre sunt o medie, atunci unii copii nu privesc deloc la televizor, în timp ce altii cred că televizorul e mama lor.

În anii de început, când creierul copilului se dezvoltă rapid, stimularea rapidă oferită de televizor - chiar si la emisiunile educationale - fac creierul copiilor să estimeze că viata se desfăsoară mai repede decât în realitate. Părintii ar trebui să limiteze numărul de ore petrecute de copiii mici în fata televizorului. Asa cum arăta dr. Christakis, oamenii pregătesc cina de mii de ani, fără să aibă nevoie de televizor.

.....

Continuare in pagina anexa

„Copiii se simt vinovaţi atunci când părinţii se ceartă“

„Când ne certăm în faţa copiilor, ei par de multe ori afectaţi. Ce impact au disputele noastre asupra lor?“
M.S., Baia Mare

Vă răspunde Dr. Paula Irimia :

Chiar şi când se angajează într-o dispută, părinţii ar trebui să ofere imaginea a doi oameni maturi, care se respectă, înainte de toate. Este o mare artă să ştii să dezbaţi o problemă, o neînţelegere sau să critici constructiv pe cineva, fără a-i leza sensibilitatea. De multe ori certurile degenerează în conflict şi reprezintă un atac reciproc la stima de sine.

Certurile în faţa copiilor îi fac atât pe părinţi, cât şi pe copii să se simtă vinovaţi. Este normal să aveti divergenţe şi să le clarificaţi la timp (pentru a nu acumula tensiuni), dar, când sunteţi furioşi, stăpâniţi-vă impulsul de a reacţiona pe moment. Disputele explozive sunt destabilizatoare emoţional pentru copii. Este mult mai înţelept să nu vă manifestaţi în faţa copiilor atunci când sunteţi nervoşi şi să vă calmaţi înainte de a discuta între patru ochi problemele care vă frământă.

Cei mici se pot simţi vinovaţi pentru faptul că vă certaţi, dezvoltă un sentiment de nesiguranţă şi se tem că vă vor pierde dragostea. Este însă liniştitor pentru ei să fie martori la împăcarea dv. Acest fapt îi ajută să înţeleagă că, chiar dacă părinţii au divergenţe, ei se iubesc în continuare şi rămân împreună.

Sursa : Evenimentul Zilei

Persoanele cu dizabilitati au casnicii fericite

Se pare ca atunci cand unul dintre partenerii unui cuplu ajunge sa aiba o dizabilitate, nu numai ca relatia nu se strica, dar in unele cazuri chiar se imbunatateste.

Cercetatorii sugereaza ca acest fapt se datoreaza timpului petrecut impreuna cu partenerul si a faptului ca cei doi interactioneaza mai mult.

Cand unul dintre soti isi pierde capacitatea de a realiza anumite sarcini diurne, relatia de cuplu nu are de suferit, arata studiul realizat de profesorul britanic Jereny Yorgason, de la Universitatea Brigham, publicat in revista Research on Aging, arata Science Daily.

Si barbatii si femeile participanti la studiu care sufereau de o dizabilitate au declarat ca relatia de cuplu este mai buna dupa ce fizicul le-a fost afectat. Mai mult, barbatii ale caror sotii sufereau de o dizabilitate au declarat ca au o casnicie mai fericita decat in perioada in care acestea erau sanatoase. Femeile ale caror soti erau afectati au declarat ca nu a existat nicio schimbare semnificativa in casnicie.

"Cuplurile par sa fie mai unite in momentul in care partenerii sunt limitati din punct de vedere fizic. Asta sugereaza ca dizabilitatile nu au numai efecte negative, cum ne-am putea astepta", potrivit profesorului Yorgason.

Studiul a fost realizat pe 1.217 persoane casatorite din Marea Britanie si a presupus monitorizarea participantilor timp de 12 ani. Pana la sfarsitul studiului, aproximativ unul din patru participanti (cu varste intre 36 si 75 de ani) a declarat ca el sau partenerul au suferit de o dizabilitate fizica. Persoana afectata nu mai putea sa efectueze diferite activitati precum imbracarea, spalatul, mancatul sau munci casnice.

Cercetatorii nu stiu inca de ce cuplurile se inteleg mai bine dupa ce apare un handicap fizic, insa sugereaza ca dizabilitatea ii obliga pe cei doi sa interactioneze si sa petreaca mai mult timp impreuna, facandu-i sa aprecieze mai mult relatia pe care o au.
Sursa : ziare.com

3 alternative creative la a spune “nu” copiilor

Copiii au tendinta de a se intepeni in calcaie la auzul cuvantului “nu” tot timpul si ma refer aici in mod particular la prescolari astfel incat vei dori sa gasesti modalitati creative de a evita folosirea negatiei in mod constant. Iata cateva trucuri folosite de parinti pentru a inlocui in educatie cuvantul “nu”.

• In loc sa ii spuneti copilului ce sa nu faca ii spuneti ce sa faca , de exemplu la “ nu sari in pat “ spuneti “sari pe podea “.Nu numai ca aceasta metoda va face sa evitati cuvantul “nu” dar are si mai mult impact al mesajului transmis dandu-i copilului o actiune specifica de urmat

• In loc sa spuneti un “nu” banal cand doriti sa opriti o actiune primejdioasa folositi un cuvant de impact gen “STOP”. Acest cuvant va avea un impact psihologic mai mare deoarece ii transmite copilului exact ce doriti sa faca : sa se opreasca.

• In loc sa ii spuneti copilului ca nu poate sa faca ceva ii puteti spune cand poate face acel lucru ( poti sa mergi la joaca cu rolele dupa ce ti-ai terminat de facut curat in camera )

sursa : traducere din The Mother of All Parenting Books de Ann Douglas

Drumul catre a fi parinte

Chiar daca suntem deja parinti sau inca nu, copii oricum suntem! Ce ne vine in minte cand ne gandim la relatia parinte-copil? Legatura cu mama, cu tata, cu copilul nostru, exemple din viata noastra, din munca noastra- daca ne ocupam de asa ceva? Poate o imagine dintr-un film, poate cum ne-am dori relatia cu copilul nostru, poate cea mai frumoasa amintire din copilarie...Uneori ne preocupa comportamentul copilului nostru, alteori ne simtim neputinciosi sau vinovati, uneori ne dau lacrimile cand il vedem la serbare, alteori ne enrveaza cumplit cu incapatanarea lui...

Iata cateva intrebari la care incercam impreuna sa raspundem...

Cum simtim fiecare aceasta relatie?
Cum s-a schimbat aceasta relatie de-a lungul vietii noastre?
Cum traim relatia cu parintii nostri? (rolul de copil)
Dar pe cea cu copiii nostri? (rolul de parinte)
Ce putem descoperi in noi insine cand ne gandim la cuvantul "parinte"?

A fost odata...

Sa incepem prin a ne aminti cand ne-am dorit prima data un copil. Mai mult ca sigur eram noi insine copii si nu doar ca ne-am dorit rolul de parinti, ne-am imaginat ca avem copii dar am si "jucat" acest rol.

Este renumita joaca "de-a mama si de-a tata" care ne facea atata placere. Nu stiu cati baietei au jucat rolul tatalui, dar fetitele l-au jucat cu siguranta pe cel de mamici. Industria jucariilor a tinut si ea pasul cu fantasmele si dorintele infantile, astfel incat au aparut carucioare pentru papusi, hainute de schimb, cescute, farfurii, mobila, pieptene, ba chiar scutece, biberoane si mancare! Cum sa nu iti doresti sa fii mamica?

Incercam sa ne amintim ce faceam in rolul de mamica....Probabil in primul rand (si deloc intamplator!) ne tineam in brate si ne hraneam fetita, o dezbracam si imbracam, o pieptanam, uneori incercam si tunsori noi..., o plimbam, ii faceam injectii si alte proceduri medicale, o certam si bateam, o invatam poezii.

Sigur lista ar putea continua...dar mai mult ca sigur ca fiecare dintre voi va veti aminti cam cum va jucati acest rol cand erati mici. Cum ne descurcam in acest rol pe atunci? De unde "stiam" ce sa-i facem fetitei, cum s-o ingrijim? Raspunsul pare simplu. Faceam ce vedeam la mama noastra. Dar oare e doar atat? Uneori faceam chiar invers de cum facea mama, alteori ii faceam mai multe injectii decat ni se facusera noua, o bateam mai des sau ii dadeam sa manance doar ce ne-am fi dorit noi sa mancam!

Altfel spus, o imbinare de dorinte si temeri constiente si inconstiente. Jucam atunci doua roluri, cel de fetita a mamei noastre si cel de mamica a papusii noastre. Cum ne simteam in ele? Cand venea mama si ne privea, se modifica jocul nostru? Puteam fi in acelasi timp fiica si mama? In practica, intalnim parinti care privesc cu atentie jocul copiilor lor, intervenind uneori, simtind mandrie, teama, jena, bucurie...

Un tata mi-a vorbit cu ingrijorare despre gestul fetitei lui de a taia degetele papusii cu care se juca. Reactia lui a fost de a-i spune fetitei ca ii va taia si el degetele ei, apoi a intrebat-o de ce a facut asa iar copilul i-a raspuns ca a taiat unghiile papusii si nu degetele. Am ales un exemplu in care a aparut un conflict intre rolul de mamica si cel de fiica a tatalui.

Tatal a avut o reactie in functie de ceea ce a fost in mintea lui si ceea ce a simtit (groaza, furie, dorinta de razbunare, neintelegere). Daca ar fi inceput cu intrebarea, reactia lui n-ar fi fost aceeasi. Acest eveniment ne spune ca atat copiii cat si adultii au o lume interioara proprie, ca simt, fac si vad lucrurile in modul lor. De aceea incursiunea in lumea copilariei este un drum lung si anevoios, fie ca e vorba despre copilul nostru, fie ca este vorba despre copilul care am fost...

de Anca Pietraru, psiholog in cadrul CPAP (Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie)

Familia elevului

Una din cele mai mari influente asupra rezultatelor scolare ale elevilor o are familia:

Un elev fara "cei sapte ani de acasa" va crea mereu probleme, chiar si ca viitor adult;

Din cele 24 de ore ale unei zile de munca, elevul este la scoala doar 5-6 ore, de restul timpului fiind responsabila familia elevului;

In general elevii nu primesc in cadrul scolii nici un exemplu sau sfat negativ (limbaj sau comportament necivilizat, indemnuri la fapte rele); toate acestea influenteaza elevul in afara scolii;

Uneori parintii uita ca trebuie sa faca front comun cu profesorii deoarece si unii si alti nu doresc decat dezvoltarea armonioasa a elevului, educarea si imbogatirea cunostintelor acestuia.

Sursa : e-scoala.ro

Homeschooling - educaţia la domiciliu - de Ioana Zamfir

Înainte de introducerea legilor învăţământului în lume, homeschooling-ul, sau educaţia la domiciliu, sau educaţia acasă, era forma recunoscută de educare a copiilor. Astăzi aceasta reprezintă o alternativă educaţională din ce în ce mai răspândită în toată lumea civilizată.

Homeschooling-ul este educaţia coordonată de către părinte. Acesta controlează şi direcţionează toate aspectele educaţiei copilului, în colaborare cu şcoala. Unde se desfăşoară acest tip de educaţie? La masa din bucătărie, în parc, la grădina zoologică, într-o drumeţie prin pădure, la bibliotecă, sau în orice alt loc în care părintele găseşte de cuviinţă că se pot învăţa lucruri noi sau dezvolta abilităţi noi. Copilul este înscris la o şcoală, susţine acasă evaluări periodice, iar la sfârşit obţine o diplomă de absolvire.

Continuare in pagina anexa

Cum faceţi dreptate între fraţi

Dacă obişnuiţi să vă favorizaţi unul dintre copii, riscaţi să încurajaţi fără intenţie şi certurile dintre cei mici, care pot deveni de necontrolat.

Atunci când fraţii se lovesc, se ceartă sau se jignesc, dreptatea este în mâinile părinţilor. De multe ori, însă, din lipsa timpului sau a răbdării, mulţi părinţi greşesc şi îl favorizează pe unul dintre copii. În acest fel, certurile escaladează şi devin de necontrolat.

Tensiune maximă la primul copil

Atunci când apare primul copil, părinţii se confruntă cu o situaţie nouă. Micuţul îi solicită foarte mult pe cei mari, atât fizic, dar mai ales emoţional. Părinţii învaţă împreună cum se face o baie unui copil, cum trebuie hrănit, iar în timp intervine rutina. Până la rutină însă se acumulează frustrări şi griji. Oare sunt un părinte bun, de ce plânge copilul, ar trebui să îi fac toate poftele sau să fiu drastic?

„Atunci când apare al doilea sau chiar al treilea copil, lucrurile sunt mult mai simple. Nu mai există o tensiune la fel de mare, totul este mult mai uşor, părinţii deprind anumite abilităţi. Ba mai mult, atunci când diferenţa dintre cei mici este considerabilă, copilul cel mare este învăţat să aibă grijă de mezin, iar părinţii mai scapă de câteva sarcini. Primul născut simte şi absoarbe ca un bureţel toate emoţiile şi grijile, iar din păcate se încarcă cu această tensiune“, afirmă psihoterapeutul Adriana Dragoş.

Chiar dacă rareori părinţii recunosc, aceştia au comportamente diferite faţă de cei mici şi tind să îl favorizeze pe unul dintre copii, în majoritatea cazurilor, pe cel mic. Cel mare are toate şansele să fie favorizat doar dacă este lipicios, drăgăstos sau pârâcios.

Continuare in Evenimentul Zilei

Numărul familiilor monoparentale s-a dublat

Creşte numărul familiilor monoparentale

Din 2002 până în prezent numărul familiilor monoparentale s-a dublat, după cum arată studiul „Viaţa de familie-2008” realizat de Fundaţia Soros.

Deosebirea dintre aceste familii şi cele în care unul dintre parteneri a rămas în ţară, iar celălalt e la muncă în străinătate nu este mare. În cele mai multe cazuri, copiii au rămas în grija mamelor şi sunt foarte afectaţi de lipsa tatălui:

„Copiii din familiile monoparentale sunt la fel de afectaţi ca cei ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate. Statul ar trebui să se implice mai mult în educarea şi formarea acestor copii”, declară Mihaela Ştefănescu, coordonator programe al Fundaţiei Soros.

Părăsiţi azi, delincvenţi mâine

Ca şi în familiile în care unul dintre părinţi este plecat la muncă în străinătate, şi în cazul celor monoparentale, de cele mai multe ori, copilul rămâne în îngrijirea mamei.

Oricât ar fi de grijulie, ea se va confrunta cu probleme în ceea ce priveşte copilul. De cele mai multe ori, aceste probleme pot fi rezolvate doar cu ajutorul unui psiholog sau asistent social. În caz contrar, societatea poate fi afectată pe termen lung:

„Aceşti copii nu se dezvoltă normal. Ar trebui să existe psihologi în şcoli, centre de zi în care să socializeze, să aibă activităţi extraşcolare. Statul ar trebui să fie preocupat, pentru că aceşti copii pot deveni delincvenţii de mâine”, atrage atenţia Mihaela Ştefănescu.

Continuare in Adevarul

Certurile pe bani dezbină familia

Dacă discuţiile în contradictoriu se ţin lanţ în familie, de vină poate fi şi atitudinea diferită pe care o aveţi faţă de cheltuieli.

Banii constituie unul dintre principalele motive de ceartă în multe dintre familii, iar în luna cadourilor conflictele care pornesc de la acest subiect sunt cu atât mai numeroase. De cele mai multe ori, problemele majore nu sunt cauzate de lipsa banilor, ci de modul în care sunt ei cheltuiţi, sunt de părere psihoterapeuţii.

Atitudinile noastre faţă de bani diferă enorm şi, în mare parte, sunt influenţate de valorile cu care am fost crescuţi, dar şi de „cantitatea“ de bani pe care o avem. Tradiţional, femeia este cea care se ocupă de administrarea fondurilor, însă sunt şi situaţii în care, chiar dacă este vorba despre cupluri căsătorite, cheltuielile se împart tot „fifty-fifty“.

Continuare in Evenimentul zilei

Spune-mi cum comunici ca sa-ti spun ce fel de relatie ai

Inceputurile sunt intotdeuna roz.. O relatie debuteaza intotdeuna in aceasta culoare, culoarea proclamata a inocentei si a sperantei. Debutul este cald si frumos, asteptarile sunt intotdeauna indeplinite, speratele au in permanenta din ce se hrani. Totul incepe cu un el si o ea care se plac, se indragostesc, se descopera unul pe celalalt, ajung sa se iubesca si ajung sa se iubeasca intens. Si astfel ia nastere un cuplu si o viata impartita in doi. La inceput exista iubire, exista expectante, exista fericire in doi.

Dupa o perioada de timp, exista griji, preocupari comune, sarcini domestice impartasite, intrebari, nelinisti, certuri, framantari... tot impartite in doi. Si desi viata de cuplu nu vi se pare tocmai lipsita de culoare, relatia dintre voi nu mai urmeaza traseul initial, ci o ia pe o alta scurtatura. Mai comoda, dar nu tocmai scurtatura care trebuie... Nu mai comunicati atat de bine, iar acest lucru se reflecta in relatia pe care o aveti si in modul in care decurg lucrurile intre voi. Ai impresia ca tu vorbesti dialectul extraterestrilor, iar el limba trolilor. Si cu toate acestea, o relatie reusita depinde in mare masura de maniera in care se comunica intr-un cuplu. Iata care sunt principalele tipuri de comunicare si relatiile la care dau nastere acestea:

Comunicare exploziva = Relatie intensa

Intr-o relatie intensa, cei doi parteneri comunica “tare si zogomot”, asa cum doar ei stiu sa o faca. Comunicarea este exploziva si ia de foarte multe ori forma discutiilor in contradictoriu, a ciocnirii de caractere, a certurilor urmate de impacari, a impacarilor urmate de noi certuri, a unei vieti intotdeuna aflata pe o margine de prapastie, a antrenarii reciproce in conversatii scaparatoare. Cei doi parteneri isi intretin dragostea prin impacari si certuri, acestea constituind modul lor de a impiedica ca rutina sa-si faca simtita prezenta. O viata banala, mult prea calma, fara cuvinte dure si reprosuri aruncate in fata este echivalentul sfarsitului pentru acest cuplu.

Intr-o relatie de acest gen nu vor exista secrete bine pazite si mistere nedezlegate pentru ca cei doi parteneri au grija sa strige sus si tare ce ii deranjeaza si daca ceva nu mai le convine. In momentele lor mai putin zbuciumate, cei doi parteneri isi impartasesc nemultumirile legate de job, isi expun parerile bune sau rele, isi planifica concediile la mare sau la munte. Si nici macar in aceasta privinta nu cad intotdeauna de acord... Intr-o astfel de relatie stimulanta, ar fi necesare si niste clipe de liniste si pace. Nu ar strica o comunicare putin mai relaxanta pentru ca aceasta joaca de-a soarecele si pisica ar putea sa oboseasca la un moment dat.
Comunicare eficienta = Relatie satisfacatoare

Acest tip de relatie constituie tipul de relatie ideala la care aspiram toate. In aceasta relatie, comunicarea se afla intr-un stadiu maxim. Cei doi parteneri comunica excelent, isi impartasesc unul altuia problemele, supararile si bucuriile intr-un mod diplomat, incercand sa evite pe cat posibil certurile si divergentele. La o prima impresie se pare ca acest cuplu nu stie ce inseamna exploziile de manie, isteriile si trairile intense. Realitatea nu este chiar asa, nici unul dintre cei doi nu ezita sa-si expuna parerea sau sa-si exprime nemultumirile atunci cand acestea isi fac loc. Intr-o relatie de acest gen certurile alterneaza armonios cu impacarile. Increderea unuia in celalalt nu poate fi zdruncinata foarte usor caci are la temelii caramizi solide. Atunci cand simt ca nu mai comunica la fel de eficient ca la inceput, partenerii acestui cuplu trag imediat semnalul de alarma. Incep si discuta intre ei, cautand solutii, rezolvari si starea de bine a cuplului. Nu ezita sa apeleze la sedintele de consiliere familiala atunci cand simt ca nu mai pot face fata singuri problemelor de cuplu.

Comunicare in minus = Relatie nesatisfacatoare

Intr-o relatie nesatisfactoare, comunicarea reprezinta o reala problema de cuplu, mai ales cand comunicarea in minus tinde sa devina comunicare zero. Cei doi parteneri au avut visuri impreuna, si-au construit planuri care la un moment dat au uitat sa se concretizeze. In timp, daca nu se pune mai mult accent pe comunicare, exista riscul ca relatia dintre cei doi sa se imbrace in rutina, in monotonie sau in obiceiuri practicate masinal in doi. Daca nu se iau masuri la timp, este foarte probabil ca viata zilnica in doi sa semene foarte mult cu un episod din familia Bundy: el relaxat in fata televizorului dupa o zi grea de munca, indiferent la ceea ce se intampla in jurul sau, ea -preocupata doar de propria persoana.

Armonia si pacea in acest cuplu sunt doar aparente, pentru ca de fapt cea care domneste este indiferenta. Indiferenta scrisa cu litere mari! Partenerii evita sa comunice unul cu celelalt. Celor doua persoane li se pare ca discutiile in contradictoriu nu isi au rostul, iar certurile si scandalurile li se par desprinse din filmele horror, fara nicio legatura cu realitatea. Obisnuinta este cea care face legea in aceasta relatie, iar sentimentelor le este frica sa iasa la suprafata de teama de a nu fi inabusite. Pentru ca o astfel de relatie sa nu fie sortita esecului, ar fi ideal ca partenerii sa invete sa comunice mai mult. Este necesar sa-si gaseasca curajul de a-si expune opiniile. Trebuie sa renunte la teama de a-si dezvalui sentimentele. Trebuie sa invete sa faca cat mai multe lucruri incitante impreuna!

Comunicare eronata = Relatie rece

Nu spune nimeni ca nu exista comunicare in acest gen de relatie, doar ca de multe ori aceasta este perceputa intr-un mod negativ de ambele parti implicate. O astfel de relatie se bazeaza pe prea multa liniste, “prea multa perfectiune” si totusi pe prea putine clipe petrecute in doi. Aparent, aceasta relatie este una reusita. Cei doi se inteleg bine, conflictele de multe ori intarzie sa apara, viata isi urmeaza cursul ei zilnic. Totusi, din cauza lipsei de comunicare in acesta relatie, fiecare dintre parteneri isi construieste o viata proprie, total diferita de viata cuplului. Cei doi parteneri se retrag individual in propria lume, fiecare isi consuma sentimentele, gandurile si nemultumirile pe cont propriu. Atunci cand insa indraznesc si incearca sa construiasca iarasi puntea de legatura dintre castelul ei si castelul lui, fiecare este perceput de celalalt drept un intrus. Si orice forma de dialog sau incercare de comunicare in acest cuplul inrautateste situatia, in loc sa o amelioreze. Aceasta relatie rece trebuie incalzita cumva. Cei doi parteneri trebuie sa incerce sa vada care sunt cauzele principale ale distantarii dintre ei si sa-si imbunatateasca impreuna capacitatea de comunicare. Iar implicit si relatia...
Un articol de Dana Negoita

Sursa : Garbo

Comunicarea emotionala si tipuri de cupluri

Intr-un cuplu, nu tacerea este de aur, ci comunicarea. Multe din problemele si conflictele unui cuplu s-ar evapora sau ar putea fi rezolvate pe cale amiabila daca emotiile ar putea fi tinute sub control. Sau daca cel putin ar putea cel putin sa fie impartasite si percepute in functie de intentionalitatea lor... La fel de importanta ca si comunicarea fizica sau cea cea vibrationala, comunicarea emotionala intr-un cuplu inseamna a indentifica si a constientiza emotiile proprii, inseamna a fi capabil sa le folosesti intr-un mod constructiv. Inseamna totodata sa fii capabil sa detectezi si sa raspunzi pozitiv la emotiile si trairile partenerului.

Cate cupluri nu s-au destramat din cauza “ca nu se intelegeau”? Sau ca modul de a simti si de a iubi al unuia nu se intersecta in niciun punct comun cu al celuilalt? Si ca in ciuda iubirii, sentimentele si trairile unuia urmau o traiectorie total diferita de a celuilalt? Succesul vietii in doi depinde de felul in care partenerul vibreaza si raspunde la emotiile celuilalt. Este clar ca nu putem vorbi de o comunicare comuna tuturor cuplurilor. Fiecare cuplu este diferit si comunica intr-un mod diferit. Pentru a va face insa o idee asupra tipului de cuplu pe care il reprezentati, iata o clasificare a principalelor tipuri de cupluri si a modului in care acestea stiu sa comunice. Tu carui tip de cuplu ii apartii?

Cuplul “aproape perfect” - Comunicarea este excelenta atata timp cat nu provoaca dependenta

In cazul acestui tip de cuplu, emotiile si sentimentele nu pun piedici in relatie, ci ajuta la consolidarea ei. In fiecare clipa petrecuta alaturi de partener, sunteti prezenti in totalitate si atenti la nevoile si la dorintele celuilalt. Poti trai alaturi de celalalt pana la adanci batraneti fara sa incerci sa o schimbi in vreun fel sau altul. Vibrati in acelasi ritm, va completati reciproc si fiecare dintre cei doi isi implineste potentialul prin persoana celuilalt. Gesturi de afectivitate si dovezi de tandrete, de iubire sau de intelegere sunt transmise ori de cate ori se simte nevoia acestora. Primesti aprobare si apreciere pentru tot ceea ce faci... Ce poate fi mai minunat decat atat? Atentie insa! In cazul unui astfel de cuplu, un potential semnal de alarma poate fi tras atunci cand din prea multa iubire se poate ajunge la dependenta. Daca nu se acorda o oarecare libertate reciproca, se poate ajunge in timp la o relatie care oboseste.

Cuplul “de cursa lunga” - In conditiile in care comunicarea emotionala rezista in timp, dragostea nu se va pierde pe drum

In cuplul “de cursa lunga”, unul dintre parteneri este foarte afectuos si ii place sa-si manifeste emotiile intr-un mod spontan si direct, iar celalalt prefera fapte concrete in locul gesturilor dulci de iubire. Unul are tendinta de a sufoca, celalalt de a se simti sufocat. Atata timp insa cat invatati sa dansati pe ritmul aceluiasi dans, relatia voastra are sanse mari de supravietuire. Tu si partenerul tau puteti face multe impreuna pentru a va ajuta reciproc sa evoluati moral si spiritual daca va tineti departe de unele manifestari mai putin placute ale incompatibililatii. Daca puteti sa priviti dincolo de cuvintele nepotrivite si de reprosurile rostite, probabil ca o sa realizati ca acestea nu sunt decat semnale de solicitare a iubirii si a acceptarii. Succes!

Cuplul “glacial” - Acolo unde afectivitate nu e, nimic nu e

Cuplul “glacial” se confrunta cu mari probleme de comunicare emotionala. Afectivitatea nu este inteleasa asa cum trebuie sau nu este impartasita atunci cand cand trebuie. Arta iubirii presupune si capacitatea de a stii cand sa rezonezi sau nu cu partenerul, iar acest lucru nu se poate intampla intr-un timp record. Pentru ca cei doi sa mearga pe acelasi drum, este nevoie de mult timp, iubire si rabdare. Cum s-ar putea ajunge altfel la o relatie reusita daca cei doi parteneri ai cuplui nu stiu sa-si manifeste afectiunea si sa simta trairile celuilalt nici chiar in clipele de maxima intensitate afectiva? In timp, cuplul “glacial” poate invata din propriile greseli, asigurandu-se insa ca acestea nu se vor mai repeta si in viitor. Invata sa-ti lasi partenerul sa faca ce vrea, sa-i acorzi libertate, sa-l lasi sa faca pe victima, sa-l lasi in starea de vinovatie sau autocompatimire in care se complace, dar si sa-l incurajezi, sa-l sustii, sa-i oferi afectiune atunci cand se simte pregatit sa le primeasca.

Cuplul “inocentilor” -Dragostea nu este niciodata ceea ce pare a fi, dar comunicarea poate schimba radical situatia

Visurile voastre de iubire nu sunt compatibile cu ceea ce ceea ce aveti in prezent, ceea ce duce la existenta unui anumit sentiment de dezamagire si de deziluzie. La suprafata, fiecare dintre voi arata si simte diferit. Va iubiti, dar in sinea voastra va intrebati cum ar fi aratat viata alaturi de altcineva. Priviti-va insa mai atent! Poate ca din punct de vedere emotional nu reusiti intotdeauna sa fiti pe aceeasi lungime de unda, insa in ochi aveti aceeasi stralucire si acelasi zambet luminos. Si poate nici nu va dati seama, dar uneori intuiti nevoile si dorintele celuilalt mai bine decat pe cele proprii. Acordati-va sansele pe care le meritati si renuntati la gandurile care nu fac decat sa raneasca si sa separe. Gasiti impreuna un mod mai simplu si mai tandru de a fi aproape unul de celalalt!

Sursa : Garbo

Comunicarea in cuplu

În orice parte ne întoarcem privirea sau auzul putem observa cu uşurinţă faptul că din ce în ce mai multe căsnicii se destramă, rata divorţurilor ajungând la cote deosebit de alarmante. Toate acestea pot avea numeroase cauze precum: ritmul de viaţă prea alert, prea agitat care determină să nu avem deloc timp pentru viaţa de cuplu, pentru partenerul nostru, dar şi carenţe mari în procesul de comunicare dintre parteneri. Fericirea unui cuplu poate fi măsurată, în mare parte, de eficienţa comunicării dintre cei doi. Modul în care comunică un cuplu reprezintă unul dintre cei mai puternici factori care determină succesul sau eşecul relaţiei lor.

„Eşecul în comunicare", ca problema numărul unu în viaţa unui cuplu, nu este nici o surpriză. Dar şi problemele cuprinse între numerele doi şi cinci au, de asemenea, legătură cu nereuşita în comunicare. Acolo unde dorinţa de a împărtăşi cu celălalt obiectivele şi interesele scade, comunicarea este şi ea defectuoasă. Exista cazuri în care se confirmă zicala că polurile opuse se atrag, un cuplu putând fi format din parteneri care să fie radical diferiţi. Însă în aceste cazurile, sorţii de izbândă a relaţiei sunt destul de mici, ei fiind determinaţi tocmai de caracterele deferite ale lor. Regula în aceste cazuri este aceea că noi preferăm să ne petrecem timpul alături de aceia cărora le plac aceleaşi activităţi ca şi nouă. Suntem atraşi către cei care au aceleaşi interese, care folosesc acelaşi limbaj şi de care ne simţim legaţi prin aceleaşi activităţi.

Doar cu vreo douăzeci de ani în urmă, comunicarea aproape că nici nu era menţionată în cărţile referitoare ia căsnicie. Înainte de 1970, exista doar foarte puţină înţelegere cu privire la procesul comunicării şi la modul în care acesta afectează relaţia de căsătorie. Căsătoriile de odinioară erau menţinute de lupta pentru existenţă. Cuplurile erau preocupate de asigurarea unui adăpost, a hranei şi a celor strict necesare pentru întreaga familie. Puţin timp sau preocupare erau acordate construirii unei relaţii.

Căsnicia de astăzi este în totalitate relaţională. Acum, gândim mai mult în termenii nevoilor emoţionale, decât în cei ai satisfacerii nevoilor fizice. Putem singuri să ne procurăm cele necesare traiului zilnic, dar să ne şi satisfacem singuri nevoile personale moderne. Singura nevoie pe care nu o putem satisface singuri este nevoia inimii care cere protecţia, iubirea şi siguranţa oferită de partenerul iubit. Vrem să fim preţuiţi pentru ceea ce suntem, nu pentru că aducem acasă mulţi bani sau pentru că îndeplinim anumite îndatoriri casnice. Abundenţa şi preocupările din timpul liber au eliberat marea majoritate a familiilor de astăzi de grija zilei de mâine.

Astfel, comunicarea se află astăzi în fruntea listei fiecăruia, deoarece ea stă la baza relaţiilor intime. Se poate observa uşor, fără să fie nevoie de o diplomă de specialist, că relaţiile de cuplu se tratează din ce în ce mai mult în cabinetul psihologului specializat în relaţiile de cuplu şi de familie. Comunicarea este cea care generează preocupare, dăruire, părtăşie şi afirmare. Dacă nu înţelegem şi dacă nu folosim aşa cum trebuie principiile de ascultare şi de vorbire, nu ne putem cunoaşte sau înţelege reciproc, cu adevărat. Rămânem închişi unul faţă de celălalt.

Sursa : Famous Why

Iubire cu aspiraţii diferite

Odată cu trecerea anilor, este normal ca într-un cuplu să se schimbe gusturile şi priorităţile, dar important este ca partenerii să se maturizeze împreună.

Timpul reprezintă un test pentru orice cuplu, deoarece, pe măsură ce înaintă m în vârstă, vederile, atitudinile şi aspiraţiile noastre se schimbă. De cele mai multe ori însă avem acelaşi scop, doar drumuri diferite pentru a ajunge să-l împlinim.

De la prima întâlnire

A avea lucruri în comun este la prima vedere un argument important pentru a fi atraşi de o anumită persoană. Unii antropologi sunt chiar de părere că, la un nivel inconştient, ne alegem partenerii astfel încât să ne semene chiar şi fizic, afirmă psihoterapeutul Paula Hall într-un articol realizat pentru BBC.

Când vorbim despre ambiţiile noastre, împărtăşim lucruri intime, referitoare la valorile noastre personale şi la priorităţile vieţii. Un partener care spune „Dacă aş avea mulţi bani, aş cumpăra o casă frumoasă pentru noi“ îţi transmite cu siguranţă altceva decât altul care afirmă fără să clipească „Mi-aş cumpăra o maşină sport“.

Diferenţe care ne unesc şi mai mult

Pe măsură ce anii trec, devenim mai înţelepţi şi mai încrezători în forţele proprii. Ni se schimbă gusturile, dar şi priorităţile. Tocmai această capacitate de schimbare ne oferă posibilitatea de a fi fericiţi cu aceeaşi persoană chiar şi 70 de ani. Important este ca partenerii să se schimbe şi să se maturizeze împreună.

Schimbările aspiraţiilor pot produce temeri, mai ales când constatăm la un moment dat că împărtăşim din ce în ce mai puţine ambiţii şi pasiuni cu partenerul de viaţă. Ne sperie gândul că, fie şi după mulţi ani, nu îl cunoaştem atât de bine pe cât credeam. De cele mai multe ori, aceste perioade sunt scurte, important fiind să revenim pe acelaşi drum, către aspiraţiile comune.

Important este să avem scopuri comune

„Putem să ne vedem partenerul de viaţă dorind funcţii din ce în ce mai înalte şi bani cât mai mulţi, în timp ce noi credem că trebuie să punem accentul pe familie“, afirmă psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.

Uneori diferenţele par mai mari decât sunt de fapt. „Deşi a fost întotdeauna ambiţios şi asta iubeam la nebunie la el, acum credem că exagerează. Trebuie să încercăm să înţelegem de ce simte că trebuie să procedeze aşa. Poate că simte nevoia de a compensa o carenţă din copilărie, atunci când avea lipsuri materiale, şi vrea ca fiilor lui să nu le lipsească nimic. Mai mult, dacă a fost continuu comparat cu alţii şi a acumulat diplome şi studii, acum are posibilitatea de a acumula la capitolul statut şi avere, dovedind în continuare că e cel mai bun. Asta spune despre amândoi că ne iubim mult copiii şi vrem să le oferim ce este mai bun“, mai spune Cristiana Leviţchi.

Sursa : Evenimentul zilei

Numarul casatoriilor a scazut, dar a crescut natalitatea

Institutul National de Statistica a anuntat ca numarul casatoriilor a scazut ingrijorator, in vreme ce rata natalitatii a crescut cu aproape doua procente. Statistica prezentata de INA compara date inregistrate in lunile august si septembrie 2008. Astfel, la oficiile de stare civila s-au inregistrat in luna a IX-a a acestui an 18.331 de casatorii, cu 10.820 mai putine decat in luna precedenta, revenind putin peste zece casatorii la o mie de locuitori. In schimb, rata natalitatii a crescut de la zece nascuti-vii la o mie de locuitori in luna august, la 11,5 in luna septembrie cand s-au inregistrat 20.227 nascuti-vii, deci cu 1.315 mai mult decat in luna precedenta. Sporul natural pozitiv are drept cauza un excedent al nou-nascutilor fata de cel al decedatilor, acesta fiind unul dintre indicatorii de baza in efectuarea statisticii.Totodata, pe fondul diminuarii numarului de casatorii, o mare parte dintre nou-nascuti sunt copiii din flori. O statistica pozitiva se inregistreaza in privinta divorturilor. Astfel, prin hotarari judecatoresti definitive s-au pronuntat 2.225 divorturi, in scadere cu 838 cazuri. Mai exact, rata divortului a fost in luna septembrie de 1,26 divorturi la o mie de locuitori, fata de 1,68 in luna precedenta. Aproximativ aceleasi procente arata ca situatia este aproape similara la o statistica comparativa cu aceeasi perioada a anului trecut. In consecinta, fata de luna septembrie 2007, numarul nascutilor-vii a fost mai mare cu 1.286 copii, determinand o crestere a ratei natalitatii de la 10,7 la 11,5 nou-nascuti la 1.000 de locuitori. La capitolul “casatorii”, doar zece perechi din 1.000 de locuitori s-au casatorit in luna septembrie, comparativ cu aproape 13 familii inregistrate in aceeasi luna din 2007. Potrivit statisticii, s-a inregistrat o scadere cu 3,8 mii a numarului de casatorii.

Sursa : Gardianul

Parintii, modele de alimentatie

Parintii care vor ca dieta copiilor lor sa fie sanatoasa trebuie sa fie mai atenti la propriul regim alimentar, potrivit unui studiu publicat intr-un numar al Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine. In urma unui studiu la care au participat 120 de copii, care au fost rugati sa cumpere alimente dintr-o bacanie in miniatura, cercetatorii au constatat ca pana si copiii in varsta de 2 ani au tendinta sa imite preferintele alimentare ale parintilor lor. Copiii, cu varste cuprinse intre 2 si 6 ani, au avut de ales din 133 de alimente din bacania miniaturala. Alimentele sanatoase erau reprezentate de fructe, legume, cereale, paine si lapte, iar cele mai putin sanatoase – de deserturi, bomboane, chips, sucuri acidulate si cereale indulcite.

Sursa : Romania Libera

Împreună până la adânci bătrâneţi?

Visul oricăror îndrăgostiţi este să se mute cât mai repede împreună şi să rămână nedespărţiţi până la moarte. De multe ori, însă, visul se transformă repede în coşmar.

Tabieturile fiecărui partener, problemele financiare, viaţa sexuală şi conflictele inerente pot sfărâma visul frumos al îndrăgostiţilor.
Un studiu realizat de National Institute of Child Health­ and Human Develop­ment releva faptul că aproximativ 40% din cuplurile care au încercat căsătoria de probă nu au mai ajuns la altar. Mai mult, potrivit studiului, există şanse mai mari ca o căsnicie începută printr-o perioadă de acomodare să sfârşească la tribunal. Decizia de a locui împreună este o piatră de hotar foarte importantă pentru un cuplu. Fiecare dintre cei doi parteneri trebuie să se acomodeze cu „partea nevăzută” a celuilalt.

Continuare in ADEVARUL

Cum controlaţi crizele de furie ale copilului

Păstraţi-vă calmul, nu fiţi agresivi şi în niciun caz nu-i faceţi pe plac.

Ţipă, urlă, se trânteşte pe jos, dă din picioare, aruncă cu obiecte, loveşte în ce sau cine se nimereş te. Sunt faze în evoluţia copilului prin care trec mai toţi părinţii. Cum ar trebui „manageriate“ aceste situaţii?

Nu daţi, dar nici nu cedaţi

Atunci când copilul trece printr-o criză de furie, este inutil să vă enervaţi, să ţipaţi sau chiar să deveniţi agresivi. Asta pentru că se va speria şi va urla şi mai tare. „Nu folosiţi forţa fizică, pentru că se poate obişnui cu ideea că numai forţa fizică poate conta în viaţă“, explică psihoterapeutul Cristiana Leviţchi, de la Cabinetul de psihoterapie şi psihologie clinică „Sensart“ din Bucureşti.

O altă abordare greşită este să încercaţi să negociaţi în timpul crizei. „Nu încercaţi să discutaţi comportamentul lui în febra conflictului. Din anumite motive, «auzul» lui nu e foarte bun în acel moment, iar cooperarea lui este foarte slabă“, spune Leviţchi.

Pentru că nu suportă să-l vadă „suferind“ sau pentru că le este ruşine de cei din jur, unii părinţi aleg să cedeze şi să satisfacă şi cele mai ciudate dorinţe. Copiii vor observa imediat slăbiciunea şi vor înţelege că pot obţine orice comportându-se în acest mod.

Continuare in Evenimentul Zilei

Cum să-ţi aperi copilul de fraudele de pe Internet

Părinţii pot ţine în frâu discuţiile copiilor de pe chat şi îi pot apăra de abuzurile şi hărţuirea de pe net.

85% dintre copii discută cu străini prin intermediul Internetului, iar 20% dintre aceştia îşi dau datele acelor străini. “Mai mult, 50% dintre copii folosesc Internetul mai des decât părinţii lor, conform statisticilor făcute de Asociaţia pentru Tehnologii şi Internet din 2007. Toate acestea, în contextul în care anul acesta avem în total în România 12 milioane de utilizatori, faţă de 5 milioane cât aveam anul trecut”, explică Patrick Danilevici, director de Comunicare la Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual. Astfel, împreună cu Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Genral al Poliţiei Române, Microsoft şi Salvaţi Copiii au început o campanie de informare a părinţilor, profesorilor şi, prin urmare, a copiilor, cu privire la riscurile la care se supun minorii navigând pe Internet.

Continuare in Cotidianul

Bărbaţii nu mai sunt ce-au fost

Din ce în ce mai mulţi taţi români se implică în gospodărie, însă specialiştii spun că este loc şi de mai bine.

Bărbaţi care gătesc, intră în sala de naşteri, îşi iau concediu paternal ori folosesc produse cosmetice erau de neconceput acum 50 de ani. Vremurile s-au schimbat şi mentalităţile la fel. Nu multe, e drept, pentru că situaţia diferă de la oraş la sat şi de la familiile cu studii la cele fără studii. Cu cât un bărbat este mai educat, cu atât se implică mai mult în treburile gospodăreşti şi în creşterea copiilor, a concluzionat studiul „Generaţii şi gen“, realizat de Fondul ONU pentru populaţie (UNFPA).

Blog de... bărbat în casă

Alex Ulmanu are un blog în care povesteşte „aventurile“ sale de „bărbat în casă“. În urmă cu câteva luni avea mai multe joburi în România. Acum este în SUA, unde o însoţeşte pe soţia sa, aflată la studii, şi este „gospodină masculină“.

„Tehnic, sunt ceea ce în engleză se numeşte househusband, adică un fel de gospodină masculină. Sau, cel puţin, asta încerc să fiu. Mi-am lăsat jobul şi mi-am urmat soţia într-un loc nou, unde ea face lucruri interesante şi incitante, iar eu o ajut să răzbească. Ca urmare, mă interesează lucruri legate de creşterea copiilor (al nostru are 3 ani şi tocmai m-a întrebat de ce trece timpul), de bucătărie (oale, provizii, gătit), de curăţenie, de mobilă şi multe altele“, explică cu modestie Alex.

Continuare in Evenimentul Zilei

Ce îţi face viaţa bună!

Familia, prietenii, sportul şi mâncarea naturală te fac fericit.

Ai de făcut cinci lucruri ca să fii sănătos şi fericit! Renunţă definitiv la fast-food, fă mişcare zilnic şi nu uita de analizele obligatorii de sânge, care se fac o dată pe an.

1 Ce aduce bun o dietă echilibrată. Tentaţia de a mânca la fast-food este mare. Întâlneşti la tot pasul astfel de restaurante, produsele sunt ieftine, gustul lor te atrage, dar gândeşte-te şi ce ingrediente conţin hamburgerii, cheeseburgerii, aripioarele picante şi alte produse asemenea. Dacă o dietă echilibrată, bazată pe fructe, legume, carne slabă şi cereale, îţi aduce energie şi poftă de viaţă, mâncarea fast-food nu face altceva decât să te sature, să te moleşească şi să te predispună îngrăşării. Sarea şi grăsimile în exces fac produsele fast-food gustoase, dar şi extrem de nesănătoase. Nu doar inima, ci şi creierul va avea de suferit de pe urma hranei de la fast-food.

2 De ce este important sportul. Lasă televizorul, abandonează computerul şi fă 30 de minute de mişcare pe zi, te îndeamnă antrenorii de fitness. Mişcarea îţi dă tonus, îţi întăreşte musculatura, îţi face somnul dulce. Cum te speli zilnic pe dinţi, tot aşa poţi să ieşi la plimbare prin parc, la jogging, cu bicicleta ori la bazinul de înot.

3 În ce măsură ajută investigaţiile anuale. Este recomandat să îţi faci analize de rutină, anual, măcar pentru a verifica dacă ai exces de zahăr sau de grăsime în sânge. Astfel de analize reprezintă un barometru al stării de sănătate şi pot fi un indiciu că în organism ceva nu funcţionează bine. Prin intermediul analizelor anuale de sânge, pot fi descoperite o serie de boli, de la anemii până la unele infecţii cu virusuri. De asemenea, este bine să rogi medicul să îţi ia tensiunea. Dacă ai peste 35 de ani şi eşti femeie, este bine să îţi faci o mamografie, iar dacă eşti bărbat, nu strică să faci o investigaţie specială pentru prostată (Testul PSA).

4 Monitorizează-ţi greutatea! Kilogramele în exces înseamnă un risc crescut de a face boli de inimă, diabet, infarct. În plus, grăsimea îţi poate da hormonii peste cap. Dacă observi că începi să te rotunjeşti, remediază rapid situaţia şi nu lăsa kilogramele în plus să se adune.

5 Socializează. Timpul petrecut cu familia şi prietenii este esenţial ca să te simţi bine şi să fii sănătos. Un echilibru între viaţa profesională şi cea personală te va ajuta să faci faţă stresului mai bine.

Sursa : Evenimentul Zilei

Cât de dependenţi sunt copiii de calculator?

Iniţial, copilul descoperă că jocul pe calculator şi privitul la televizor sunt distractive. Părinţii sunt mândri că micuţii lor sunt pricepuţi în a mânui tastatura şi telecomanda cu abilitatea unui adult.

Apoi, pruncul stă tot mai mult în compania ecranului cu imagini mişcătoare. Acesta devine, încet-încet, cel mai bun prieten al său. Urmează zile când ajunge să nu se mai despartă de ecran timp de 12-13 ore. Jocul, chat-ul sau televizorul ajung o dominantă în viaţa sa şi îi oferă satisfacţii majore. Dependenţa nu e decât la un pas.

Dependenţa de televizor şi de jocurile la calculator este o boală care face parte din categoria adicţiilor, adică a activităţilor care fac plăcere şi care au tendinţa de a se repeta, această repetiţie ducând la dezorganizarea şi fragmentarea vieţii obişnuite, spune medicul Constantin Oancea, profesor consultant la Clinica de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului de la Spitalul Alexandru Obregia din Bucureşti.

Citeste intregul articol in VOX VOCIS

Singur acasa...

Timpul trece destul de repede, puiul tau creste vazand cu ochii, iar tu ramai in fata unor alegeri dificile. Ce faci atunci cand copilul tau trebuie sa ramana singur acasa?

Probabil dupa ce a ince­put scoala si tu ai fost unul dintre copiii care aveau o cheie atarnata la gat. "Imi amin­tesc prima data cand am ramas singura aca­sa: am rascolit toate dulapurile, am cautat in toate ser­tarele, m-am jucat pana cu cinci minute inainte de a veni mama, cand mi-am deschis caietul si am inceput sa-mi fac temele." (Mihaela, 38 ani).

Suna cunoscut? Totusi experientele pe care le puteai incerca erau limi­tate. Televizorul nu repre­zenta o optiune la momentul respectiv si internetul era demn de literatura SF. Vei spune ca era mai putin periculos. Poate, desi copiilor nesupravegheati pe strada li se pot intampla mai multe decat copiilor care petrec prea mult timp in fata calculatorului.

To­tusi, copilul tau a ajuns la vars­ta la care esti tentata sa-l lasi sin­gur acasa, bunicii sunt departe, o bona este o in­vestitie destul de se­rioasa. Ce-i de facut? Gaseste solutiile in cele ce urmeaza.

Continuare in Revista Sana

Nu este atent.Ce-i de făcut?

Sare de la o activitate la alta, are multă energie şi nu poate rămâne atent mai mult de câteva minute. Însă faptul că este atât de năzdrăvan şi nu-i stă gândul la teme nu înseamnă neapărat că e un copil cu probleme.

Descoperă cauza neatenţiei lui

Nu stă nicio clipă şi este mereu cu gândul la joacă. Are energie şi chef pentru orice, mai puţin pentru teme. Dacă este în clasele primare, copilul îşi poate menţine atenţia asupra unei singure activităţi cam treizeci de minute, spun psihologii. De asemenea, capacitatea de concentrare depinde şi de stare lui fizică şi psihică.

Aşadar, dacă este obosit sau bolnav, dacă are griji sau se teme din diverse motive, nu te aştepta să dea randament maxim. Află care este problema, fii înţelegător şi ajută-l să depăşească momentul. Ţine cont de faptul că nu toţi copiii se concentreză la fel şi lasă-l să înveţe în ritmul lui.

Continuare in Adevarul

Lipsa de lubrifiere se tratează

Fără pudoare, fără inhibiţii, vă propunem un subiect intim, rareori dezbătut, deşi un număr foarte mare de femei ar dori să afle mai multe despre acesta. Aşadar, să discutăm despre uscăciunea vaginală. În spatele acestei probleme se ascund întotdeauna cauze fizice sau psihoemoţionale. Şi pentru fiecare dintre ele există soluţii. Dr Alexandru Filipescu, medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă "Elias", ne explică de unde poate apărea uscăciunea vaginală şi ce se poate face în acest sens.

Continuare in Jurnalul National

Familia, izvor de iubire şi respect

Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă. Cu condiţia ca în familie să existe comunicare, respect şi iubire.

Există "reţete" ale fericirii în familie? Ce importanţă are comunicarea între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între bunici şi copii, între fraţi? Ce factori distrug armonia unei familii? Lămurim aceste aspecte împreună cu psihologul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.

Unii dintre cei mai importanţi factori care menţin familia unită sunt stima şi iubirea reciprocă, dorinţa partenerilor de a duce o viaţă comună, implicarea acestora în creşterea şi educarea copiilor, comunicarea autentică între membrii familiei, existenţa unei locuinţe proprii şi a unor venituri satisfăcătoare. O familie armonioasă are un mod de viaţă echilibrat datorită deschiderii şi dorinţei membrilor ei de a-şi îndeplini în mod complet rolurile în cadrul familiei. Cu alte cuvinte, armonia familială este produsul unei relaţii bazate pe încredere, respect şi iubire între soţ şi soţie, părinţi şi copii, părinţi şi bunici, bunici şi copii.

Continuare in Jurnalul National

Bebeluşii plângăcioşi pot despărţi un cuplu

Bucuria venirii pe lume a unui copil aduce şi riscurile unor neînţelegeri în familie, cauzate de nopţile nedormite.

Apariţia unui copil înseamnă o schimbare majoră în viaţa noilor părinţi. Alte responsabilităţ i, alt program, tabieturile date peste cap. Toate acestea fac ca ambii părinţi să fie stresaţi. Însă acest stres este firesc şi se poate trece peste el. Atunci când bebeluşul plânge foarte mult, relaţia maritală este în pericol.

Oferiţi-vă timp pentru relaxare

Cu cât copiii plâng mai mult în timpul nopţii, cu atât satisfacţia în cuplu scade, arată un studiu realizat de psihologul Anne Marie Meijer, de la Universitatea din Amsterdam şi publicat în „Journal of Family Psychology“. „De multe ori cei doi soţi încep să doarmă separat pentru a se putea odihni. Astfel, relaţia de cuplu se deteriorează şi mai mult“, explică Meijer.

Cuplul nu trebuie să-şi piardă identitatea şi timpul acordat pentru relaxare şi intimitate. „Cei doi au nevoie de pauze de timp individual şi de timp împreună. Iar cel mai eficient ajutor pentru copil poate veni din partea unei bone.

Bunicii sunt persoane ideale pentru a învăţa copilul cu afecţiunea, dar adesea intervin în viaţa familiei şi armonia este afectată“, este de părere psihoterapeutul Anda Păcurar. Dacă bunicii nu sunt o idee foarte bună, iar o bonă nu vă permiteţi, ce e de făcut? Meijer susţine că „cea mai bună cale este ca părinţii să înveţe tehnici de calmare a plânsului“.

Continuare in Evenimentul Zilei

Tulburările de creştere

Nimic nu scapă ochiului vigilent al unei mame, nici primele semne de boală, nici micile probleme comportamentale, nici cele sentimentale... cu atât mai mult mamele remarcă orice tulburare de creştere a puiului ei, observându-l zilnic sau comparându-l cu ceilalţi copii, fie că este vorba despre o întârziere în creştere, fie că este o creştere exagerată.
În general, cea mai spectaculoasă creştere se înregistrează în primul an de viaţă, când copilul ajunge să măsoare cu 18-20-25 cm mai mult. În cursul celui
de-al doilea an, el creşte 12-13 cm, în cel de-al treilea – cam 7 cm, pentru ca în continuare, până la pubertate, să crească circa 5 cm pe an. La pubertate se produce o creştere de circa 6-10 cm la fete şi 8-13 cm la băieţi anual, pentru ca după acest moment cartilajele de creştere să înceapă să se osifice şi creşterea să înceteze.
Fireşte, părinţii sunt mai îngrijoraţi în cazul unui deficit de creştere a copilului, pentru că, în afară de problemele medicale pe care le pot ascunde (şi de existenţa şi gravitatea cărora părinţii nu sunt totdeauna conştienţi), ridică şi unele probleme privind integrarea copilului în colectivitate. Această problemă poate fi observată încă de la naştere, pe parcursul copilăriei sau la pubertate şi poate avea numeroase cauze.

Continuare in Jurnalul National

Avantajul de a avea fraţi

Copiii singuri la părinţi nu sunt obişnuiţi să facă echipă cu colegii lor, dar sunt mai responsabili.

Numărul copiilor pe care îi avem sau îi vom avea îl stabilim, în general, după criterii practice: timp, bani, spaţiu de locuit. Nu ne gândim la impactul pe care-l are acest lucru asupra lor şi nici cum influenţ ează creşterea. „Copilului îi e mai uşor să crească într-o familie cu mai mulţi fraţi decât singur la părinţi“, spune psihologul Irina Apostolea.

Poziţia cronologică a copilului în familie, cum ar fi primul născut, mezin sau singur la părinţi, îi influenţează acestuia personalitatea. În acelaşi timp, noi alegem o anumită poziţie în familie, iar asta se numeşte poziţia psihologică. Adică, primul născut preferă să se comporte ca un mezin sau mezinul preferă să se comporte ca un copil singur la părinţi. Este bine de ştiut că nicio poziţie nu este mai bună decât alta, fiecare are avantaje şi dezavantaje.

Continuare in Evenimentul zilei

Bunicii grijulii îi fac pe nepoţi mai deştepţi

Bunicii joacă un rol extrem de important în vieţile nepoţilor, contribuind la dezvoltarea acestora prin activităţi simple, precum cititul unei poveşti, gătitul sau mersul la cumpărături împreună, relevă un studiu finanţat de guvernul Australiei şi citat de agenţia Reuters.

Timp de patru ani, autorii studiului „Crescând în Australia“ au evaluat dezvoltarea psihică şi cognitivă a copiilor din peste 10.000 de familii. Cercetătorii australieni au descoperit că micuţii cu vârste cuprinse între 3 şi 19 luni aflaţi în grija părinţilor, dar şi a bunicilor sau a unor alţi membri ai familiei au obţinut calificate mai bune în ceea ce priveşte capacitatea de învăţare decât restul copiilor de aceeaşi vârstă. „Acest nou studiu demonstrează ce rol decisiv joacă bunicii în dezvoltarea copiilor. Ştim din acest studiu cât de important este pentru dezvoltarea unui copil să petreacă zilnic cât mai mult timp citind şi jucându-se cu alţi copii“, spune ministrul australian al familiei, locuinţelor şi serviciilor comunitare, Jenny Macklin.

Dacă, din nefericire, bunicul şi bunica nu au timp să stea cu nepoţii, părinţilor care petrec foarte mult timp la serviciu li se recomandă să opteze pentru „programe educaţionale timpurii“. Aşa cum era de aşteptat, s-a constatat încă o dată că toţi copii care citesc mult - singuri sau împreună cu unul dintre părinţi - şi se uită mai puţin la televizor au avut cele mai bune rezultate la testele incluse în studiul naţional demarat de cercetătorii australieni în anul 2004.

Sursa : Evenimentul zilei

Capcanele calculatorului

Internetul are mai multi adepti decat televiziunea in randul adolescentilor, care pianoteaza ore in sir pentru a dialoga intre ei sau, uneori, chiar pentru a munci.
Satisface setea de cunoastere sau, din contra, inabusa calculatorul placerea efortului propriu? Ne explica pericolele calculatorului psiholog Tinca Cretu, prof.univ.dr. la facultatea de Psihologie a Universitatii Bucuresti.
AVANTAJE
Cu ajutorul Internetului, toti copiii pot descoperi gustul si placerea de a reflecta si de a acumula noi cunostinte. Internetul ii ajuta sa depaseasca blocajul datorat unei firi timide, sa-si exprime mai usor sentimentele, sa se implice in proiecte comune. Cu o conditie: sa citeasca informatiile stranse si nu sa se multumeasca doar sa le copieze. Parintii trebuie sa-i invete sa trieze informatiile si sa nu creada “adevarurile” enuntate de oricine, oricui. Stabiliti impreuna un timp de utilizare maxim zilnic, de exemplu doua ore, si aveti grija sa fie respectat. Blocati accesul la diferite site-uri, care pot fi adevarate capcane pornografice sau pedofile.
ABUZUL E DAUNATOR
Aceasta hipercomunicare generalizata, pe mesagerie, chaturi sau diverse forumuri de discutie nu contribuie cu adevarat la dezvoltarea lor pe plan afectiv. Desi le creeaza sentimentul ca apartin unui grup, abuzul ii face la un moment dat sa evite intalnirile "fata-n fata" cu ceilalti, adolescentul ajungand sa traiasca intr-o lume "virtuala". Va ajunge astfel, oricat ar parea de ciudat, sa fie lipsit de prieteni, sa nu reuseasca sa se integreze intr-un colectiv. Calculatorul ofera doar o iluzie de autonomie. Pentru ca aventura exista doar in viata adevarata, nu in casa in fata unui obiect.
ROLUL PARINTILOR
Cand adolescentii nu au inca niste principii bine stabilite si ajung sa creada ca este o drama daca nu au facut dragoste pana la 16 ani sau ca sunt obezi daca au trei kilograme in plus, comunicarea cu parintii este esentiala. Luati-o inaintea calculatorului si discutati cu copii orice subiect (sexualitate, divort, moarte), mai ales la 10-12 ani, pentru a le castiga increderea in voi si a le demonstra ca, orice ar face, sunteti oricand gata sa-i ajutati.

Sursa : Ziarul

De ce trairile psihice ale femeilor sunt diferite de ale barbatilor?

Intr-o lume a barbatilor, de multe ori femeile sunt criticate pentru "felul lor de a gandi", pentru asa zisa "intuitie feminina" in care numai ele cred, pentru sensibilitatile, nesigurantele si nevoile lor afective. Exista destul de neinspiratul obicei (chiar si printre femei) de a considera mintea si psihicul barbatului un fel de etalon sau standard de la care, fireste, mintea si psihicul femeii se abate.

De cate ori n-am auzit din partea barbatilor vorba aceasta, uneori malitioasa: "Nu pot sa va inteleg pe voi femeile"? Si de cate ori nu ne-am simtit neintelese, singure, vinovate sau rusinate din acest motiv?

De multe ori, neintelegerea diferentelor firesti de temperament dintre femei si barbati, duc la adancirea blocajului comunicational, la certuri si uneori la rupturi definitive in cuplu.

Continuare in Copilul.ro

Cearta parintilor afecteaza copiii - de Sonia Buscan

Este bine ca cei mici sa asiste la un model de discutie civilizata intre adulti, astfel vor intelege ca si oamenii care se iubesc pot avea momente in care nu cad de acord, dar de aici pana a desfasura un adevarat show de tipete in fata micutului tau este distanta lunga!

Certurile din familie in fata copiilor au devenit din ce in ce mai frecvente in ultima vreme. Copiii care traiesc intr-un mediu violent din familie au cel mai mult de suferit. Riscul depresiilor infantile, al sentimentului de culpabilitate, al anxietatii de abandon este foarte crescut.

De multe ori noi credem ca cei mici nu aud sau nu inteleg discutiile in contradictoriu pe care le avem cu partenerul nostru de viata. Intr-o cearta, adultii unt atat de absorbiti de starea lor, de furie, de iritare incat nu se gandesc nicio clipa unde este copilul, ce face, ce aude, cat de tare il afecteaza. Altii trimit copilul la el in camera sau amana discutia pentru mai tarziu cand copilul va dormi.

Copiii devin foarte speriati de perspectiva divortului parintilor atunci cand ii vad pe acestia certandu-se, se gandesc ca poate ei sunt de vina cand parintii nu se inteleg. Astfel de copii vor fi nesiguri in stabilirea relatiilor interumane, iar singuratatea din copilarie se va prelungi si la maturitate. Ulterior, o astfel de situatie genereaza un comportament agresiv asemanator cu cel din familia in care copilul a crescut.

Starea pe care o incercau cand erau mici - spaima, nesiguranta, neincrederea in ei insisi si in adultii de langa ei, tristetea, neputinta in fata celor mari si a gesturilor lor - se reflecta in personalitatea lor de adulti.

Atunci cand parintii se cearta, copiii aud plansete, reprosuri, tipete, isi dau seama de emotiile parintilor din tonul vocii lor si sunt ingroziti de ele. Desi nu inteleg cuvintele, nu le stiu sensul, acestea raman in memorie si revin cu timpul.

Exista persoane care sustin este mai bine ca cel mic sa stie ce se intampla si chiar il implica, copilul fiind pus chiar sa aleaga intre mama si tatal sau.

Sunt copii care pleaca de acasa cand parintii se cearta, altii se baga in cearta lor, altii profita de ostilitatea dintre parinti si cer unuia ceea ce celalat le-a refuzat, unii se ascund de frica, altii tipa si altii amutesc de frica.

Cand vad scenele de cearta dintre parinti copiii simt teama, abandon, revolta, tristete, durere si disperare. Este important pentru copii sa invete cum sa-si exprime nemultumirile verbal, nu prin violenta. Copiii pot capata un caracter coleric, iar discutiile pe care le vor purta cu parintii lor se vor transforma in certuri.

Sursa : Femina.ro

Violenţa şi compasiunea

Trăim într-o lume în care violenţa este preţuită mai mult decît compasiunea. De la războaiele duse între ţări în numele unei dreptăţi absurde şi pînă la certurile din familie, violenţa îşi pune amprenta asupra noastră, uneori fără să ne mai dăm seama de implicaţiile ei.

Ne-am învăţat de mult, cine ştie de cînd, să reacţionăm cu agresivitate, ca şi cum am fi mereu în competiţie cu ceilalţi, uneori chiar şi cu partenerul, copilul sau fratele nostru.

Nu ştim cine a pornit această cruciadă a violenţei şi poate nici nu contează, dar important este că o continuăm în fiecare zi inconştient prin acţiunile şi gîndurile noastre.

PRINCIPII. Căci altfel de ce am prefera să ne creştem copiii în numele violenţei, deşi nu ne dorim aceasta? Auzim peste tot vorbindu-se despre violenţa tinerilor de azi, în şcoli sau în familii, dar nu realizăm poate că educatorii şi părinţii, întreaga societate de fapt, adică noi toţi, sîntem cei care am implementat această percepţie agresivă în mintea lor şi nu facem decît să culegem roadele propriilor noastre comportamente faţă de ei. Copiii ne copiază în toate; căci noi sîntem primii lor învăţători în viaţă.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Altruismul, o lecţie de viaţă pentru fraţi

Gelozia rimează cu frăţia, spun psihologii. Un sentiment vechi de când lumea, de când Abel a fost ucis de Cain. Naşterea unui "concurent" în familie îi face geloşi pe fraţii mai mari.

Deşi considerată naturală, inevitabilă şi structurantă, rivalitatea dintre fraţi devine de multe ori o problemă în familie. "Oare o să vină ziua când copiii mei n-or­ să se mai certe între ei?", este întrebarea pe care şi-o pun adesea părinţii.

Pedopsihiatru şi specialist în psihologie familială, dr. Sylvie Angel, autoare a mai multor cărţi care abordează problema relaţiilor interfamiliale, susţine că tocmai această competiţie între fraţi este prima şi cea mai bună lecţie în viaţă. Frăţia este însoţită de gelozie, susţin psihologii. Un amestec de dragoste şi ură, pe care copilul îl resimte atunci când are un frate.

Apare invariabil, în diferite forme şi grade imediat ce apare pe lume cel mai mic dintre copii. Cel mai mare îşi va vedea ameninţată poziţia de membru privilegiat şi astfel apar conflictele.

Citeste intregul articol in Adevarul

Râsul şi zâmbetele bebeluşilor creează legături puternice cu părinţii

Bebeluşii care râd vor avea, de-a lungul vieţii, o capacitate mult mai mare de adaptare la situaţiile noi, susţin specialiştii britanici. Totodată, pediatrii consideră că umorul joacă un rol extrem de important în copilărie. Un nou-născut îşi exprimă sentimentele doar prin râs şi plâns, iar specialiştii recomandă părinţilor să le stimuleze micuţilor zâmbetul. „Râsul întăreşte comunicarea dintre nou-născut şi părinte, determinându-l pe copil să imite gesturile mamei sau ale tatălui, în semn de recunoaştere.

Umorul este prima lecţie de viaţă care ar trebui predată copilului. Copiii învăţaţi să râdă tot timpul vor începe mult mai repede să vorbească, pentru că dorinţa de a-şi imita părinţii este foarte puternică”, afirmă pediatrul britanic Alastair Clarke. Acesta precizează că umorul ajută la o mai uşoară relaţionare cu ceilalţi.

Chiar şi în cazul în care unul dintre părinţi a lipsit o perioadă de lângă micuţ, copilul îşi va recunoaşte părintele, deşi va fi necesară o perioadă de acomodare, în care provocarea râsului celui mic este foarte eficientă. O strânsă legătură între părinte şi copil se mai realizează şi atunci când în poveştile citite cu voce tare se introduc elemente amuzante.

Specialiştii atrag atenţia că umorul poate fi învăţat doar până la vârsta de şase sau cel mult nouă ani. În tot acest timp, copiii au şansa de a înţelege şi de a răspunde stimulilor exteriori.
Simţul umorului învăţat de la vârste fragede ajută la depăşirea momentelor dificile din timpul maturităţii, susţin pediatrii.
Sursa : Gandul
madalina.chitu@gandul.info

Femeile percep durerile emoţional, în timp ce bărbaţii le analizează cu luciditate

Persoanele de gen feminin au în jur de 34 de terminaţii nervoase pe centimetru pătrat pe faţă, în timp ce bărbaţii au în medie 17

Expunerea la agresiuni fizice nu îi întăreşte pe bărbaţi, ci le induce o toleranţă scăzută la dureri

Psihologii susţin că femeile suportă mai bine durerile decât bărbaţii pentru că acestea se confruntă, de-a lungul vieţii, cu suferinţe mult mai intense şi pe o perioadă de timp mai lungă. “Femeile trec mai frecvent, de-a lungul vieţii, prin episoade de durere fizică. Acestea încearcă să se obişnuiască cu senzaţia de disconfort prin simplu fapt că îşi impun să treacă peste senzaţia de durere. Cele mai multe teorii care au încercat să explice aceste diferenţe se bazează pe diferenţele genetice şi hormonale dintre cele două sexe, dar nici factorii sociali şi psihologici nu pot fi neglijaţi”, afirmă psihologul Mirela Zivari. De asemenea, specialistul mai precizează că bărbaţii şi femeile aleg strategii diferite în combaterea durerii.

Continuare in Gandul

Prea timid sau prea obraznic?

Orice părinte îşi doreşte un copil nici prea timid, nici prea obraznic. Nici ge­nul unde-l pui acolo stă, nici domnul Goe. Cu alte cuvinte, părinţii sînt fericiţi cînd odorul lor este calm, echilibrat, vorbăreţ, vesel, curios. Dar un astfel de copil este firesc să aibă şi momente de nervozitate, dar şi de timiditate. Este normal să se as­cundă după fusta mamei cînd se află în preajma unei persoane străine sau să fie ne­liniştit cînd este pus într-o situaţie nouă.
Singuratic, tăcut, sfios Problemele apar cînd copilul manifestă o timiditate excesivă. Psihologul Ştefania Niţă le explică părinţilor cînd este cazul să-şi pună întrebări cu privire la comportamentul copilului. “Atunci cînd copilul preferă să fie singur, nu-i place să se joace cu alţi copii şi nici să cunoască persoane noi. Cînd nu se adaptează la grădiniţă şi nu vorbeşte despre colegii de acolo. Cînd copilul plînge, se ascunde, se bîlbîie sau refuză să vorbească în prezenţa altor persoane decît cele din familie. Acestea sînt situaţii care ar putea să le sugereze părinţilor că au o problemă cu copilul lor.” Pentru a-l ajuta pe copil să depăşească momentele de timiditate este foarte important ca părinţii să îl susţină în dezvoltarea capacităţilor de comunicare. În primul rînd, copilul nu trebuie etichetat astfel: “El este timid” sau “Lăsaţi-l, aşa este el, mai ruşinos, nu vorbeşte”. Copilul preia ceea ce se spune despre el, iar mai tîrziu îşi poate spune “aşa sînt eu” şi nu mai face eforturi pentru a se exprima. Atunci cînd părinţii simt că micuţul este tensionat în preajma celorlalţi pot spune ceva de genul: “Lăsaţi-l să se obişnuiască şi veţi vedea că va începe să vorbească”. Timiditatea are mai multe moduri de manifestare. În raport cu alte persoane, copilul poate fi rezervat, ruşinos, necomunicativ, dar în mediul familial se schimbă radical. Devine un copil obraznic, care îşi terorizează părinţii cu crize de nervi, capricii, furie. Ce este de făcut în acest caz? “Important este să nu i se răspundă cu agresivitate”, atrage atenţia psihologul Ştefania Niţă. Deşi copilul irascibil pune la grea încercare răbdarea părinţilor, este indicat să i se răspundă ferm, dar nu pe un ton ridicat. Cît despre corecţia fizică, aceasta nu face decît să declanşeze războiul deschis între năzdrăvan şi părinţi. El are nevoie de limite, dar acestea se stabilesc prin re­guli clare, care îi sînt explicate copilului atenţionîndu-l că urmează pedeapsa dacă nu le respectă.ATENŢIE! Poznele pe care le face copilul nu înseamnă obrăznicie. Ele fac farmecul copilăriei. Micile năzdrăvănii de zi cu zi nu trebuie pedepsite pentru a nu înfrîna iniţiativele şi curiozitatea copilului. Copilul trebuie lăsat să se joace, să exploreze mediul înconjurător, pentru că numai în felul acesta îşi dezvoltă capacitatea de a înţelege şi a învăţa lucruri noi.
Sursa : Jurnalul National

Pentru părinţi a sunat clopoţelul

Începe şcoala şi o dată cu ea încep şi grijile celor mici, dar mai ales ale celor mari. Vizita la medicul de familie, controlul oftalmologic, stomatologic şi pregătirea psihologică a copilului, de toate trebuie să se îngrijească părinţii.

Este un lucru de la sine înţeles: responsabilităţile de părinte nu intră niciodată în vacanţă. Totuşi, o dată cu venirea toamnei, grijile noastre sporesc. Pregătirea viitorului şcolar nu implică numai preocupări materiale (pentru cărţi, rechizite, uniforme), nu înseamnă doar vise şi planuri, ci şi o reevaluare a stării de sănătate a copilului nostru, la orice vîrstă şi în orice etapă a educaţiei sale, cu atît mai mult în clasa I. Fireşte că elevul va fi văzut de medic sau asistenta medicală la începutul şcolii, pentru intrarea în colectivitate (creşă, grădiniţă, cămin) este necesară o fişă specială şi nişte analize sumare, imunizarea va fi completată prin campaniile Ministerului Sănătăţii, totuşi nu este o exagerare din partea noastră, ca părinţi, să ne adresăm medicului pentru a ne informa asupra sănătăţii copilului nostru, ocazie cu care unele probleme rămase nerezolvate şi unele temeri ascunse se vor exprima.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Legături utile: părinţi-copii

Indiferent de vărstă şi chiar dacă a trecut de mult de anii tinereţii, copilul rămăne tot copil pentru orice părinte. Bazele relaţiei copil-părinte sunt fixate incă din primii ani de viaţă ai celui mic. Pentru că părinţii sunt cei care au un rol elementar in formarea caracterului fiilor lor. O educaţie rigidă nu va rodi decăt un adult rigid, in timp ce o educaţie bazată pe dragoste şi inţelegere va plămădi un adult inţelegător, care va şti să căntărească lucrurile, să dea dovadă de maleabilitate şi să privească viaţa aşa cum este ea: cu bune şi cu rele, fără să aibă in faţă un anumit tipar.

Inţelegere
Dar pentru aceasta este necesar ca intre părinţi şi copii să existe o coeziune perfectă, o atmosferă care să faciliteze formarea personalităţii micuţului. "Relaţia părinte-copil incepe să se mo­deleze incă din primele zile după naştere. Prima fiinţă care stabileşte, care creează o legătură trainică este mama prin hrănire, ingrijire, afecţiune, comunicare. In timp, tot mama este cea care extinde interesul copilului către relaţia cu tatăl, rudele şi mediul social", arată Anda Păcurar, psihoterapeut, membru al Asociaţiei pentru Psihologie şi Psihoterapie Individuală şi al Federaţiei Romăne de Psihoterapie.

Continuare in Jurnalul de sanatate

Simţul umorului asigură longevitatea cuplurilor

Persoanele care au simţul umorului dezvoltat au predilecţia de a avea relaţii de lungă durată, susţin psihologii. „Umorul este un ingredient fundamental al comunicării sociale. Simţul umorului este o aptitudine, dacă îi putem spune aşa, de care nu beneficiază toată lumea. Este ceva cu care ne naştem, iar rare sunt cazurile în care poate fi dobândit. Foarte rară este o conversaţie în care cel puţin un participant să nu încerce să stârneasca râsul sau să nu dea o replică amuzantă cuiva.

Cu atât mai mult simţul umorului este foarte important într-o relaţie. Un lucru primordial pentru o relaţie de lungă durată este ca cel puţin unul dintre parteneri să aibă latura umoristică mai dezvoltată, pentru că acela este cel care va găsi soluţii în situaţiile critice. De asemenea, simţul umorului umple anumite goluri într-o relaţie. Persoanele lipsite de amuzament sfârşesc o relaţie într-o atmosferă tensionată prin replici dure”, afirmă psihologul Anca Munteanu.

Citeste intregul articol in Gandul

Femeia, din nou la cratita?

Singura solutie ca relatia dintre femei si barbati sa fie una armonioasa si sa inceteze razboiul dintre sexe este ca femeia sa se supuna barbatului. Aceasta este concluzia scriitorului american Dante Moore, in cartea intitulata "Reeducarea femeii".

Dupa mai multe relatii in care s-a purtat exemplar si a fost parasit, acesta ajunge la concluzia ca "sexul slab" trebuie sa ramana slab si in fata barbatului.

Femeia contemporana este puternica, lupta pentru asceniunea un cariera si uita de atribute precum gingasie si nevoia de ajutor masculin. De aceea, tot mai multe cupluri se despart, iar rata divorturilor este in crestere, informeaza 7 Plus.

Situatia este cu atat mai grava cu cat femeia incearca sa devina sefa si in casa sa. Cand locul nevestei tandre, care te asteapta seara cu masa pusa este luat de un director pe tocuri cui, sotul se va arunca in bratele unei amante mai duioase si mai intelegatoare, fie va depune cererea de divort.

Barbatul s-a considerat mereu stalpul familiei, luptatorul, stapanul casei. De indata ce partenera sa a iesit in strada pentru a cere drepturi egale, a si inceput razboiul dintre sexe.

A inceput epoca doamnelor de fier care pleaca dimineata de acasa si se intorc seara. Barbatii s-au saturat sa-si gateasca singuri, sa-si spele si sa-si calce camasile si sa primeasca ordine de la sotie.

Femeia trebuie sa inteleaga ca poate sta deasupra exclusiv in pat, pentru ca altfel sotii lor se vor elibera din "lanturile" casniciei, isi vor angaja o menajera si vor trai, in sfarsit, fericiti.

Sursa: Ziare.com

Mergem la grădiniţă!

Grădiniţa – primul pas al copilului în colectivitate şi adaptarea la un nou mediu. Prima despărţire de familie şi întîlnirea cu mulţi copii şi adulţi. Succesul adaptării la noul univers depinde de modul în care părinţii pregătesc copilul pentru marea schimbare din viaţa lui.

Grădiniţa nu este un simplu loc de joacă, ci spaţiul în care începe procesul de socializare a copilului. Trecerea de la mediul familial la intrarea într-o colectivitate de copii şi adulţi necunoscuţi presupune un efort de adaptare din partea copilului. Cele mai tensionate sînt primele zile de grădiniţă, cînd prichindelul plînge, se agaţă de gîtul mamei, cu greu fiind desprins de educatoare. Degeaba îi spune mama că “la grădi este frumos, sînt multe jucării, mulţi copii...”. Tocmai aceste lucruri noi îl sperie, faptul că sînt prea mulţi copii, prea multe jucării. Important este ca mama să nu se lase impresionată de lacrimile copilului şi mai ales să nu facă greşeala de a plînge împreună cu el. De fiecare dată este bine să-i explice cu calm că se va întoarce, iar între timp el va rămîne în grija educatoarei. La întoarcere, mama nu trebuie să uite un lucru esenţial: să vorbească împreună cu copilul despre evenimentele petrecute la grădiniţă. Prin aceste discuţii, copilul percepe atitudinea pozitivă a mamei faţă de grădiniţă. Din dragoste pentru ea, micuţul va înţelege că grădiniţa este un lucru bun şi chiar va începe să-i placă.

Continuare in Jurnalul de sanatate

Marile griji ale celor mici

Este copilăria o perioadă lipsită de griji? Ce motive de îngrijorare au copiii? Cum pot fi alinate frămîntările celor mici? Sînt întrebări pe care le lămurim împreună cu psihologul Oana-Maria Udrea de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Despărţirea de mamă
Fiecare vîrstă are îngrijorările ei. În fiecare etapă de dezvoltare, copilul trebuie să se adapteze la lumea din jur. Tocmai acest efort de adaptare este sursă de griji pentru puiul de om. Încă din primele luni de viaţă, copilul se nelinişteşte de-îndată ce îşi dă seama că mama nu este lîngă el. Bebeluşul se pune pe plîns cînd se simte în nesiguranţă. În aceste momente, el are nevoie de îmbrăţişarea şi mîngîierile mamei. Pe măsură ce creşte, copilul se va mulţumi să îi audă doar vocea, ceea ce îl asigură că nu este singur.

Citeste intregul articol in Jurnalul de sanatate

Din dragoste, pentru copiii noştri

Între femeia însărcinată şi făt există o relaţie tulburătoare. Copilul simte emoţional tot ceea ce mama sa trăieşte. Toate stările ei de bucurie sau de tristeţe, de pace sau de furie, totul este scanat şi înregistrat în sistemul energetic şi emoţional al fătului.


Toţi copiii nenăscuţi încă suferă sau se înveselesc prin mama lor. De aceea, o femeie însărcinată are o dublă responsabilitate atît faţă de ea, cît şi faţă de copilul său pe care îl formează emoţional, fără să ştie – optimist sau pesimist, încrezător sau descurajat, vesel sau trist, puternic sau temător –, după cum e ea.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Sportul stimulează memoria, disciplina şi atenţia copiilor

Creşte capacitatea de înţelegere şi concentrare, îmbunătăţeşte respectul de sine şi starea psihică

Activitatea fizică regulată îi ajută pe copii să aibă performanţe mai bune la şcoală, susţin specialiştii de la Colegiul American pentru Medicină Sportivă. Aceştia spun că în foarte multe ţări sportul este o disci­plină opţională, ceea ce a influenţat dezvoltarea obezităţii infantile, mai ales în Europa şi America. În plus, randamentul şcolar a scăzut considerabil, consecinţă tot a lipsei de mişcare. Experţii spun că prin sport se oxigenează mai bine creierul, crescând capacitatea de înţelegere şi memorie a copiilor, mai ales a celor aflaţi la gimanziu.

La studiu au participat peste 300 de copii, cercetătorii observând că grupul celor care a făcut sport a obţinut rezultate cu 30 la sută mai bune decât cei care nu au avut nici un fel de activitate fizică.

Continuare in GANDUL

Creierul femeilor este făcut din alt material genetic decât cel al bărbaţilor

Femeile şi bărbaţii gândesc diferit pentru că au creierul construit din material genetic diferit, susţin cercetătorii americani. Aceştia au constatat că reacţiile diferite ale celor două sexe pot fi puse pe baza diferenţelor anatomice care apar ca urmare a diferenţei de material genetic, precum şi a faptului că funcţiile creierului sunt diferite la femei faţă de cele ale bărbaţilor. Până acum s-a presupus că diferenţele de comportament sunt provocate de activitatea hormonală şi contextul social, însă studiile au arătat că funcţionalitatea creierului este mult mai complexă de atât. Astfel, există diferenţe pe circuitul care transmite mesaje între neuroni, fapt explicat şi prin variaţiile chimice care apar la sistemul neurologic al celor două sexe.

Concluziile acestui studiu ar putea explica o serie de alte informaţii care până acum păreau incerte. De exemplu, oamenii de ştiinţă vor putea analiza de ce femeile şi bărbaţii sunt predispuşi la probleme diferite de sănătate mintală, sau de ce unele medicamente îşi fac efectul la persoanele de un anumit sex şi la celelalte nu. Conform statisticilor, femeile sunt de două ori mai predispuse decât bărbaţii să facă depresii. Explicaţia ar fi aceea că la nivelul creierului feminin se produce doar jumătate din cantitatea necesară de serotonină, hormon care induce starea de bine. Un studiu suedez a arătat că problema femeilor nu este nepărat cantitatea de serotonină, ci faptul că ele au mai puţine căi de trasmitere a acestui hormon în organism.

Citeste intregul articol in Gandul

Arată-i adolescentului calea succesului!

Atunci când relaţia cu adolescentul din familie devine dificilă, învăţaţi să îl călăuziţi spre o maturizare echilibrată. Aflaţi cum vă puteţi consolida legătura, ajutându-l să îşi identifice şi să-şi atingă scopurile.

Perioada de vârstă cuprinsă între zece şi 15 ani abundă în schimbări fizice, emoţionale, sociale şi intelectuale.

Un studiu, care a cuprins 8.165 de tineri (clasele V-IX) şi 10.467 de părinţi din România, a identificat şapte obiective pe care majoritatea tinerilor le urmăresc intuitiv în perioada adolescenţei: satisfacţia de a atinge excelenţa printr-un efort oarecare; lărgirea sferei sociale prin legarea de noi prietenii şi păstrarea lor; înţelegerea propriei persoane prin împărtăşirea propriilor sentimente cu o altă persoană; sentimentul de a şti „cine sunt", de a fi recunoscut ca o persoană importantă; încrederea de a şti că poate sta pe picioarele sale şi că poate lua decizii responsabile.

Continuare in Adevarul

5 sfaturi ca sa-ti dezveti copilul sa minta

Esti disperata ca micutul tau te minte la fiecare pas? Ai tot incercat sa-l dezveti de acest obicei urat, insa eforturile tale nu au dat nici un rezultat? Cristiana Levitchi (foto), psiholog la spitalul 'V. Gomoiu' din Capitala, iti vine in ajutor cu cateva sfaturi.

'Micutii sunt copia fidela a parintlor. De aceea, nu ar trebui sa va mire cand ii vedeti facand lucruri care nu va plac. Inainte sa ii certati, ar trebui sa analizati situatia cu atentie si sa va dati seama unde ati gresit, ca parinti', ne-a spus Cristiana Levitchi. Iata ce ii sfatuieste psihologul pe parintii care se confrunta cu aceasta problema.

1. La copii functioneaza foarte bine imitatia. De aceea, ai grija sa nu minti niciodata in prezenta lui. De exemplu, atunci cand vorbesti la telefon cu un cunoscut si refuzi invitatia acestuia la cafea, invocand o scuza oarecare, explica-i de ce ai procedat asa. In caz contrar, va crede ca sunt anumite situatii in care poate minti si el.

2.De multe ori, micutii mint ca sa atraga atentia. De aceea, e important ca parintii sa analizeze cu atentie circumstantele si sa vada unde anume au procedat incorect.

3.Chiar daca a gresit, nu-l ameninta ca-l vei pedepsi, pentru ca se va speria si data viitoare cand va face o prostioara, aproape sigur te va minti.

4. Aminteste-i, de fiecare data cand il prinzi cu minciuna, ca esti suparata pe el si ca trebuie sa-si ceara iertare pentru ce a facut.

5. Educa-i inteligenta emotionala. De exemplu, atunci cand vine acasa cu o nota proasta, nu sari imediat sa-l certi. Lasa-l sa-ti explice ce s-a intamplat. Daca ridici tonul, data viitoare cu siguranta iti va ascunde nota.

Iata de ce nu spune adevarul

-de teama sa nu-si dezamageasca parintii;
- ca sa evite pedeapsa;
- pentru a atrage atentia;
- ca sa-i imite pe adultii din jurul lor;
- pentru a face fata exigentelor parintilor si profesorilor.
Sursa : Libertatea

Copilul tău e în siguranţă?

ÎMPOTRIVA DISPARIŢIILOR ● Reporterii Jurnalului Naţional au împărţit pliante cu sfaturi pe litoral
6.000 de pliante cu sfaturi despre cum pot fi prevenite dispariţiile de copii. Şase reporteri ai Jurnalului Naţional care, vreme de trei zile, au luat la pas kilometri întregi de plajă. Prin apă, pe scoici, printre cearşafuri, în cele mai populate staţiuni ale litoralului românesc: Mamaia, Eforie Nord şi Costineşti. Acţiunea face parte din campania de presă pe care Jurnalul Naţional a dedicat-o copiilor dispăruţi încă de acum 3 ani.

Pe 25 mai a.c., de Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, alte 4.000 de pliante au fost împărţite în satele din jurul Bucureştiului. În acea zi, alături de reporterii Jurnalului Naţional au fost salvatorii BGS, partenerii noştri de acţiune în campania pentru copiii dispăruţi.
La începutul acestei săptămîni, acţiunea de prevenire s-a desfăşurat pe litoralul Mării Negre, acolo unde vin în vacanţă oameni din toate colţurile ţării şi din toate categoriile sociale. Familii cu copii. Reporterii au purtat tricouri cu pozele unor copii dispăruţi: Simon Andreea, Stoica Adrian, Ghioca Elvira, Cristian Arsu, Berehoi Andrei, Alecsa Cristian, Neghină Robert.
Continuare in Jurnalul National

Copiii obezi, victime ale neglijentei parintilor. In Marea Britanie, acestia ar putea pierde custodia celor mici

Copiii care sufera de obezitate in Marea Britanie ar putea sa piarda "ingrijirea" parintilor si sa treaca in grija autoritatilor, masura popusa de Asociatia Guvernelor Locale (LGA) pentru a se evita "epidemia de obezitate". Situatia de pe insula britanica este grava: se estimeaza ca numai in patru ani se vor inregistra un milion de cazuri de obezitate clinica, daca tendinta actuala se mentine. Acest lucru presupune costuri enorme pentru sistemul de sanatate, din cauza complicatiilor pe care obezitatea le produce: probleme cardiace, circulatorii sau diabet. Specialistii au ajuns sa compare aceasta amenintare cu una terorista. Mai mult, o previziune pe termen lung arata ca in 2025 aproape 21 la suta dintre copiii intre sase si zece ani vor fi obezi, fata de numai 10 la suta in 2004. De aceea, LGA propune masuri drastice pentru imbunatatirea sanatatii tinerilor care au trecut de limita de greutate recomandata. Astfel, LGA considera ca acesti copiii trebuie considerati victime ale neglijentei parintilor, asemenea celor care sufera de malnutritie. Reprezentantii acestei institutii sustin ca deja putem considera Londra capitala mondiala a obezitatii, unde deja se pune problema modificarii bancilor din scoli pentru a putea incapea si copiii obezi.

Sursa : Gardianul

Mami, vreau să mănînc singur!

În momentul în care copilul va revendica linguriţa, el este gata să participe la masă în familie. A sta la masă cu mama şi cu tata este un pas important în dezvoltarea copilului. Acest lucru îl aşază în rîndul membrilor familiei, fiind tratat ca "egal".

Atmosferă liniştită
La început pot exista mici probleme. Părinţii nu trebuie să se aştepte ca prichindelul să mănînce ca un om mare. Mama nu trebuie să îl certe dacă mai scapă mîncare pe jos sau în loc de linguriţă mai foloseşte şi degeţelele. La vîrsta de 1-2 ani nu este momentul să îl învăţăm bunele maniere. Părinţii însă trebuie să mănînce corect, astfel încît copilul să aibă un model bun. Cu timpul, din dragoste pentru mami şi tati, copilul va învăţa să mănînce frumos. Aşa cum spune dr Nicoleta Bobe, medic primar pediatru la Spitalul Polizu, este bine ca, la masă, părinţii să evite pe cît posibil să dea lecţii de viaţă sau să apeleze la mustrări, constrîngeri ("acum mănînci tot din farfurie"). Crearea unei atmosfere plăcute la masă, buna dispoziţie a părinţilor, fără izbucniri şi vociferări îl fac pe copil să îndrăgească momentul mesei şi să nu devină un mic mofturos care refuză mîncarea.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Depresia Domnilor

Între 40 şi 45 de ani, bărbaţii se comportă ca nişte adolescenţi. Par să fie la vârsta întrebărilor grave: “Cine sunt eu de fapt?”, “Încotro se îndreaptă viaţa mea?”, “Sunt cu adevărat fericit alături de familia mea?”.

Apoi, poate apărea o tânără care le suceşte minţile bărbaţilor-adolescenţi şi până la criza bărbatului de 40 de ani nu mai este decât un pas. Iar în unele situaţii, criza se poate agrava, ajungându-se chiar la depresii, atunci când conflictul interior al bărbatului este foarte puternic, arată specialistul nostru, psihoterapeutul Aurora Frunză, asistent universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.

“Bărbaţilor de 40-50 de ani încep să le placă femeile mult mai tinere. Dorinţa bărbatului de a trăi cu o femeie mai tânără, de a-şi lua viaţa de la capăt alături de ea se bate cap în cap cu obligaţia de a rămâne alături de familie şi de copii. Am întâlnit bărbaţi depresivi, pe de-o parte pentru că nu puteau să renunţe la stabilitatea şi căldura familiei clădite în timp, de 20-30 de ani, iar pe de altă parte, pentru că nu puteau să pună punct relaţiei cu o fată, să zicem, de 25 de ani”, explică psihoterapeutul.

Este foarte important ca familia să nu neglijeze semnele începutului unei depresii a bărbatului şi să ia măsuri din timp. Comparativ cu femeile, sunt mai puţini bărbaţi depresivi. Totuşi, la bărbaţi, depresia se manifestă în forme mai severe, mergând până la tentative de suicid. 60% dintre pacienţii care suferă de depresie sunt bântuiţi de această idee, dar numai 15% încearcă să ducă la capăt gândul de sinucidere. Din păcate, statisticile arată că strategiile de sinucidere sunt mai bine puse la punct de bărbaţi decât de femei. De aceea, numărul bărbaţilor care reuşesc să se sinucidă este mai mare decât cel al femeilor”, subliniază psihoterapeutul Aurora Frunză.

Semne
Depresia se manifestă printr-o stare prelungită şi inexplicabilă de tristeţe. Bărbatul depresiv nu este capabil de a resimţi plăcere, nu îl mai bucură nimic, se lamentează încontinuu. Persoanele depresive au tendinţa de a se retrage în sine, de retragere socială, sunt lipsite de motivaţie, sunt intolerante. În acelaşi timp, depresia se manifestă şi prin pierderea libidoului, scădere sau creştere în greutate, lipsa poftei de mâncare sau, dimpotrivă, apetit exagerat. Se apreciază că o modificare semnificativă a greutăţii corporale în plus sau în minus pe parcursul unei luni ar putea fi un semn de depresie. De asemenea, depresia se manifestă printr-un nivel scăzut al energiei şi prin tulburări de somn.
Sursa : Jurnalul National

Mama în dialog cu pruncul

Îţi doreşti ca puiul tău să fie vesel, comunicativ şi curajos? Tot ce ai de făcut este să vorbeşti cu el chiar înainte de a veni pe lume, să îi pui muzică, să îi alini suferinţa cînd plînge, să petreci cît mai mult timp cu el şi să îl încurajezi pe măsură ce face o nouă cucerire în dezvoltarea sa. Stimularea vizuală, lingvistică şi motorie este cel mai de preţ dar pe care mama i-l poate oferi pruncului său încă de la naştere.

Zîmbeşte-i des

Principalii stimuli externi la care nou-născutul reacţionează sînt mîngîierile şi vocea mamei. Pruncul este capabil să recunoască din prima lună vocea celei care i-a dat viaţă. De aceea, el se calmează mult mai repede auzind vocea mamei decît vocea tatălui sau a altei persoane. Dar asta nu înseamnă că tatăl nu se poate implica în comunicarea cu bebeluşul din primele zile de la naştere. Important este ca amîndoi părinţii să-i vorbească pruncului pe un ton blînd, clar, dar şi vesel. Ei vor observa că, din a treia lună, copilaşul va răspunde prin zîmbete, mişcări ale corpului şi chiar sunete nearticulate. Pe măsură ce creşte, poate "să participe" la discuţii, pe care bineînţeles nu le înţelege, dar este foarte important "să i se dea cuvîntul".

Continuare in Jurnalul National

În casă cu rebelul

În cameră n-ai unde să arunci un ac. Pe pat, pe jos, pe mobilă: hîrtii, caiete, reviste, haine, ochelari, pi­xuri... Şi pe tavan sînt atîrnate tot soiul de fleacuri care nu te mai lasă să treci prin cameră decît aplecat. Pe hol, totul vraişte, sandale, role, sacul... Şi culmea, nimeni nu are voie să pună mîna pe nimic. În brambureala asta generală, niciodată nu găseşte nimic. De aceea, totdeauna este în întîrziere, foarte nervos şi chiar obraznic. Este un tablou valabil oricărui adolescent. Chiar dacă au uitat, şi părinţii, şi bunicii de azi, la vremea adolescenţei lor, erau la fel de dezordonaţi. Psihologii spun că adolescenţa rimează cu ieşirea din tiparul vieţii obişnuite. Adulţii confundă această stare cu dezordinea. Adesea se vaită că trebuie să trăiască "în casă cu rebelul". De fapt, această atitudine rebelă este o reacţie a adolescentului împotriva a tot ce înseamnă regulă. Pînă la un punct, nu-i decît o reacţie. Dar adesea se ajunge la perpetuarea unei periculoase stări de tensiune între adolescent şi familie. Se poate declanşa un veritabil război între adolescent şi părinţi.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Incapacitatea de a avea o relaţie stabilă, asociată cu impotenţa psihică

Stresul acumulat la serviciu, incapacitatea de a avea o parteneră stabilă sau imaginea proastă de sine sunt câteva dintre cauzele care le pot induce bărbaţilor o impotenţă psihică, susţin psihologii. „Stresul este un factor extrem de important. Când vorbim despre stres, cei mai mulţi se gândesc la asta într-un mod general, ca fiind o stare de oboseală. Aceasta se manifestă şi în cazul impotenţei psihice, determinată în mod esenţial de stilul de viaţă pe care îl are omul în societatea contemporană. În momentul în care avem un loc de muncă unde satisfacţia este foarte scăzută, sigur că se acumulează elementele acestea de stres, care se răsfrâng asupra activităţii sexuale şi, prin urmare, în toată fenomenologia clinică a impotenţei psihice”, afirmă psiholog Hanibal Dumitraşcu, conf. univ. dr. la Universitatea Bucureşti.

Acesta consideră că absenţa unei partenere stabile conduce cel mai adesea la impotenţa psihică. „Donjuanismul, alergarea de la o parteneră la alta, sigur că nu are cum să contribuie la armonizarea relaţiei. Atunci când un bărbat practică acest «sport» şi îşi schimbă partenera foarte des înseamnă că el are probleme de încredere; e şi asta o formă psihologică – incapacitatea de a avea o legătură stabilă. În concluzie, donjuanismul, care este caracteristic mai ales bărbaţilor celibatari, poate să devină un element extrem de important în formele acestea de impotenţă psihică.

Citeste intregul articol in Gandul

Tratamentele naturiste salvează viaţa sexuală

Tema potenţei nu mai este un subiect tabu, cel puţin în cadrul studiilor care încearcă să pătrundă în cele mai intime amănunte din viaţa în doi.

Studiile arată că, într-o relaţie, bărbaţii pun sexul pe primul loc, în timp ce femeile îl clasează pe locul doi sau chiar trei. Specialiştii spun că potenţa poate să consolideze sau să ruineze o relaţie. De aceea, acolo unde impotenţa pune în pericol viaţa de cuplu, partenerii trebuie să apeleze la un medic specialist.

Fitoterapeutul Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, recomandă câteva dintre cele mai eficiente şi mai sănătoase tratamente naturiste, care duc la îmbunătăţirea vieţii sexuale:

Continuare in ziarul Adevarul

Sase adevaruri care pot distruge o relatie.

Psihologii avertizeaza ca ar trebui sa ne infranam dorinta de a ne spiona partenerul, chiar daca avem suspiciuni ca acesta ne insala. Mai mult, ei sustin ca, de cele mai multe ori, dovezile repetate de neincredere sunt cele care erodeaza o relatie si duc la despartire. In total sunt sase adevaruri care ar putea distruge o relatie si fata de care trebuie sa ne ferim a le lua in considerare:
Citeste intregul articol in Gardianul

Felul în care te alinţi cu partenerul indică tiparul relaţiei tale

„Mami“, „mamiţica“, „mamiţu“, „miţu“, „tati“, „tătuţu“ sunt diminutive cu care cei doi soţi se alintă unul pe celălalt. Ele apar în vocabularul soţilor după câţiva ani de căsnicie şi, mai ales, după ce se naşte un copil. „Dar nu au legătură cu faptul că au devenit mamă şi tată“, afirmă psihologul Davis Shaver, profesor la Universitatea din California. Aceste diminutive spun multe despre relaţia dintre cei doi soţi şi despre fiecare în parte. „Un procentaj de peste 60% femei şi bărbaţi îşi aleg partenerul/ partenera asemănători tatălui, respectiv mamei. Soţul proiectează asupra soţiei imaginea mamei ideale, adică inconştient a propriei mame, iar soţia proiectează asupra soţului imaginea propriului tată. De aici rezultă şi diminutivele“, este de părere psihoterapeutul Marinela Somazzi Safta.

Continuare in Evenimentul Zilei

"Cum să-ţi înţelegi soţia"

SFAT ● Sfîrşiţi fiecare zi cu hotărîrea de a o lua de la început fără nici o ofensă !
Marţi, împreună cu Jurnalul Naţional şi suplimentul Jurnalul de sănătate, primiţi volumul "Cum să-ţi înţelegi soţia", apărut la Editura Curtea Veche. Autorul acestei cărţi, renumitul scriitor american Garry Smalley, oferă un manual practic, ce ajută la construirea unei relaţii armonioase cu soţia.

12 capitole desfăşurate pe 200 de pagini. După care Garry Smalley, scriitor de succes din Statele Unite, a pus punct. Iată un prim aspect formidabil al volumului "Cum să-ţi înţelegi soţia". 200 de pagini pentru salvarea căsniciei. Chiar merită. Evident, dacă asta urmăreşti. Pentru cei care chiar vor să aibă o relaţie civilizată cu soţia, Garry Smalley a gîndit această carte ca pe un manual practic de căsnicie, adresat bărbaţilor. Menirea manualului este de a explica modul în care un bărbat poate (re)stabili relaţia armonioasă cu soţia. Autorul se adresează bărbaţilor, cu promisiunea că, la finalul celor 200 de pagini, chiar vor reuşi să le înţeleagă pe consoarte, vor afla cum să răspundă sentimentelor acestora şi cum să le facă să se simtă preţuite.

REŢETĂ. Am deschis la întîmplare, la capitolul al V-lea cu titlul "Cum să ieşi din cea mai adîncă prăpastie a căsniciei", care are ca motto: "Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin!" Luca, 17,1. "Dacă soţul şi soţia pot înţelege cum să menţină armonia, acţionînd imediat pentru a şterge orice nemulţumire dintre ei, atunci pot să se ridice deasupra unor astfel de probleme comune şi să treacă de cea mai adîncă prăpastie a căsniciei – divorţul", scrie autorul. El convinge cu exemple, cu pilde decupate din Noul Testament şi cu concluzii simple. Iată una cu care este imposibil ca să nu fim de acord: "Sfîrşiţi fiecare zi cu hotărîrea de a o lua de la început – nici o ofensă să nu mai apară între voi". În acelaşi capitol, autorul inventariază peste 100 de situaţii în care soţul îşi ofensează soţia. Sfatul e de bun-simţ: soţul trebuie să şteargă această ofensă pentru a restaura relaţia. Interesant este că, de fiecare, dată, Garry Smalley uimeşte cititorul cu sfaturi simple, consistente, de bun-simţ. Pentru că Garry Smalley are toate datele pentru a fi luat în seamă. Are experienţă şi este animat de cele mai bune intenţii. Dar, mai presus de toate, Garry Smalley îşi iubeşte familia, îşi iubeşte semenii.

Sursa : Jurnalul National

Legea divorţului divizează Uniunea Europeană

* România, printre cele nouă ţări care vor să aplice pentru acest domeniu procedura complexă a cooperării sporite
* 170.000 de căsnicii mixte, între persoane de naţionalităţi diferite, sfârşesc anual prin divorţ în UE

Mai multe ţări din Uniunea Europeana sunt gata să alimenteze „o Europă cu două viteze” pentru a contracara veto-ul folosit de Suedia în ceea ce priveşte simplificarea procedurilor de divorţ în Europa, potrivit unor surse apropiate preşedinţiei franceze a UE, citate de AFP. Astfel, nouă ţări – România, Ungaria, Austria, Spania, Franţa, Italia, Slovenia, Luxemburg şi Grecia – susţin procedura numită „cooperare sporită” şi vor adresa o cerere în acest sens Comisiei Europene.

Citeste intregul articol in Gandul

Puterea vindecătoare a cuvintelor pozitive

Vorbele pot schimba vieţi. Ele reprezintă alegeri inconştiente, vin din inimă şi trezesc sentimente puternice în noi şi în cei cărora le sînt adresate. Alegînd să comunici pozitiv e în ultimă instanţă un act de responsabilitate faţă de tine însuţi şi de ceilalţi.
Ai observat ce bine te simţi cînd te laudă cineva? Dar cînd eşti criticat, cum te simţi?Este extraordinară încărcătura emoţională a cuvintelor noastre şi noi nu sîntem întotdeauna conştienţi de aceasta. Dacă am fi atenţi la impactul acestora, am putea schimba complet felul în care sîntem percepuţi de ceilalţi, dar şi de noi înşine, pentru că în fond ele ne definesc.
Spre exemplu, dacă eşti atent la ce exprimă emoţional cuvintele tale atunci cînd vorbeşti despre "dragoste" sau "optimism", poate vei observa că te simţi entuziast, înaripat, plin de viaţă şi de bucurie; ai face orice ca să păstrezi această stare de bine şi ţi-ar plăcea să petreci cît mai mult timp în preajma oamenilor care au o asemenea percepţie frumoasă despre viaţă.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Si rutina poate ajuta

Oricât de ciudat ar părea, ritualurile familiale îmbunătăţesc relaţia de cuplu.

Rutina, anumite obiceiuri şi ritualuri familiale cresc satisfacţ ia maritală, îi ajută pe copii să-şi formeze o personalitate puternică, asigură o sănătate mai solidă membrilor familiei şi o relaţie foarte bună între ei. Aceasta este, potrivit revistei americane „Journal of Family Psychology“, concluzia studiului realizat de psihologul Barbara H. Fiese şi de colegii săi de la Syracuse University (SUA).

Dar nu orice activitate poate fi numită „rutină pozitivă“. Uitatul la televizor seara, cu întreaga familie, nu este o obişnuinţă benefică. Însă mersul la film o dată pe săptămână ajută rela- ţiile între membrii familiei.

Continuare in Evenimentul Zilei

Un copil din zece poarta conversatii cu caracter explicit sexual pe internet

Un copil din zece a purtat o conversatie cu caracter explicit sexual pe internet, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie. Specialistii fac referire la modalitatea tinerilor de a-si petrece timpul liber, navigând pe internet sau vorbind la telefoanele mobile. Studiul a scos la iveala faptul ca tinerii îsi mint adesea parintii pentru a accesa site-uri neadecvate si pentru a discuta cu persoane straine. Multi dintre cei care îsi mint parintii pentru a putea naviga pe internet pretind ca îsi fac temele. Doctorul Tanya Byron a contribuit la realizarea raportului, si îi sfatuieste pe parinti sa fie mai atenti cu privire la ceea ce fac copiii lor pe internet. “Cred ca cea mai buna solutie ar fi ca parintii sa trateze problema sigurantei de pe internet la fel cum ar face cu orice alte pericole posibile. Astazi, odata cu dezvoltarea uimitoare a tehnologiei fara fir si cu rolul important pe care aceasta îl joaca în viata copiilor nostri, toti trebuie sa ne învatam pe noi si pe cei din jurul nostru Codul de Siguranta Online”, a declarat aceasta. Parintii ar trebui sa instaleze sisteme de securitate pe computer, sa le spuna copiilor sa nu ofere detalii strainilor cu care discuta, sa nu dea prea multe informatii personale pe retelele de socializare si sa raporteze orice caz de abuz sau materiale jignitoare, a mai spus Byron.

Sursa : GARDIANUL

"Cum să-ţi înţelegi soţul"

CARTE ● Sfaturi pentru a avea o căsnicie fericită

Marţi, împreună cu Jurnalul Naţional şi suplimentul Jurnalul de sănătate, primiţi volumul "Cum să-ţi înţelegi soţul", apărut la Editura Curtea Veche. Autorul acestei cărţi este renumitul scriitor american Garry Smalley, care şi-a dedicat activitatea descifrării căsniciilor fericite. "Soţiei mele, Norma, datorită căreia am scris această carte, şi copiilor noştri, Kari, Greg şi Michael". Aceasta este dedicaţia cu care începe volumul "Cum să-ţi înţelegi soţul (La bine şi la greu)". Citind această dedicaţie ne vom da seama imediat că Garry Smalley nu este unul dintre scriitorii cu relaţii conjugale ratate, care încearcă să ofere sfaturi preţioase celor care au trecut prin aceleaşi experienţe neplăcute. Dimpotrivă, autorul acestei cărţi are o căsnicie reuşită şi o familie fericită, şi de aceea face parte din categoria scriitorilor credibili. Astfel se explică de ce majoritatea cărţilor lui Garry Smalley au devenit best-seller-uri.

Citeste intregul articol in JURNALUL NATIONAL

Alimentaţia din copilărie influenţează capacităţile intelectuale de adult

Nutriţia din primii ani de viaţă influenţează dezvoltarea capacităţilor intelectuale la vârsta adultă, susţin cercetătorii americani. Aceştia spun că un copil subnutrit sau care mănâncă dezorganizat va avea performanţe scăzute în anii următori. Cercetătorii au observat rezultate slabe la testele cognitive de gândire, memorie şi învăţare, în cazul adulţilor care au suferit de foame în copilărie. În completarea factorului nutriţional, cercetătorii spun că numărul anilor petrecuţi învăţând dezvoltă de asemenea capacităţile intelectuale, dar acesta este primul studiu care dovedeşte o importanţă mai mare în cazul nutriţiei.

Americanii spun că părinţii trebuie să prgrameze orele de masă ale copilului, şi să se asigure că primesc aportul necesar de fibre, proteine şi carbohidraţi. Cu cât meniul zilnic este mai echilibrat şi mai variat cu atât copii vor fi mai deştepţi. (E.H.)

Sursa : GANDUL

Despre sex, în familie

Sexualitatea: un subiect delicat pentru copilul de 4-5 ani, dar în acelaşi timp o temă la ordinea zilei pentru adolescenţi... Psihologul Mirela Zivari susţine că educaţia sexuală trebuie să înceapă în familie.
Conform rezultatelor a două studii realizate în Marea Britanie, copiii ar trebui să beneficieze de un program obligatoriu de educaţie sexuală încă de la vîrsta de 4 ani. Motivul invocat de realizatorii studiilor este că şcoala nu le oferă tinerilor suficiente informaţii despre sexualitate şi despre relaţiile dintre persoanele de sex opus. Ceea ce duce la o rată crescută a avorturilor şi a bolilor cu transmitere sexuală în rîndul adolescenţilor. Simon Blake, unul dintre cei care au condus studiile, susţine că la 4 ani copiii ar trebui să ştie care sînt părţile corpului, inclusiv organele genitale.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Moldova: in prag de dezastru demografic !

Părinţii cu un singur copil nu mai vor încă unul

Peste 76 la sută dintre femeile care au un copil, nu mai vor să fie mame din nou, conform unui studiu despre intenţiile de fertilitate. Datele au fost prezentate în cadrul campaniei „Planifică-ţi viaţa. E dreptul tău”, lansată de Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA). Datele arată că nici bărbaţii care au un copil nu sunt mai entuziaşti la gândul de a deveni părinte în următorii trei ani, 70 la sută dintre aceştia declarând că nu mai vor un copil. Studiul arată că intenţia de a avea un copil scade puternic pe măsură ce numărul celor mici creşte. Astfel, peste 97 la sută dintre femeile care au doi copii şi-au exprimat clar intenţia de a nu mai rămâne însărcinate în următorii trei ani. Înainte de a deveni părinţi, atât femeile cât şi bărbaţii, se gândesc la faptul că libertatea de a face tot ce doresc va avea de suferit. Celelalte situaţii afectate de nasşterea unui copil sunt libertatea de a lucra şi situaţia financiară. În schimb, la beneficiile aduse de un copil, au fost trecute, în proporţie de peste 60 la sută, îmbunătăţirea situaţiei psihologice, prin satisfacţiile oferite de viaţă şi apropierea faţă de partener. Cât priveşte intenţia de a avea un copil, factorii care influenţează această decizie sunt situaţia finaciară, munca şi partenerul. Concluziile studiului spun că atunci când femeile nu sunt puse să aleagă între muncă şi copil, se gândesc mai serios la ocazia de a deveni mame din nou.

Sursa: Gandul

Comportamentul părinţilor îi poate face pe copii alcoolici

Când vine vorba de alcool, mulţi tineri iau ca exemplu comportamentul părinţilor, relevă un nou studiu realizat la Universitatea Virginia Commonwealth, SUA. Studiul a fost realizat pe 4.700 de adolescenţi.
Cercetătorii au descoperit că obiceiurile părinţilor în ceea ce priveşte consumul de alcool, influenţează foarte mult copiii, atât direct, cât şi indirect. În primul caz, s-a arătat că adolescenţii, pur şi simplu, urmau exemplul părinţilor lor, care beau foarte mult.

În al doilea caz, adolescenţii au interpretat faptul că părinţii lor consumă băuturi alcoolice, ca şi când ar avea voie să facă tot ce le trece prin cap, pentru că nu vor fi traşi la răspundere. Studiile precedente au indicat că părinţii contează foarte mult în predispoziţia copiilor la alcoolism.
Cercetătorii speră ca rezultatele studiului să fie un semnal de alarmă şi părinţii să ia măsuri. Studiul s-a desfăşurat între 1983 şi 1987. Părinţii copiilor au fost întrebaţi despre obiceiurile lor de a consuma alcool, atât din trecut, cât şi din prezent.
În paralel, au fost monitorizate obiceiurile de consum al alcoolului în cazul adolescenţilor. Mai mult, ei erau rugaţi să îşi spună părerea despre viaţa lor de familie. Acest lucru implica să spună cum îşi caracterizează părinţii de la „calmi şi înţelegători” la „indiferenţi” şi „incorecţi”.
La final, cercetătorii au aflat că atât alcool cât consumau părinţii, consumau şi cei mici. Însă, copiii nu beau doar că să îşi „copieze” părinţii. S-a observat că părinţii care beau foarte mult nu îşi supravegheau copiii şi nu le impuneau nici o regulă.
Însă, alegeau să-i pedepsească foarte mult şi fără motiv. Acest comportament derutant pentru copil creşte foarte mult şansele ca acesta să devină alcoolic, mai ales dacă lucrurile se întâmplă în jurul vârstei de 14 ani. Părinţii care îşi ţineau sub observaţie copiii şi aveau grijă ei îi protejau mult mai mult de pericolul alcoolismului. (Ş.C.)

Sursa: Gandul

Pericolul lumii virtuale

SEMNAL ● Tinerii care comunică pe internet pot dezvolta un caracter impulsiv

Copiii şi adolescenţii care socializează mai mult pe internet decît prin comunicare directă cu oamenii au o viziune deformată asupra lumii şi sînt mai impulsivi, potrivit specialiştilor britanici.

Dr Himanshu Tyagi, expert psihiatru al West London Mental Health NHS Trust, atrage atenţia asupra efectelor negative pe care le au asupra tinerilor site-urile de comunicare virtuală precum MySpace sau Facebook. "Lumea virtuală este o lume în care totul se mişcă rapid şi se schimbă permanent, o lume în care relaţiile se pot termina foarte uşor, cu un simplu click de mouse, în care îţi poţi şterge oricînd profilul dacă nu îţi mai este pe plac şi îţi poţi construi o nouă identitate într-o clipită. Persoanele obişnuite cu ritmul rapid al comunicării virtuale ar putea să găsească lumea reală drept plictisitoare şi lipsită de satisfacţii", a declarat dr Tyagi în cadrul întîlnirii anuale a Colegiului Regal al Psihiatrilor, desfăşurată recent la Londra.

VIZIUNE. Specialistul apreciază că persoanele cu identităţi online pot ajunge să pună mai mare preţ pe acestea decît pe viaţa lor reală şi au chiar o viziune cu potenţial periculos asupra lumii. Tinerii născuţi după 1990 sînt mai vulnerabili în faţa acestui fenomen, fiindcă ei nu cunosc lumea fără internet şi fără comunicarea virtuală. Viziunea lor asupra prieteniilor şi relaţiilor interumane este diferită de cea reală, de aceea şi interacţiunea cu oamenii are deseori de suferit. Comunicarea virtuală poate crea un comportament impulsiv şi poate duce chiar la creşterea ratei suicidului printre copii şi adolescenţi, mai semnalează psihiatrul britanic, citat de BBC. Din păcate, nici medicii psihiatri nu sînt foarte bine pregătiţi în tratarea problemelor psihice generate de utilizarea internetului, crede dr Tyagi. Potrivit unei statistici, majoritatea psihiatrilor nu cunoaşte impactul pe care internetul îl are asupra tinerei generaţii.

Sursa : Jurnalul National

Un copil răsfăţat!

Urlete, ţipete, lacrimi de crocodil. O scenă în toată regula. Nu este o piesă de teatru. Este copilul tău, care vrea să-i faci pe plac.

Eşti pe stradă, în magazin, în parc sau în vizită. Pentru copilul tău nu contează. Dacă nu-i faci pe plac, începe să plângă, să ţipe sau chiar să se tăvălească pe jos. „De cele mai multe ori, reacţia părintelui este să ţipe la copil şi eventual să-i dea câteva palme la fund, cu gândul că se va calma. Asta nu face decât să înrăutăţească situaţia“, afirmă psihologul Andreea Chirtic.

Situaţia este jenantă şi ai vrea să se termine foarte repede. Însă te-ai întrebat vreodată de ce se comportă copilul tău aşa? Principala cauză eşti chiar tu. „Părinţii nu stabilesc limite, reguli, nu-i spun copilului de ce a greşit şi îi fac toate poftele. Astfel, când copilul aude cuvântul «nu», devine debusolat. Nu înţelege de ce în altă situaţie acelaşi comportament stârnea chiar râsete, deci era acceptat, şi acum nu mai are voie să-l aibă“, explică John Albert, de la Universitatea din Toronto, specialist în psihologia copilului.

Citeste intregul articol in Evenimentul Zilei

Regulile fericirii - Gina Gheoca

Ingredientele folosite de cei care sunt căsătoriţi de peste 10 ani şi se declară mulţumiţi de mariaj.

Toţi cei care au o căsnicie fericită au îndeplinit nouă sarcini psihologice. Aceasta este concluzia la care a ajuns autoarea cărţii „The Good Marriage: How and Why Love Lasts“, Judith S. Wallerstein, psiholog, în urma unei cercetări publicate în revista „Journal of Family Psychology“.
Cele nouă ingrediente ale fericirii în cuplu sunt:
1 S-au separat emoţional de familia în care au crescut. „Asta nu înseamnă că s-au înstrăinat. Doar că au pus pe primul loc propria lor familie“, spune cercetătoarea Judith S. Wallerstein.
2 Au construit o relaţie bazată pe intimitatea împărtăşită, pe respectarea celuilalt şi, în acelaşi timp, au stabilit reguli pentru a nu încălca autonomia partenerului. „Cu cât partenerul se simte mai sufocat, cu atât mai intens caută gura de aer în altă parte. Sentimentul de libertate include implicit şi încrederea în partener“, declară psihologul Ovidiu Brazdău.
3 Au stabilit o relaţie sexuală bogată şi, cel mai important, nu au lăsat ca problemele de la muncă sau obligaţiile familiale să le afecteze această relaţie.
4 Partenerii cu copii au împărţit obligaţiile de creştere şi educare, lucru care a făcut ca mama să nu aibă senzaţia că totul „cade pe umerii ei“. „Împărţirea acestor activităţi nu numai că destresează mama, dar îi şi apropie foarte mult pe cei doi parteneri“, este de părere psihologul Andreea Chirtic.
5 Comunicarea foarte bună atunci când au apărut crizele atât de inevitabile în viaţă.
6 Menţinerea unei relaţii puternice între parteneri în faţa adversităţilor. Căsnicia poate fi foarte bună şi în astfel de momente dacă ambii parteneri îşi exprimă furia, ceea ce-i deranjează etc.
7 Evitarea plictiselii şi a izolării de prieteni.
8 Satisfacerea nevoilor celuilalt, oferirea suportului şi a confortului de care are nevoie.
9 Păstrarea romantismului şi acceptarea schimbărilor care se produc în timp la fiecare partener.

Sursa : Evenimentul Zilei

Genocid in China

Peste 60 de infanti au fost ucisi intr-o masiva campanie de avorturi fortate in provincia chineza Guangxi in ultimele doua zile.
Oficialii Comisiei de Planificare a Populatiei si Familiei din orasul Baise, provincia Guangxi, au retinut cel putin 61 de femei si le-au transportat fortat la Spitalul Popular al districtului Youjiang din orasul Baise, unde femeile au fost injectate cu medicamente care le-au ucis copiii nenascuti.
Multe dintre femei par a fi crestine care au ramas insarcinate accidental si nu si-au intrerupt sarcina in mod voluntar din motive etice si religioase.
Regimul comunist chinez permite existenta unui singur copil pe cuplu.
Martorii oculari raporteaza ca la 17 aprilie, oficialii biroului de Planificare Familiala au ridicat cu forta 40 de femei insarcinate din casele lor si la 18 aprilie, cel putin alte 20 de femei au fost luate si duse fortat la Spitalul Popular din orasul Baise unde li s-a intrerupt sarcina.
Una dintre femei, dna He Caigan, se afla in luna a 9-a a sarcinii. Oficialii biroului de Planificare Familiala i-au injectat copilului ei nenascut o substanta chimica care l-a ucis in aproximativ 20 de minute.
Dna Wei Linrong, sotia pastorului James Liang, a primit 3 injectii, 2 pentru a-i ucide copilul si una pentru a forta copilul afara. Ea a livrat un baiat la ora 6 a.m. la 18 aprilie. Se afla in luna a 7-a a sarcinii.
De cand a inceput, campania de avorturi fortate a luat vietile a cel putin 61 de copii.
Dupa ce organizatia China Aid a raportat pentru prima data despre campania de avorturi fortate la 18 aprilie, ofiterii Biroului Securitatii Publice au inconjurat aripa spitalului unde sunt tinute mamele insarcinate ce urmeaza a fi injectate cu substante chimice pentru avortare.
China Aid a aflat de asemenea ca o crestina din orasul Laiyang, provincia Shandong va fi supusa unui avort fortat. Dna Hui Xu, 39 de ani, a ramas insarcinata accidental cu cel de-al doilea copil in urma cu 6 luni. Ea si sotul ei infrunta acum presiuni tot mai mari din partea biroului local de planificare a familiei pentru a avorta; daca nu va avorta in mod voluntar ei o vor forta sa o faca.

Sursa epochtimes-romania.com

Bunica, creşa şi grădiniţa

Cînd copilul se află în grija bunicilor, toată lumea este relaxată. Copilul se simte în largul lui, părinţii sînt liniştiţi, iar bunicii, cei mai fericiţi. Dar copilul nu poate creşte în cercul strîmt al familiei. El are nevoie de colectivitate. Deoarece numai aşa va învăţa să se adapteze exigenţelor colectivităţii. Dacă va sta permanent în umbra bunicii este posibil să creştem un domnul Goe în variantă modernă.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Cum să vorbiţi cu cei mici despre ... sex

Cei mici sunt pregătiţi să afle anumite informaţii de natură sexuală de la vârste din ce în ce mai fragede, însă părinţii sunt „deficitari” la capitolul explicaţii. Psihologii recomandă părinţilor să se analizeze pe ei înainte de a purta o discuţie pe această temă cu copilul lor. Este foarte important să se explice nu numai ce se întâmplă cu sexualitatea, ci şi care sunt mecanismele prin care se întâmplă aceste lucruri. Un copil face foarte repede conexiuni, iar viaţa dumneavoastră personală poate să fie un exemplu. De aceea, este bine să aveţi grijă de propriile relaţii, mai ales, dacă sunteţi divorţat sau divorţată, recomandă psihologii. Relaţiile sentimentale cu alte persoane, în afară de părinţi, pot afecta dezvoltarea emoţională a copilului. Copiii sunt tentaţi să fie spontani. Trebuie să vă aşteptaţi la întrebări incomode din partea lor în orice moment, chiar şi în locuri publice. În aceste situaţii, pregătirea şi cunoaşterea unui răspuns bine structurat vă poate scoate din încurcătură. Deci, fiţi întotdeauna pregătiţi pentru o întrebare. Pentru ca un răspuns să fie înţeles trebuie să conţină termeni accesibili. Copilul trebuie să înţeleagă toate cuvintele. În acest fel nu apar confuzii sau alte întrebări şi mai incomode.

Citeste intregul articol in Gandul

De ce apare divorţul?

Oamenii se căsătoresc pe baza unor sentimente care au importanţă „aici“ şi „acum“. Pe termen lung însă acestea nu mai contează.

Pentru ca o căsnicie să dureze, trebuie să existe la ambii parteneri „disponibilitatea de a se schimba în funcţie de exigenţele celuilalt, de a-i accepta imperfecţiunile şi, nu în ultimul rând, de a fi atent la nevoile celuilalt“, este de părere psihologul Ovidiu Brazdău.

Până la divorţ, atât femeile, cât şi bărbaţii dau întotdeauna semne de insatisfacţie. „Dar semnalele nu sunt percepute, şi când le vine invitaţia de la avocatul de divorţ se simt de parcă ar fi picat din nori, se consideră victime, intră în depresie că i-a lăsat nevasta sau soţul după ani de căsnicie“, spune psihoterapeutul Marinela Somazzi Safta.

Citeste intregul articol in Evenimentul Zilei

Norvegia a legalizat căsătoriile între homosexuali

Parlamentul norvegian a adoptat ieri un proiect de lege ce pune pe picior de egalitate cuplurile homosexuale şi heterosexuale, atât în ceea ce priveşte căsătoria, cât şi în ceea ce priveşte adopţia copiilor şi a posibilităţii de a apela la fecundarea artificială, informează AFP.


Norvegia devine astfel a şasea ţară din lume care acordă cuplurilor homosexuale dreptul de a se căsători pe picior de egalitate cu cuplurile heterosexuale.

"Decizia are aceeaşi importanţă ca instaurarea votului universal şi a legii egalităţii", a declarat laburistul Gunn Karin Gjul în timpul dezbaterilor.

Cea mai controversată parte a legii este cea care le acordă lesbienelor dreptul de a apela la inseminare artificială.

Angajaţii din sistemul de sănătate care nu doresc să efectueze aceste inseminări artificiale din cauza convingerilor personale nu vor fi obligaţi să o facă.

În ceea ce priveşte homosexualii, noua lege a căsătoriei o va înlocui pe cea din 1993, care le dădea posibilitatea de a încheia un parteneriat civil. Prin noul text, Biserica luterană protestantă, religia de stat din Norvegia, poate oficia căsătorii între persoane de acelaşi sex, însă nu înainte de a adopta o liturghie specifică.

Homosexualitatea a fost ilegală până în 1972, însă de atunci Norvegia a devenit una dintre cele mai liberale ţări în domeniu. Biserica din Norvegia a decis, în noiembrie 2007, să accepte preoţii homosexuali.
Sursa : Evenimentul Zilei

Vacanţa, o lecţie pentru familie

Cu toţii aşteptăm cu sufletul la gură vacanţa de vară, indiferent de vîrstă. Copiii şi tinerii sînt fericiţi că au scăpat de şcoală, părinţii că au în sfîrşit puţin timp pentru ei. Totul pare de vis pînă în momentul cînd cei mari trebuie să decidă cum îşi vor petrece puţinul timp liber şi cum să le organizeze vacanţa copiilor. “Să îi luăm cu noi în concediu? Să îi trimitem în tabără? Să-i lăsăm să plece cu prietenii la mare sau în străinătate?” Acestea sînt întrebările. Răspunsurile nu sînt uşor de descoperit, dar cele mai bune se găsesc în familie: de la cel mai mic pînă la cel mai mare, toţi au dreptul la opinie, spune psihologul Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Departe de tehnologie
Rolul principal al vacanţei este ca şi părinţii, şi copiii să se odihnească, să uite de stresul şcolii sau al serviciului. Iar pentru aceasta este extrem de important ca, măcar o săptămînă-două din concediu, să renunţăm la televizor, la internet, la telefonul mobil. Iar timpul pierdut la televizor să-l folosim citind, navigarea pe internet să o înlocuim cu plimbările prin parc.

Împreună sau singuri?
Conform psihologului nostru, ideal ar fi ca prima parte a vacanţei să ne-o petrecem în familie, împreună cu cei mici, iar în cea de-a doua parte să avem cîteva zile doar cu soţul/soţia.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Atunci când te cerţi, ai grijă să nu răneşti

Încearcă să descoperi ce te-a deranjat şi spune limpede ce vrei.

Grija faţă de familie ia sfârşit când începe cearta şi îţi verşi tot oful. Lucrurile pozitive, chiar dacă le vezi, nu le mai lauzi, nu le mai apreciezi la adevărata lor valoare, pentru că te macină cele negative.

„Atunci când într-o familie izbucneşte o ceartă, se spune, de cele mai multe ori, tot ce enervează. Şi pentru a răni şi mai tare, se adaugă şi alte motive. Iar la sfârşit, ne pupăm, ne iubim, însă nu rezolvăm nimic“, este de părere psihologul Ovidiu Brazdău.

Mulţi dintre noi îi aud pe vecini cum se ceartă. Strigă unul la altul, din ce în ce mai tare, copilul plânge... Şi ne întrebăm: „Oare ce au de împărţit? Nu-şi pot rezolva problemele în linişte?“. Se pare că ar putea să o facă, dar nu ştiu cum, sunt de părere specialiştii.

Citeste intregul articol in Evenimentul Zilei

Obezitatea se previne în cei 7 ani de acasă

Copiii care au kilograme în plus înainte să meargă la şcoală au un risc mai mare să devină supraponderali şi să facă diabet.

Sedentarismul şi alimentaţia de tip fast-food au dus la creşterea îngrijorătoare a numărului bolnavilor care suferă de diabet de tip 2 în Europa. Thomas Danne, secretar general la Societatea Internaţională pentru Studiul Diabetului Copilului şi Adolescentului, prezent săptămâna trecută la conferinţa Diabetes Management: News and Advances From ADA’08, la Paris, îi învaţă pe părinţii români cum să prevină diabetul de tip 2 la copii.

EVZ: Numărul copiilor diabetici este în continuă creştere în toată lumea. Ce ar trebui să facă părinţii pentru a-şi ajuta copiii să fie sănătoşi?
Thomas Danne: Este important ca mesele să fie luate în familie, să nu lăsăm copiii să mănânce singuri în faţa televizorului. Dacă mamele au un rol important în privinţa meselor, taţii au unul la fel de mare în ceea ce priveşte sportul. În weekend, taţii pot plănui să joace fotbal cu copiii lor, să se plimbe cu bicicleta etc. Cheia este să influenţăm copiii să-şi păstreze greutatea înainte de a merge la şcoală. Dacă micuţii au kilograme în plus înainte de a intra la şcoală, la maturitate sunt riscuri mult mai mari să devină supraponderali şi să facă diabet de tip 2, dacă există şi un istoric în familie.

Mulţi părinţi fac tot posibilul ca micuţii lor să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, dar nu pun preţ şi pe activitatea fizică. Cum se poate găsi echilibrul?
Este greşit dacă nu există o balanţă. Părinţii nu trebuie să uite că o minte sănătoasă se găseşte într-un corp sănătos. Dacă micuţii învaţă două ore la matematică ori engleză, trebuie să facă mişcare afară o jumătate de oră. Viaţa sănătoasă se construieşte zi de zi. De exemplu, părinţii n-ar trebui să-i ducă pe copii la şcoală, ci să-i lase să meargă pe jos de îndată ce aceştia sunt în stare să facă asta. Dacă există şi un frate mai mare care să aibă grijă de cel mai mic, lucrurile se simplifică deja. Mişcarea trebuie să facă parte din viaţa de zi cu zi. În loc să ia liftul, poate să urce scările pe jos. Acestea sunt exemple pe care trebuie să le dăm copiilor noştri.

Citeste intregul articol in Evenimentul Zilei

Lasati-ma sa imi fac de cap!

Stari de melancolie inexplicabile, izolare, uneori chiar episoade depresive, irascibilitate, note proaste, esec scolar, in cazuri extreme – fuga de acasa... Nu este descrierea unui film de actiune, nici a unei telenovele. Sunt aspecte ale vietii reale a oricarui tanar de 14-20 de ani. Si, din pacate, sunt situatii carora majoritatea parintilor de adolescenti nu stiu cum sa le faca fata. Toleranta si tactul sunt atuurile cele mai de pret pentru parintii care isi doresc o relatie armonioasa si cu cat mai putine conflicte cu copilul lor. Aceleasi calitati sunt valabile si in cazul profesorilor: o atitudine toleranta, de intelegere din partea cadrelor didactice le va da tinerilor incredere in ei, ii va stimula sa invete, si in acest mod se vor evita problemele scolare.

Diferente. Principala explicatie a arhicunoscutului conflict intre generatii este ca in cele mai multe dintre cazuri exista o diferenta intre viteza cu care se petrec transformarile in viata tanarului si ritmul schimbarilor de atitudine din partea parintilor. La varsta adolescentei interesele se redistribuie: aderenta la grupul familial scade in favoarea iesirilor cu prietenii. De asemenea, nu trebuie sa ne minunam daca baietelul care era blond si dragalas este acum vopsit brunet, cu creasta si are piercing in spranceana, deoarece gusturile la aceasta varsta sunt dintre cele mai ciudate. Insa cel mai important este ca in adolescenta apar, din punct de vedere psihologic, nevoi noi: autonomie, independenta, libertate si intimitate. Nevoi cu care parintii se impaca destul de greu. Mama si tata vor sa detina controlul asupra copilului lor, fapt resimtit de adolescent ca o invadare a vietii intime.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Ce faci daca a plecat de acasa

Creste numarul adolescentilor nemultumiti de restrictiile parintilor sau de cele impuse de scoala, al tinerilor depresivi, cu care dialogul este foarte dificil. Povesti parca desprinse din dramele de pe marile ecrane, in care tinerii aflati in cautarea propriei identitati sau certati cu familia fug de acasa.

Statistici realizate in Statele Unite ale Americii arata ca unul din sapte copii cu varste intre 10 si 18 ani fug de acasa la un moment dat. Iar pe strazile din SUA sunt intre 1 si 3 milioane de copii fugiti de acasa. Iar problemele nu se opresc aici. O mare parte dintre acesti tineri (aproximativ 70%) risca sa devina victime ale consumului de droguri sau chiar ale violentei de pe strazi. Varsta celor mai multi fugari este intre 15 si 17 ani. Specialistii americani pun acest fenomen pe seama faptului ca la aceasta varsta tinerii au nevoie de mai multa independenta si au tendinta de a se opune restrictiilor venite din partea familiei.

Lipsa de afectiune

In Romania, lucrurile nu sunt la un nivel la fel de grav ca in SUA, numarul adolescentilor fugari este mult mai mic, insa suficient pentru a le trage un semnal de alarma parintilor, de a fi atenti la orice modificare, cat de mica, in comportamentul copilului.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

De ce nu mă inţeleg cu părinţii?

"Războiul sau conflictul dintre generaţii", "divergenţele dintre părinţi şi adolescenţi", "părinţii trebuie să se inarmeze cu răbdare"... De cele mai multe ori, pentru a exprima relaţia dintre părinţi şi copiii lor se folosesc termeni negativi, din sfera războiului. Ca şi cum ar exista două tabere: a adulţilor şi a adolescenţilor, care luptă pentru scopuri diferite. Este o concepţie total eronată pe care o au atăt părinţii, căt şi tinerii. Iar găndind astfel, se ajunge la mari dezechilibre in relaţia adolescenţi-părinţi, la lipsă de comunicare, izolarea tănărului şi, in cele mai nefericite cazuri, la refugiul adolescentului in alcool sau chiar in droguri. "Comunicarea, regulile negociate impreună, toleranţa şi inţelegerea sunt principiile de bază ale unei relaţii armonioase. Insă toate acestea incă din copilărie. Este foarte important felul cum părinţii ii educă pe cei mici. Deoarece lipsa de comunicare in copilărie se prelungeşte in adolescenţă şi, mai tărziu, la maturitate", explică psihologul Gabriela Ianculescu de la clinica TerapiaM.

Citeste intregul articol in Jurnalul National

Şcoala, un subiect ratat

În topul priorităţilor adolescenţilor sînt gaşca, iubitul/iubita, look-ul, muzica preferată... Iar, dacă mai rămîne ceva timp, pe un loc de la finalul topului se situează şcoala. Cei mai mulţi dintre adolescenţi sînt din ce în ce mai ­dezinteresaţi şi mai puţin implicaţi în activităţile şcolare. Au impresia că pot ajunge unde îşi doresc şi fără prea multe eforturi, fără să fie nevoiţi a fi prezenţi la toate orele, fără să înveţe zi de zi.
În cazurile cele mai fericite, dar şi cele mai rare, adolescenţii sînt stimulaţi fie de părinţi sau profesori, fie de interesul lor pentru anumite materii şi învaţă, chiar cu rezultate foarte bune. Însă de cele mai multe ori, adolescentul este indiferent la tot ceea ce este legat de şcoală, este dezinteresat. “Dacă un ­adolescent, despre care avem impresia că nu se preocupă de şcoală